Amintirile unui ... membru de Club (istorie subiectiva)

Desi din pacate nu cred ca mai ales cei care au amintiri mai vechi despre Floarea de Colt (cum a fost) au timp sau dispozitie sa scrie (sau acces la net, etc), as sugera sa inauguram un asemenea topic, cred ca util mai ales celor veniti mai nou in Club. Poate, daca se gasesc doritori si participanti, sa facem chiar o sectiune. (nu am pretentia ca eu voi aduce cu "amintirile unui alpinist".... dar cred ca sintem destui care sa ne amintim de cite o 'anecdota' care merita impartasita, chiar daca timpul deformeaza perceptia noastra asupra lucrurilor. Am pus acest post la diverse, dar daca este off-topic, eu nu ma supar!chiar va rog sa-l mutati unde credeti voi ca e mai potrivit)
Eu as incepe cu povestirea primei mele ture cu clubul ... sint sigura ca toti avem cite o 'chestie' din asta, si nu este neinteresanta. Si istoria unor tabere ar fi interesanta, cam ce se facea, ce ture erau 'standard' acum circa 25 de ani.(in cazul meu particular circa 25...- nu pentru ca sint nostalgica!)
Din pacate nu v-as putea povesti despre ture conduse de Emilian Cristea, am ajuns la club mai tirziu. Atunci conducerea clubului era asigurata de un colectiv din care faceau parte oficial si ne-(scuze daca informatia este doar aproximativa si nu ii mentionez pe toti): dna Hedda Cristea, Titi Ruse, dna Radu ?-din partea Universitatii populare, Dan Vasilescu pe partea de alpinism si nu in ultimul rind, "inimosul nostru ghid"(cred ca citez pe dna Cristea aici), Vasile Ciobanita, si cel putin inca vreo 2 nume de rasunet - asa imi suna mie care eram mica si insignifianta si novice. Nu stiu cine erau in lista oficiala cu exactitate, dar exista o echipa puternica in spatele celor care apareau pe o eventuala lista, si multi voluntari care puneau suflet la bunul mers al clubului. Nume ca dl. Arghiriade si Munteanu (impreuna), Sandu Manole si Doru Vasilescu nu va mai spun nimic? Sint doar citiva pe care mi i-am amintit la repezeala, fara vreo ierarhie sau preferinta. Exista si o echipa suport de tineret. Existau si reguli...
In anii '80 'birfa' printre oamenii de munte era ca "Floarea de Colt" era un club cam elitist. Am auzit-o in mai multe situatii de la nemembri. Eu nu cred ca era, dar era o mindrie (pentru mine cel putin) sa fiu si eu acolo... (in paranteza fie spus, tara asta a dus intotdeauna lipsa de elite, ce rau ar fi fost daca ar fi fost???)
Mai recent am avut ocazia sa aud aprecieri cu subinteles in alt registru si sint mindra ca macar o data (eu cred ca de mai multe ori, totusi) am reusit sa cistig (cite) un punct in 'batalia' pentru onoarea clubului si sa schimb macar parerea preconceputa a unui om despre noi, ca stim cu ce se maninca muntele TOTUSI. Poate ca aveti asemenea istorii, eu cred ca ar trebui cunoscute.
Cum nu vreau sa monopolizez forumul, astept reactii- si contributii, nu am deschis topicul ca sa imi scriu eu memoriile, cu ele pot sa terorizez un grup restrins de excursionisti, cind ma apuca dorul de ce a fost Floarea in tineretele mele..."revolutionare"

