Saptamina 4- 10 martie 2024

Raportul saptaminii incepe de aceasta data cu o excursie interesanta a lui Vali C.
tura in Iezer Papusa spre Curmatura Oticului

Din planificatul de 4 zile cu plecare din Iezer de langa Voina si coborarea in Plaiul Foii  prin Curmatura Bratilei prin parcurgerea Culmiii Mezea- Oticu am "consumat" doar 3 zile din cauza vremii nefavorabile.
In realitate am parcurs traseul Voina- Iezerul Mare- Vf Rosu - coborare spre Curmatura Oticului ; apoi urcare din nou pe Vf Rosu- Vf Iezerul Mare - coborare la ref Iezer - Voina.
Am plecat de joi cu un microbuz de 16.45 din autogara Militari pana in Campulung (50 lei).
Din Campulung Muscel am luat un taxi pana la cabana Voina (80 lei) care spre surpriza mea nu era deschisa. Parea ca era locuita dar in ciuda incercarilor mele nu a deschis nimeni.
Era totusi un salvamontist la postul de langa cabana cu care nu am intrat in vorba (era seara, noapte deja si ma grabeam sa imi pun cortul pe undeva). Poate ca ar fi meritat sa discut cu salvamontistul care poate mi-ar fi comunicat o schimbare a vremii.
In fine, am pus cortul un pic dincolo de bifurcatia catre cabana Cuca.
A doua zi , vineri, am urcat catre varful Iezerul Mare cu gandul sa dorm in Curmatura Oticului sau cel mai repede sub Varful Rosu.
Urcarea pe cruce albastra (drumul de iarna) spre Refugiul Iezer nu a fost dificila. Zapada a devenit  consistenta (peste 10 cm) de abia dupa izvor, iar la iesirea in golul alpin avea deja cam 30 cm.
Erau nori dar cu vizibilitate destul de buna cu urme de pasi. Am continuat urcarea fara sa o fac la stanga catre refugiu si am urcat pe traseul nemarcat care duce catre Vf Iezerul Mare. Nor cu soare si un pic de vant dar nu suparator.
In creasta era o alternanta de nor si soare care m-a incurajat sa continui catre Vf Rosu facand poteca. Am ajuns pe Varful Rosu cam intr-o ora de la plecarea de pe Vf Iezer. Iarna in toata regula, zapada mare, coltari obligatorii. De fapt trei zile nu am dat coltarii jos de pe bocanci.
La Vf Rosu nor si vant dar nu prea puternic, asa ca am inceput coborarea catre Curmatura Oticului. Din nefericire cam la 100-200 m de coborare ceata s-a indesit, vantul era destul de accentuat (intre 20-
30 km /h --estimare ) si la un moment dat am intrat in white-out.
Jale! Am ratat de vreo trei ori traseul de coborare adica piciorul de altfel extrem de bine conturat atat vara cat si iarna care duce la Curmatura Oticului. Din fericire GPS-ul ma aducea din nou in traseu, dar cu pretul unor eforturi mari (din lipsa de vizibilitate coboram pe versantii piciorului, consultam GPS-ul, imi dadeam seama ca am gresit si urcam din nou in picior). Atunci a fost singura data cand am avut nevoie de piolet, dar daca nu il aveam....
In fine, cam in trei ore de coborare nu am reusit sa fac decat jumatate din drumul spre Curmatura Oticului.  Ceata se mai ridicase dar se lasese noaptea asa ca dupa o ultima revenire dintr-un versant
in traseul marcat  (GPS-ul saracu') am gasit o platforma buna pentru cort.
Am dormit acolo cu gandul ca a doua zi abandonez traseul spre Fagaras si revin la Varful Rosu.
A doua zi, de pe la ora 5.30 vezibilitate maxima pana in Muntii Fagarasului si cochetam din nou cu gandul de a parcurge Culmea Mezea Oticu. Nu prea mult pentru ca norii au inceput sa se adune din nou spre
Vf Rosu asa ca pe la ora 9.00-9.30 aparuse din nou ceata.
Cu ocazia urcarii spre varf asta mi-am vazut si "balaurelile" facute cu o seara inainte si ma intrebam cum putusem sa ratez in halul asta creasta de coborarea spre Otic.  Nu mai conta, pentru ca dupa aprox 3h
eram din nou pe varf de unde am continuat in sens invers spre Varful Iezer si refugiu.
Norii se accentuasera, vizibilitatea scazuse din nou asa ca dupa Vf Iezer am folosit din nou GPS-ul ca sa gasesc traseul spre refugiu.In fine coborarea am facut-o direct catre refugiu printr-o sa. Zapada destul de stabila desi ninsese un pic cu o noapte inainte; din fericire vantul predominant de la vest (nord-vest) la est curatase de zapada proaspata culmea asa ca puteam merge bine cu coltarii si betele.
Am ajuns la refugiu pe la ora 12.00. Pentru ca mai aveam o zi la dispozitie am dormit acolo ziua de sambata.
Spre surpriza mea refugiul a fost vizitat, in diverse grupulete, de vreo 8 persoane care facusera o poteca zdravana de coborare pe punct albastru (traseul de vale). Cum riscul de avalansa era mic, traseul le
fusese recomandat de salvamontisti pentru acces mai facil catre refugiu.
Duminica noapte vant puternic; hornurile refugiului fluierau de parca  canta cineva la nai.
Am dormit totusi strasnic, am mancat pe saturate si mi-am topit niste apa pentru a doua zi.
Duminica dimineata, refugiul era in nor iar vantul stersese complet urmele facute cu o seara inainte de grupurile care urcasera (si coborasera) asa ca m-am folosit din nou de GPS ca sa gasesc poteca de
coborare spre Voina. La cabana am ajuns dupa aproximativ 3.30 h.

