Bucegi, Brâna Aeriană

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Peretele Vulturilor, componenta cea mai sudică a feţei estice a masivului Coştila, este traversat (de jos în sus) de Brâna Policandrului, Brâna Suspendată, Brâna Interzisă şi Brâna Aeriană (W.Kargel), căi de legătură între traseele de căţărare din perete.

Spectaculoasă prin imaginea oferită asupra Coştilei şi Caraimanului, poteca ce include Brâna Aeriană şi continuă cu Creasta Văii Albe poate fi o destinaţie în sine pentru cei care iubesc abruptul Bucegilor. Zonele expuse pe care le traversează poteca necesită un pas sigur pe munte, siguranţă în mers, echilibru, atenţie sporită, vreme bună şi timp suficient pentru a nu avea tendinţa să te grăbeşti pe traseu.

Dimineaţă senină de iunie, niciun fir de nor pe cer. Cetatea de piatră a muntelui e luminată de soarele de vară. Deşi devreme, este destul de cald. După ce trecem de Căminul Alpin, răcoarea plăcută din pădure ne îmbie la drum. Urcăm tihnit spre refugiul Coştila. Lăsăm în stânga poteca spre valea Albă şi ajungem curând în poiana "La Sfatul Uriaşilor" şi la izvorul din pădure. Este apă destulă aşa că ne potolim setea. N-o să avem parte toată ziua de umbra pădurii.

Serpentinele potecii ne conduc în scurt timp într-o poieniţă plină de flori. Bulbucii de munte deja s-au deschis dar crinii de pădure sunt încă îmbobociţi. Chiar în faţă, peretele Vulturilor, se ridică impresionant, aproape vertical. Cu puţină imaginaţie :-) vedem şi linia subţire de verdeaţă a Brânei Aeriene.

Traversăm vâlcelul Policandrului şi vâlcelul Pietros şi înainte de a intra în valea Coştilei ne abatem către stânga. Continuăm ascendent, în diagonală, pe poteca abia vizibilă din cauza vegetaţiei. Intersectăm din nou cele două vâlcele, ceva mai sus şi intrăm în vâlcelul Stâncos. Ne strecurăm printre zadele de pe malul drept (geografic) şi ajungem în locul numit "La pândă".

Traversând în continuare spre stânga, o potecă firavă merge către Circurile văii Albe. Noi urcăm o pantă friabilă asigurată cu un cablu fix apoi traversăm mult spre dreapta câteva zone expuse de unde valea Prahovei se vede ca-n palmă. Intrăm în firul vâlcelului Policandrului care ne conduce în amonte până la intrarea în Brâna Aeriană. Câteva locuri de belvedere ne îmbie la popas. Chiar înainte de intrarea în brână un promontoriu descoperit între jnepeni ne lasă să studiem cu atenţie configuraţia locurilor... locuri încărcate de istorie alpină... Dincolo de valea Albă, peretele nordic al Caraimanului brăzdat de Albişoare este mărginit către răsărit de Creasta Picăturii. Crucea Caraimanului veghează abruptul estic al muntelui. Chiar deasupra noastră verticalele parcă nesfârşite ale peretelui văii Albe te fac să te simţi atât de mic...

Brâna Aeriană, foto Marius Radu

Brâna Aeriană

Brâna propriu-zisă începe după o scurtă traversare în coborâre, expusă dar asigurată cu un cablu. Pe rând, cu răbdare şi atenţie urcăm unul câte unul, minunându-ne de abruptul de deasupra şi de sub noi. Peretele este aproape vertical şi potecuţa îngustă dar cablurile fixe îţi dau suficientă încredere să te simţi în siguranţă. Ajungem într-o şa înierbată unde se termină câteva trasee alpine din Peretele Vulturilor. O pauză este bine-venită. Bazinul văii Coştilei se desfăşoară larg în faţa noastră, delimitat către nord de peretele Coştilei şi Creasta Coştila-Gălbinele.

Din acest punct Creasta Vulturilor se continuă cu Creasta văii Albe. Urcăm cu atenţie pe faţa înierbată care priveşte către valea Coştilei. Pe alocuri privim cu smerenie în partea cealaltă peretele văii Albe care se prăvăleşte aproape vertical către valea Albă. Trasee vestite urcate cu migală de alpinişti îndrăzneţi îşi au punctul terminus pe creastă. Fisura Albastră, Fisura Centrală, Lespezile, Hornul Negru sunt doar câteva file de istorie scrise cu zeci de ani în urmă.

Ajungem curând în Brâna Mare a Coştilei (BMC). De-zici se poate urca pe Hornul lui Gelepeanu către releul de pe vârful Coştila şi platoul Bucegilor. Către stânga BMC coboară în firul văii Albe de unde, cu o oarecare discontinuitate pe verticală, continuă cu Brâna văii Albe până în Şaua Caraimanului şi Crucea Caraimanului. Noi mergem către dreapta până în şaua largă din extremitatea nordică a bazinului superior al văii Coştila, punctul terminus al Crestei Coştila-Gălbinele.

