Traseul nostru cu bicicletele prin Harghita, la izvorul Oltului, s-a desfășurat în perioada 14-20 mai 2018. Am fost două persoane, traseul total fiind de aproximativ 330 km. Într-o săptămână, am parcurs etape de lungimi diferite, de la 25 km până la 80 km pe zi în funcție de calitatea drumurilor și "putirința" participanților. Deși am cărat cortul, sacii de dormit etc, nu am stat în cort din cauza temperaturilor scăzute (3-5C) și a ploii. A plouat mai ales noaptea.
Am început traseul propriu-zis la Vârghiș (la nord de Brașov-Feldioara), acolo unde am descărcat bicicletele. Am dormit la pensiunea Andreas aflată pe o "utca" (se citește uțco = stradă) pitorească, pietruită, într-o curte aflată langă o mică bifurcație de ulițe. Clădirea pensiunii are mai multe camere cu câte două locuri și posibilitatea de a găti la parter, posibilitate de care am profitat din plin: cazarelapensiune.ro/varghis/cazare-varghis/pensiunea-andreas----varghis-4865
Prima zi, aproximativ 27 km pe bicicletă + 4 h pe jos, am vizitat Cheile Vârghișului și peșterile. Drum asfaltat din sat până la intrarea în zona cheilor unde există și un loc de campare foarte curat. Cheile se vizitează mergând pe jos. Traseul este bine amenajat, bun și pentru cei care nu merg pe munte. Peșterile, mai ales Orban Balasz, sunt frumos conservate. Pentru peșteri vă trebuie lanterne bune, cu baterii noi.
Peștera Gaura Tătarilor din Cheile Vârghișului
Satul Vârghiș merită vizitat, sunt 4 confesiuni religioase acolo, fiecare cu biserica ei - unitarieni, reformați, catolici și ortodocși. Biserica ortodoxă din secolul 18 este monument istoric. Există de asemenea o casă de secol 18, înregistrată ca monument istoric și bineînțeles magazinele sătești de unde poți cumpăra branză de burduf și ceva salamuri fabricate prin zonă, toate de o calitate surprinzător de bună și la un preț mic.
Vârghiș, casă cu steagul secuiesc
De asemenea la intrarea în sat dinspre Baraolt se află un alt castel al familiei nobiliare Dániel, altul decât cel aflat în Tălișoara (Baraolt).
Ziua 2, aproximativ 50 km, ruta Vârghiș - Vlăhița. Am ieșit din Vlăhița spre Baraolt dar cam la 12 km de ieșirea din sat am făcut la stânga spre satele Doboșeni - Filia. De admirat porțile secuiești și arhitectura locală.
Filia
Drum asfaltat în stare bună, aproximativ 8 km. La ieșirea din Filia drum pietruit până în băile Chirui, aproximativ 26 km. Drum în stare bună, într-o ușoară urcare, parcurs de camioane dar și de autoturisme. Peisaje superbe și un loc de campare undeva cam la 10 -15 km de ieșirea din Filia. Exploatări forestiere destul de multe, era plin drumul de camioane încărcate cu bușteni.
Spre Băile Chirui
Chirui Băi a fost înainte de 1989 o tabără de pionieri, degradată acum. S-au construit niște case de odihnă de către diverși particulari, dar la distanțe mai mari între ele și cu bun gust. Aici nu se pot face băi, dar se poate bea apă minerală gratis la izvorul de la intrarea în stațiune. Este un loc cunoscut în zonă, acolo sunt oameni care își încarcă mașinile cu bidoane cu apă minerală carbogazeificată natural, recomandată mai ales pentru afecțiunile digestive. Tot acolo există un panou explicativ al locului și o hartă a împrejurimilor.
Din Chirui Băi spre Vlăhița (pensinea Napsugar), distanță aproximativă 13 km, am ales un drum parțial neasfaltat. Ne-am întors pe drumul pe care venisem (asfaltat în sat) și am mers spre Lueta. La vreo 2 km de la intersecția de unde intrasem în sat, înainte de un restaurant, am părăsit drumul asfaltat și am luat-o la dreapta pe drumul spre Vlăhița pe lângă un camping (lăsat în partea stângă a drumului, imediat după intersecție) Ulterior am aflat că acel camping adăpostea o baie cu ape minerale cu sulf și sare (Fekete furdo). Bazinul metalic a fost turnat la Vlăhița și este încălzit cu foc de lemne. Băile au capacitate mică, pe de o parte din cauza bazinului metalic, iar pe de altă parte din cauza debitului mic al apelor minerale care alimentează bazinul. Nu este un loc prea turistic, are capacitate de primire limitată, dar este bine cunoscut de oamenii locului pentru rezultatele împotriva reumatismului.
Atenție! În Google Street imaginile sunt din 2012. Atunci toate drumurile erau neasfaltate. Acum sunt asfaltate parțial, iar unele complet.
În fine, spre seară am ieșit în șoseaua care duce către Miercurea Ciuc, am traversat-o și am ajuns la pensiunea Napsugar în pertea de sus a Vlăhiței.
Înainte însă de pensiune am trecut pe lângă Perla Vlăhiței, un camping - pensiune - băi naturale. Apa este captată la temperatura de 25C și sunt umplute două bazine cu ea, unul închis (pe care l-am preferat) și unul în aer liber dar mai mare și foarte bun pentru înot. Am înotat în ambele la o temperatură exterioară de cam 14C, cu vânt și am fost singuri! Proprietarul intenționează ca de anul ăsta să încălzească bazinele printr-un sistem geotermal, în felul ăsta având bazinele deschise și iarna. Ar fi extraordinar, pentru că peisajul este frumos iar apa este recomandată în curele pentru afecțiuni reumatice sau recuperare după traumatisme: entorse, fracturi, luxații etc.