Vad ca nu se inghesuie nimeni... pacat!
Asa ca va pun istoria promisa, sa va amuzati un pic.
Intro la Club - cam prin 1983 sau '84:
Eram si eu stagiara, iesisem pe salariu si am inceput sa merg pe munte (in studentie nu prea mi-am permis), ba cu amici, la nimereala, ba cu BTT-ul de la institut, pe trasee marcate prin Bucegi, destul de mazdropist.(BTT= biroul de turism pt. tineret, aveam ghid si ceva reduceri la pret, dar deobicei erau grupuri foarte amestecate). Avind o sora mai mare care credea ca trebuie sa aiba grija de mine, sa nu fac prea multe prostii, si care a fost o data pe Briul lui Raducu cu un coleg cunoscator (membru al Florii de Colt), mi-a propus sa ma puna in legatura cu acel coleg si... am stabilit o intilnire la 5(?6) seara la sediul din Biserica Amzei. Zis si facut, atunci sedintele erau joi- am aparut, colegul m-a luat 'de minutza', am platit 3 lei intrarea la unul din tinerii 'de serviciu" si m-a dus direct la familia Ruse si Dna Hedda Cristea. Mai incolo am avut ideea ca am avut pur si simplu noroc, poate credeau ca eram prietena lui si il vroiau insurat?, dar poate nu, fapt este ca am fost introdusa in elita clubului si adoptata pe loc. Locuiam la un camin de nefamilisti in Drumul Taberei, a urmat prima excursie, ma duceam la gara cu troleibuzul -cu emotii- si m-am intilnit cu dl si dna Ruse ...in troleibuz. In tren, Dorel, care intotdeauna venea cu bunatati extraordinare, Betty, am si acum imaginea pantalonilor pe care-i purta, parca m-a adoptat si ea instantaneu... poate aratam speriata, stiu eu? Prima mea tura a fost Busteni- culmea Zamora- Sorica -Azuga. Era un sfirsit de ianuarie, cred. A fost greu, nu mai fusesem nici in Baiului vreodata, nici in zapada asa mare, s-a batut urma alternativ, asa comme il faut, cu schimbarea capului de coloana, al doilea pasea intre, se facea culoar ca urmatorii sa fie odihniti cind trebuie sa preia rolurile din fata, nu cum se merge acum, fiecare cum poate. La canton mai erau ciini, dl Ruse a cules niste 'bete' si ne-a explicat ca trebuie tirite: chiar daca vin ciini, ei vor sari la bete, nu la noi.
Cind am iesit din padure era cam ceata sau viscol, nu prea stiam unde sintem si care e directia corecta. Grupul era mare, nu tin minte citi, si cred ca era si Vasile cu noi, doar era ghidul oficial. Cineva a scos o busola, am iesit din ceata in creasta deasupra saivanelor(acolo s-a facut o mica pauza de alimentare scurta), era ca o minune.
Cind am ajuns in capul culmii Zamora, ma uitam cu invidie cum unii ca Dorel zburdau pe acolo, a urcat si virful Zamora, ca supliment, ne-a oferit felii de portocala sau grepfruit, unora, novici ca mine, care abia ne mai tiram. Nu stiu cum am ajuns in Sorica, dar de atunci am retinut profilul caracteristic al virfului, cu padurea pe dreapta- dupa citiva ani am venit acolo 'singura', de fapt cu o prietena de la Floarea de Colt, si am gasit drumul fara probleme, doar din acea prima amintire. In rest nu mai tin minte nimic, doar ca zapada in padure era pina la briu, ca nu mai stiam nici cum ma cheama, ca dl Ruse mi-a luat rucsacul la un moment dat si mi-a zis sa nu mai vin cu cadrul(aveam un cadru din dural de care eram foarte mindra, dar rucsacul meu se putea purta si fara) ca e o prostie, la o zi... cum cadeam in zapada mare si pufoasa, si dna Ruse se scufunda parca toata (era scunda de statura), dar ma incurajau. Am scapat desigur, am prins si trenul in Azuga... si am mers acasa impreuna, cu troleibuzul. Mai stiu doar ca la un moment dat vroiam sa vorbesc ceva cu mentorii mei si din greseala, de oboseala, am spus "voi" sau "tu" in loc de Dumneavoastra, si ca imi venea sa intru in pamint cind m-am auzit.
Daca nu erau dinsii, ca si toti ceilalti membrii de club care m-au incurajat, dupa acest inceput socant, nu stiu daca as mai fi mers mai departe. Dar am mers, si din ce in ce mai mult. Asa ca trebuie sa ma suportati acum...
Si au urmat alte ture... la Vinturis cu Dorel, Liana si Marian, Briul lui Raducu, Poiana Inalta-Brina Portitei cu dl Ruse si Cristi Schileru care stia cartea lui "Mosu" pe de rost, tabara la coana Bibilica la Pestera de 1 mai, unde ne-au prins Dan, Doru si Sandu si ne-au bagat in Comanescu pina sa ne dezmeticim, dupa care rideau, de mine cel putin, Liana era mai curajoasa- cum voi face rapel, dupa umar, prima oara in viata mea, sau sa ma coboare salam?
si multe altele...

Personal consider foarte buna initiativa ta, Angela!

Cred ca pentru a se pastra viu spiritul Florii de Colt este nevoie ca si membrii mai noi sa fie la curent cu acesta, lucru care pina acum nu pare sa se fi intamplat (cel putin pentru mine). Astept cu mare interes si alte contributii, daca se poate si un istoric detaliat al Clubului!

Daca aveti fotografii mai vechi pe film le putem scana si pune si pe acestea pe forum. De asemenea, aceste materiale pot pune si baza unui website al Florii de Colt, prin care sa facem cunoscut acest spirit si altora si intr-un final sa atragem noi membrii in Club.

Dupa cum spunea Angela lipsa unor mentori se simte, si cu aceasta ocazie fac o invitatie la o mai mare coeziune intre membrii (in special cei cu vechime) ai Clubului pentru a se (auto) identifica si activa acesti mentori de care avem atata nevoie. Unora poate ca le lipseste timpul, altora poate ca nu le mai pasa sau se simt frustrati de diverse conflicte interne din Club, dar poate ca se vor gasi si unii care sa treaca peste retineri si alte piedici si sa transmita cu succes generatiilor mai tinere stafeta Florii de Colt.

si ia spune, Angela... pana la urma te-au facut salam ?

chiar vrei sa stii? NU. M-au legat fedeles(?!... ) cu o coarda frumoasa si portocalie, ca asigurare, si m-au lasat sa ma rapelez...cu explicatii (Doru, Sandu), m-au avertizat ca spre in jos e surplombat si s-ar putea sa scap si sa ma invirt, asa a fost, dar am ajuns cu bine jos si nici nu mi-am ars miinile pe corzi. Aveam hanorac din foaie de cort, asa ca frecarea a fost OK pt rapel. Si ca premiu mi-au explicat cum ajung in valea Horoabei de la Turnul Seciului, asa ca am facut apoi plimbarica respectiva, din pacate prea multa apa ca sa pot face cheile, drept pt care si acum imi doresc sa revin acolo si sa le fac in intregime.