Mai jos link-ul catre poze -- nu prea multe
photos.app.goo.gl/rJE6WQmqUfoWwys56

Comentariul meu: fain raport, dar asa aventura nu se recomanda chiar oricui, ci doar celor experimentati, care stiu sa se descurce si singuri, cind riscul poate fi mai mare, si care pot face alegeri corecte functie de starea vremii/zapezii. In mod car protagonistul istorisirii stia ce face, bravo, Vali.

Simbata pe 3021 nu am fost foarte multi, dar nici putini... dar in afara de mine cred ca toti au mers mai mult sau mai putin cam in aceeasi directie, partial coordonata cu baietii din Ploiesti si cu citiva excursionisti de pe IR. Din ce am auzit, Munticel... si unii spre Pripon, altii spre Diham, cu coboriri diferite. Silvia a prins trenul de '3.30'

Eu am coborit la Sinaia Sud - m-am dus la vagopnul 1 si la limita am prins peronul... acolo e o porcarie ca niciodata nu stii exact unde opreste 3021, si de cele mai multe ori nimeresc usile vagonului 2 in dreptul locului de trecere a liniilor, unde distanta este f mare de la tren pina jos. Numai de acrobatii aveam eu nevoie, fiind si solo, dar am avut noroc la mustata! Ii spusesem  si conductorului ca nu stiu unde sa merg la usa, ca acolo sint probleme mereu, nici el nu stia ce sa spuna. Poate ar trebui sa le traga o linie celor de pe locomotiva sa stie unde sa opreasca, ca sa se poata cobori normal la peron in statiile unde sint probleme, peron inalt si tren inalt, fara scara suplimentara!
In fine.. am luat-o clasic relativ spre valea Ciinelui- cum stiam ca pe partea mea nu era nici un prag de ajutor la capatul peronului -nu ii inteleg pe oamenii astia, destul de multi folosesc acea trecere spre casele din valea Ciinelui! am mers pe cealalta parte si acolo... era ceva, dar nu acolo unde stiam, ci mai incomod erau niste 'trepte' spre linia CF.
Apoi am trecut inapoi liniile si am mers pe unde trebuia, spre casa parasita cu ghiocei in curte, unde, desi nu arat f bine, am facut o poza, in caz ca nu voi gasi mai sus ghioceii sperati.
Pe la blocuri m-au latrat niste ciiini, iar mai incolo am descoperit ca se 'latise' TAFist' accesul spre DF Valea Ciinelui, era si o panglica de avertizare, dar simbata nu lucreaza nimeni, asa ca am trecut ca o floricica mai departe. Ceva noroi, era de asteptat, daca au intrat la taiat padurea. In fata pe vale arata mai rau DF, spre sud, spre Valea Larga era acceptabil minus citeva puncte mai uritele. Nimic grav. Am trecut de urcarea prin Piciorul Gagului- mi-am zis ca nu e de mine, nu am conditie fizica. Cert e ca am zis ca vreau poate un urcus mai urcus, dar la coborire nu vreau nimic solicitant pentru genuchii mei.
Poteca veche spre stina de care stiam ca exista (si atunci era ruina!!) de prin 2004... o data minata la vale de o furtuna cu descarcari electrice dintr-o excursie cu narcise cu Marina Carayorgheopol, cind nu am nimerit coborirea de la stina din Piciorul Gagului- eram la inceput prin zona, abia revenita dupa stagiul de la Oak Ridge si poate fusesem o data doar pe acolo, in urcare... am 'redescoperita' cred anul trecut in primavara, cind eram cu fetele intr-o tura in care nu am vrut sa urc prea sus din cauza zapezii mari(poate isi aduce aminte si ea si Miza de acea tura) si o aveam doar pe Silvia ca girl-scout ca imi caute o traversare peste valea Gagului mai jos... si eu am asteptat la plaja pina a venit ea cu verdictul... In fine anul trecut verdictul meu a fost NU riscam, pare complicat, (in 2004 eu coborisem de-am boulea pin in firul vaii prin niste urme de poteca cu copaci cazuti, si apoi pe fir...si tineam minte, ca la citiva m de DF am cazut in fund in apa si mi-am sucit si reactivat genunchiul lovit pe gheata 'neagra' in noiembrie 2003 in US) hai sa ne gindim ce sa mai facem. Si uitindu-ma pe harta mapy... am vazut ceva punctat- am zis ia sa vedem ce e acolo!