După pauza de masă continuăm pe brână, trecem de zona de obârşie a Hornului Coamei, admirăm jos în vale Colţul Gălbinelelor şi intrăm în bazinul văii Scoruşilor. O potecuţă coboară în zig-zag-uri printre tufele mărunte de rododendron până la nivelul Strungii Gălbinelelor. Traversăm şi-apoi urcăm în strungă. Ne luăm rămas-bun de la zona Scoruşi-Mălin şi coborâm cu atenţie partea superioară a firului principal al văii Gălbinelelor.

Hornul dintre Fire, foto Marius Radu

Valea Gălbinele, Hornul dintre Fire

Lăsăm în dreapta intrarea în Hornul Coamei şi undeva în stânga grota Hotelului Gălbinele apoi ne abatem către stânga pentru Hornul dintre Fire. După o traversare scurtă printre jenepeni intrăm în horn. Pe alocuri este atât de strâmt încât şpraiţul şi ramonajul sunt de mare ajutor pentru a depăşi locurile mai friabile din talvegul hornului. Ceva mai jos un alt horn mai mic şi intrăm în firul secundar al Gălbinelelor. O coborâre scurtă pe lângă perete ne scoate din nou în firul principal al văii plin de bolovani şi resturi de copaci dislocaţi de pietrele desprinse din perete. Traversăm către valea Coştila, trecem de refugiu şi intrăm din nou în pădure, pe-acelaşi drum pe care am urcat dimineaţă...

Mai multe imagini [ Marius ] [ Vali ]

Marius, iunie 2016

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Întâlnire la club

Următoarea întâlnire la club va avea loc luni, 7 mai 2018, ora 18:00, amfiteatrul Ștefan Odobleja, Universitatea Titu Maiorescu (Calea Văcăreşti 187).

Intrarea este gratuită.

Hai cu noi

Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm în fiecare sâmbătă / duminică, în Gara de Nord, la trenul Regio 3001, ora 6:22, la primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp.

Nota bene

Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

Recent în forum

    • D-na Geta Iftode
    • Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Ne va lipsi foarte mult... Inmormantarea va avea loc miercuri, ora 13, la cimitirul Reinvierea (Str. Reinvierii, zona Obor - Lizeanu - Maica Domnului).
    • acum 1 zi 26 minute
    • inmormintare Geta Iftode
    • va fi miine, 25.04.2018, ora 13, la cimitirul Reinvierea (zona Lizeanu/Maica Domnului) - cam o statie pe Lizeanu dinspre Stefan cel Mare, cu tram 16... str Reinvierii.
    • acum 1 zi 1 oră
    • D-na Geta Iftode
    • Geta Iftode a urcat cel mai sus La data de 23 aprilie 2018, de Sfantul Gheorghe - ziua ei onomastica - prietena mea si a noastra, Geta, a pasit intr-alta lume. De unde ne va veghea sa fim mai buni, mai toleranti, mai sufletisti. Geta a fost si ramane unul dintre cei mai marcanti membri ai Clubului...
    • acum 1 zi 2 ore
    • D-na Geta Iftode
    • ----- Pana in 1984 am mers pe munte din 1965 cu fratii mei, cu ONT,BTT,IPA, cu prietenii mei iubitori de munte si am strabatut cam toti masivii pe poteci marcate. Prieteni de ai mei, Cristi Mogos si Nicoleta Moisescu, erau membrii si la Floarea de Colt, imi vorbeau de Nea Milica si de traseele...
    • acum 1 zi 4 ore
    • D-na Geta Iftode
    • D-na Geta Iftode a plecat ieri la cele veșnice. Spiritul dânsei de luptător pentru continuitatea si dezvoltarea Clubului nostru - un luptător cu blândețe, care îți lumina partea bună și îți dadea o putere extraordinară să treci peste toate și să zâmbești din nou - să nu ne...
    • acum 1 zi 5 ore

 

PARTENERI

Floarea de Colț BucureștiUniversitatea Titu MaiorescuNootkasportHimalayaMontrekHervis SportCAF EquipmentCabana VoinaCraimont Clubul Alpin Român Floarea de Colț București

Biblioteca

Biblioteca Floarea de Colţ vă propune o colecţie de materiale informative având ca temă centrală muntele, natura, aventura, călătoriile, fotografia, etc. Adunate prin bunăvoinţa donatorilor cărţile sunt la dispoziţia membrilor clubului pentru a fi lecturate.

Cronica săptămânală

Amănunte despre turele săptămânale şi albumele foto aferente, activităti recente ale clubului consemnate în forum.

© 2018 Asociația Club Alpin Floarea de Colț București

CUI 36110772
RO64 BTRL RONC RT03 4507 2901, Banca Transilvania, Sucursala Victoria