E poveste tot din primul meu an: cindva vara, "a long hot summer" - in orice caz, in excursia asta a FOST teribil de cald. Poate gresesc, dar cred ca aceasta tura a fost condusa de Titi Ruse. Eram destul de multi, asta e sigur. Eu am mers si cu un coleg de institut, care a facut pozele (sint diapozitive cam colorate, si scuze pentru calitatea scanurilor, sint de amator!)... poate unii recunosc personajele sau le trezesc amintiri. Eu nu prea.
Desi mai ales in ultimii ani am incercat sa reconstitui traseul excursiei, in 2004 am facut nu mai putin de 4 excursii pe brina Portitei - si nu am gasit reperele din amintirile din 1984, abia anul trecut am facut o tura "completa" la portita pe un traseu oarecum apropiat, desi altul! prin Poiana Tirlelor. Cu Virgil si o trupa maricica, si suport tehnic Vali si Claudiu, care au ne-au si asigurat intr-un punct mai sensibil.
Ce tin minte de atunci e relativ putin, oricum, cred ca era iunie, spre sfirsit, sau inceput de iulie. Bucurestiul era incins deja. Dan imi oferise sa merg cu Constructorul Feroviar de simbata seara, ca sa dorm la racoare, dar dna Fia imi explicase ca refugiul (Costila) e cam departe de gara (cind ma gindesc cit de putin cunosteam muntii pe atunci!! incredibil), pentru ca dinsa a crezut ca acolo dormeau alpinistii. Nu era asa, pe vremea aceea puneau cortul la marginea padurii, deasupra Caminului Alpin. I-am urmat sfatul si NU am dormit aproape deloc in Bucuresti, ca majoritatea coechipierilor, de altfel, de prea cald. Asa ca am venit cam nedormiti sa facem tura, cu trenul de duminica dimineata. Trupa noastra, in pantaloni scurti si foarte dezbracati, a luat-o cu voinicie pe strada valea Alba, am trecut valea si ne-au pus la urcat Boncul - ca prim test. Boncu nu mai e ce a fost, de cind s-a amenajat pirtia. Cei care stiau, se cam distrau de incepatori, deh- iar ne-au facut 'o poanta'. Apoi in sus pe pirtia Kalinderu,in poiana si mai sus. S-a cautat un pic intrarea, dar drumul de Poiana Inalta era destul de vizibil- cred ca pe acolo nu s-a schimbat mare lucru in toti anii astia - decit pe ultima portiune, unde este ceva mai accidentat. Iarba inalta, explicatii apropo ca sint vreo 3 variante si atunci am auzit prima oara de Grohotisul inflorit de la "nea" Titi (nu tin minte flori, ci doar o panta 'in coborire' destul de dura), apoi niste discutii intre cei care stiau drumuri pe acolo, un pic de bilbiiala, mi s-a parut mie, ca nu se intelegeau asupra variantei. A fost tura in care cuvintul de ordine a fost priza celor 35 de fire de iarba (34? sau 36??). Am urcat, am traversat, am urcat, ba mai la stinga, ba mai la dreapta - eram foarte insetati si am gasit un 'izvoras' temporar, dintr-o pata de zapada - asta tin minte foarte bine, pentru ca atunci cind am ajuns deasupra petei de zapada am gasit acolo o capra neagra moarta, si am avut un moment de mare neplacere, gindindu-ne ca bausem din apa de topeala. Erau si ceva jnepeni pe acolo, dar nu o padure. Din tura asta mi-l amintesc cel mai bine pe Cristian S. Avea o palarie neagra de pisla (sau asa ceva) si era foarte cunoscator in detalii de descriere a traseului. Cred ca el a gasit capra. In final ne-am 'trezit' pe o panta ierboasa, foarte inclinata, pe care am 'pascut' pina sus in brina, in 4 labe. Acolo am tot exersat priza aia cu 35 de fire, nu 32 si nici 37!
NU am ajuns la Valea Spumoasa, si NU am trecut pe fata cu jnepeni dinspre Zangur. Stie cineva sa imi spuna pe unde am urcat?
Am iesit aproape de traversarea 'pietroasa' spalata, aproape de portita. (pasajul favorit al Mirelei, daca tineti minte! cei care au fost cu noi in 2004). Dintre fetele incepatoare unele au fost cam speriate, dar pina la urma toata lumea a trecut. Am trecut si prin Portita, deasupra vaii lui Zangur. Poteca era destul de clara, nu crescusera atit de mult jnepenii cum sint acum.
Retragerea a fost pe brina la drumul vaii Jepilor.
O tura clasica de club. (una cam uitata...)
In poza recunosc doar pe dna Fia si pe Stela.