Zis si facut, am coborit pe acel picior secundar inierbat, am nimerit riuna stinei- mi-am adus aminte de tura cu Marina... dar acum aveam harta punctata! Am mers dupa GPS, pe o panta cam inclinata, cam tipica pentru Baiului, nu foarte lunga doar cam inclinata, dar clar ca fusese cindva folosita... si am nimerit intr-o poteca destul de clara, desi de o vreme poate putin folosita - un copac mare cazut de-a curmezisul este reperul cind vii de jos ca sa cauti o urcare la dreapta! Poteca cu pricina este relativb lata si cu citeva 'etaje' mai in panta, coboara frumos la DF, la ceva distanta la sud fata de trecerea DF a firului vaii Gagului.
Mi-am zis, hai sa incerc, desi panta in sus de la copac ma descuraja, dar era ceva de incercat.
Am incercat, am facut destul poauze si pina acolo si pe panta in sus, am mai facut niste 'serpentine' cautiond sprijin ca sa intrerup panta obositoare si am reusit sa urc cu bine la marginea padurii. Acolo ma asteptam ghioceii, si in padure si pe iarba. Doar ca a venit o 'mica' mazariche, mai deasa sau mai putin, dar care m-a tinut destul de mult timp, aproape pina am ajuns sus la liziera de zade cunoscuta. Nu am vrut sa urc mult, asa ca am nimerit la vreo 200-300 m in aval de drumul 'ascuns', cum ii zicea Mirela traverseului acela relativ frumos spre valea lui Bodgan. Diferenta de nivel estimata era cam de 60 m pe harta mea, am zis hai... ca ar fi relativ comod pe acolo.
M-am oprit la margine apadurii, pauza de prinz, apoi hai in sus... Eh, in susul s-a comis cam pina la jumatate, cind am inceput de pe un 'virf' intermediar cit mai e... Abia ma studiasera doua perechi de urechi... (caprioare!) dar au plecat cind am ajuns eu acolo. Si am zis NU VREAU! O iau la vale pe poteca de pe picior, poate reusesc sa nimeresc varianta aceea de 'drum forestier' vechi, care era mai jos, si iese cam in dreptul curtii de la Casa de Vinatoare, in stinga sus... poate il stiti, cindva era acolo si un fel de poarta.
Nu a fost nicio problema sa gasesc intrarea, pentru ca era largit clar de noii taietori au padurii. Nu f rau, cam lung si dupa multa vreme (ca e clar mai lung decit varianta de sus!) am inceput sa aud muzica populara din vale- erau petrecareti la Casa.
Stiam de la Anca S ca au rimat cindva in iarna vechea varianta de drum a vaii lui Bogdan - asta era continuarea.
Desigur la limita curtii am intrat in raiul ghioceilor- cunoastem de ani de zile zona ca PLINA de ghiocei! Erau si ceva viorele acum.
Am traversat curtea si am luat-o pe DF lung, pe care vin masinistii acolo. Inca o serie de acelasi dezmati, chiar daca se taie padurea. Ghiocei si viorele.
La ora 3 am stat pe un lemn, mi-am cumparat bilet la 3030, si bine am facut. Peste jumatate de ora cind am vrut sa vad cam unde sint pe drum, ca sa imi calibrez ritmul de mers, telefonul meu murise glorios. L-am pus pe bateria externa, dar fiind umde si racorica.. nu m-am mai uitat la el, punindu-l si intr-un buzunar mai linga corp! Abia spre iesirea pe vale m-am uitat ce a facut- sigur ca pierduse inregistrare unei parti din DF... nici o problema, nu ai cum sa te ratacesti acolo! 
Inca o pauza si de acum lipa lipa, ca mai aveam aproape o ora pina la tren!
Incepea sa se mai lumineze cerul spre sud si in spate, spre Baiului.
Am facut o pauza mare sus, in capul scarilor, am mincat si apoi am coborit FOARTE incet seria de scari reparate recent. Jos in halta mi-am mai aranjat bagajele, echipamentul si am asteptat trenul.
Pe tren am aflat de la Silvia, ca ma 'cautase' pe whatsapp Gabi A, ca padure duminica?
Asa ca am zis hai, si ne-am inteles pentru o tura in 3, daca altii nu se anunta... si ne-am dus pe padurea mica intre Vlad Tepes si Mihai Bravu, unde am gasit brinduse si viorele mai avansate si am facut o plimbare draguta!
Albumul celor 2 zile:
photos.app.goo.gl/BRmzAW4mnVHQxoi98


Andrei B a fost simbata de aceasta, iar ne-am intilnit la intoarcere in 3030, sus la vagonul 1... si raportul lui il inserez aici:
Am fost pe 09.03.2024 la Sinaia(tot Zgarbura cam ca acu doua saptamani pe 24.02.2024).
Pe creasta - malul stang geografic -  vaii Zgarbura,unde am urcat ajungand la Calea Codrului ,am traversat valea Zgarburei ,apoi am mai mers ajungand mai sus pana la drumul de conducta,De acolo am ajuns la poiana de pe valea Izvorul Dorului .cam la confluenta cu valea Dracilor.
La intoarcere am coborat catre vechiul forestier Vanturis folosind creasta stanga geografic,intrucat varianta clasica serpuind peste doua poduri nu mai e ''in picioare'' podurile au fost aproape complet spulberate de viituri.  Am mai putut trece in alte dati pe unde au fost podurile dar acu nu aveam ''dispozitia'' necesara ( la cel din amonte ultima data fusesera niste trunchiuri de copac ingramadite aiurea iata aici cum
youtube.com/clip/UgkxvCCa_f2rlmf9SIILxB9...?si=fFcg_92XsO_k-73_
si  cel din aval a fost spulberat astfel
youtube.com/clip/Ugkx6gpAFFNZ__pikCnznnq...?si=xGq0ZDbHrh2FJrqN   )

Ajunsi din nou la Calea Codrului am coborat la intersectia cu drumul de Targoviste iar de acolo am urcat pe un forestier ''nou'' de vreo 5  ani pana in creasta Plaiul lui Barbes (cea din 24.02.2024), pana aci
fusese drumul''nou'' forestier ,dar, deoarece anul ce tocmai a trecut  drumul a fost continuat am hotarat sa coboram pe el (nu pe creasta)
catre ''unde o duce?''.  Am ajuns pe vale Zgarbura si de acolo iute la Sinaia(prin alimentara) la halta sud. nu am luat trenul obisnuit 3028 ci  3030  (prins la ''mustata'') . Mustata era ca la Tiriac. Am asteptat cam 10 minute. Am fi stat chiar mai mult daca nu era ''alimentara''...

Drumetia pe poiana Vanturis o puteti vedea aici(cu pozele incluse)
youtu.be/GgY2dDv1KhY
iar daca dati click pe săgețica stânga jos de la la un un film scurt
youtube.com/shorts/3oXYrmBza3I
Veti putea vedea film cu film(click cu click)  tot traseul


ps: creasta Plaiul lui Barbes https://youtu.be/Gs4oNmsl6RY
pps:cam cum e cu podurile  youtu.be/PMCzvWebKII
ppps:pt cine are rabdare    youtu.be/vladPkyNFys
pppps: Pentru cei foarte plictisiti si de Coltii lui Barbes si Vanturis(ca venea vorba la Cornel) 
  youtu.be/2bzMCh34VBk si
continuarea youtu.be/s71PEHmHibQ


Svetlana raporteaza si ea:
Duminică la ski, la Sinaia, cam puțină zăpadă. Primele poze de la mine din parc, un concurs cu biciliști tineri sau mici.

ski Sinaia


... va urma ...

Reamintim că cele prezentate de noi în Cronica sînt de regulă activitități ale membrilor activi ai Clubului Alpin Floarea de Colt / foști membri/ și ale simpatizantilor noștri, majoritar cu participare și a altor colegi. Participarea la aceste ture este gratuită  și fiecare este responsabil pentru alegerea turei sau participării, dar dorim să ne cunoaștem înainte de a accepta noi membri în Clubul nostru.
Sîntem deschiși celor care vor să ni se alăture în ture, le primim contribuțiile la Cronică, chiar dacă nu fac parte din Club, fără însa a ne 'lăuda' cu ceva care nu ne aparține, contributorii fiind responsabili 100% de ceea ce trimit sau postează singuri la Cronică.

Salutari!
Am vrut sa vedem Salonicul primavara si momentul potrivit s-a ivit. Totul este ceva mai verde decat la noi dar nici acolo primavara nu tureaza inca motoarele la maxim. Am revazut Salonicul, dealurile din apropiere si am descoperit cu placuta surprindere Laguna Kalochori la aproximativ 8km departare de Salonic. Las albumele foto sa va povesteasca mai multe:

photos.app.goo.gl/qJ4p1rj4RvEhWs1G9

photos.app.goo.gl/cCTgf9wjGNoTcL1r5

Sâmbătă cerul se anunţă parţial acoperit aşa că ne gândim la o variantă de traseu unde vizibilitatea la distanţă nu e aşa importantă. Sorţii cad pe valea Colţilor. Reuşim să plecăm de la Căminul Alpin pe la 8:30, Moniq, Mihai şi Marius. În pădure două căprioare ne taie calea văzându-şi de treburile lor. Din Poiana Coştilei ne abatem în stânga pe Vâlcelul Poieniţei, abrupt cum îl ştim din totdeauna Ceaţa şi aerul rece au şi avantaje, copacii sunt încărcaţi de chiciură. Pământul e puţin albit de zăpada căzută peste noapte, aşa că ghioceii sunt bine camuflaţi. Coborâm pe Hornul Mic în talvegul văii Colţilor. Urmele adânci în zăpada bine întărită ne ajută să înaintăm repede dar ele se estompează curând după primele praguri de piatră, parţial descoperite, pe care le depăşim cu atenţie şi ne mai asigurăm unde e cazul. Panta e susţinută şi nu prea sunt locuri de popas. Zăpada veche e extrem de tare iar pe alocuri, un strat consistent de zăpadă proaspătă, mai mult încurcă, nefiind foarte stabil. Ceaţa e omni-prezentă, doar când ne apropiem de Strunga Colţilor se mai sparge în fuioare printre care vedem toboganul din aval şi, în depărtare, muntele Postăvaru. Din strungă coborâm spre firul secundar din Gălbinele apoi încă un rapel spre firul principal al văii, plin de zăpadă. Continuăm cu atenţie în aval când cu faţa, când cu spatele funcţie de pantă şi consistenţa zăpezii. Urmează traversarea spre valea Coştila şi o scurtă pauză de masă la refugiu. Întunericul ne prinde prin poiana 'La Sfatul Uriaşilor' dar de-aici nu e nicio problemă să revenim în poteca Munticelului şi-napoi în Buşteni.

photos.app.goo.gl/XEWtQPJZubaBfenMA


Atenţie: Traseul are porţiuni alpine cu pasaje expuse şi risc de accidentare gravă. Informaţiile pot fi folosite doar pe propria răspundere.

photos.app.goo.gl/BK5vFM7xtNZPb3sb7

Poze din tura de pe Munticelu, Valea Cerbului până la intrare in Brâna Mare a Morarului și Munticelu vechi - marcat cu bandă galbenă orizontală. Intrarea pe Munticelu vechi din Poiana Coștilei a găsit-o Anca din prima, urmând indicațiile lui Johnny - la intrare in poiana Coștilei cum vii dinspre valea Galbinele,  cât ești încă în pădure, într-un mic luminiș, e o potecă vizibilă spre NE care te duce la o bornă de beton și la marcajul cu bandă galbenă orizontală. 
Ne bucuram că a fost si Lia cu noi, in premieră la Floarea de Colț.