Recomand cu plăcere aceste băi
Ziua 3, de la Vlăhița la Izvorul Mureșului prin Miercurea Ciuc, aproximativ 70 km. Ruta asfaltată integral
Drumul Vlăhița - Miercurea Ciuc este drum național, asfaltat. La aproximativ 5 km de la plecarea din pensiune se face la dreapta un alt drum către aceleași Chirui Băi, descrise mai sus, drum de data asta asfaltat, dar nu mai puțin pitoresc.
În fine, la Miercurea Ciuc este de vizitat centrul istoric precum și muzeul secuiesc din Cetatea Miko. În prezent din fortăreață nu a mai rămas decât castelul, iar numele este dat de familia care l-a construit la începutul sec 17. Mai multe explicații aici (wikipedia.org/wiki/Castelul_Mik%C3%B3_din_Miercurea_Ciuc)
Un alt loc care e de vizitat este piața din Miercurea Ciuc, unde se găsesc produse locale: salam, caș ardelenesc, brânzeturi afumate, cârnați și evident legume. De aici ne-am aprovizionat pentru vreo două zile cu salam și caș făcute local, dar și cu niște cireșe venite din zona Moldovei cu tot cu vânzător. De altfel distanța între Miercurea Ciuc și Bacău este de cam 140 km.
De remarcat pe drum, satul Siculeni cu al său monument închinat membrilor satului masacrați de imperiali. In sec 18, din ordinul Mariei Tereza, generalul Bukow (același care a pus tunurile pe mănăstirile ortodoxe din Transilvania) a dispus înființarea regimentelor secuiești de grăniceri. În urma refuzului secuilor din Siculeni de a se înrola, un subordonat de-al lui a atacat prin surprindere satul cu tunurile și trupe regulate, omorând între 400 și 600 de oameni de toate vârstele. Morții au fost îngropați la marginea satului înr-o groapă comună. Mai multe detalii aici: wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Siculeni și aici: cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/23/drama-secuilor-casapiti-de-maghiari-la-siculeni-moldova-si-muntenia-loc-de-refugiu-pentru-secuii-vanati-de-unguri/
După ce lasă localitatea Sandominic în dreapta (și drumul către orașul Bălan - Covacipeter) drumul urcă continuu până în localitatea Izvorul Mureșului. Destul de obositor acest ultim segment de drum și din cauza vântului care bătea din față și lateral în rafale de 30-40 km/h. Am dormit la mănăstirea de maici Izvorul Mureșului. Camere curate cu duș, mâncare din traistă.
Ziua 4: Izvorul Mureșului - Bălan - Covacipeter - Gheorgheni aproximativ 50 km.
Cei 10 km de asfalt urcați cu greu cu o zi înainte i-am parcurs în aproape o jumătate de oră în coborâre și fără vânt până la intersecția din Sândominic. De acolo, asfalt în continuare până în orașul mineresc Bălan. Mai multe date aici: orasulbalan.ro/ro/page/141/asezare
Spre ieșirea din Bălan am traversat încă o dată Oltul, acum un fir de apă canalizat și am continuat cam 14 km pe drumul pe pietriș pe lângă un baraj peste Râul Olt, spre Covacipeter, localitatea unde se află izvorul Oltului. Drum în urcare încă bun pentru auto, dar de preferat pentru 4x4. Am văzut însă și auto mici care urcau spre Covacipeter.
Localitatea Covacipeter este mică, cu distanțe mari între case. Izvorul propriu-zis se află la aproximativ 200 m de capela catolică situată lângă pasul "Trecătoarea Oltului".
Covacipeter
Coborârea pe drumul înspre Gheorgheni însă, nu se poate face decât cu o mașină de teren. Excelent drum pentru bicicletele noastre de munte, așa că viteza de coborâre a fost prin unele locuri de 30 km/h, temperată de faptul că aveam coburii fixați pe spatele bicicletei. Sincer, după atâta urcare am poftit la o coborâre strașnică!
Am ajuns în orașul Gheorgheni pe seară mergând numai pe drumuri lăturalnice și evitând șoseaua asfaltată care duce spre Lacul Bicaz. Intrarea în Gheorgheni a fost liniștită, locul drumurilor de pământ pietruit fiind luat treptat de străzile asfaltate. Din câte imi dau seama orașul a cunoscut vremuri mult mai bune, mărturie fiind casele frumoase precum și doua biserici catolice, una din ele fiind a armenilor catolici. Ambele au fost fondate la începutul secolului 18 cea armenească prima (pe la 1723 parcă).
Ghoerghieni, biserica armeană
Oricum, mai multe detalii despre oraș, aici: cazaretransilvania.ro/Menu/gheorgheni-prezentare-obiective_turistice-cazare-harta-atractii_turistice-gheorgheni și aici: wikipedia.org/wiki/Gheorgheni
Centrul orașului este plăcut de parcurs pe jos, iar parcul cochet din centru te îmbie la odihnă. Fiind Rusaliile catolice, tot orașul avea locurile de cazare ocupate de turiști veniți aici inclusiv din Elveția. Am reușit însă să găsim loc la o pensiune proaspăt deschisă la marginea orașului, cam la 1,5 km de centru, spre Joseni. Nu aveau mâncare dar ne-au indicat motelul Imola, de lângă ei (50 m distanță) unde s-a mâncat excelent și la un preț modic. Evident nu a lipsit berea "Harghita", o bere locală blondă, plăcută.
Ziua 5: Gheorgheni - Liban - Subcetate - Zetea - Băile Homorod - Vlăhița aproximativ 80 km, asfalt.
Am traversat centrul din nou centrul Gheorgheniului de data asta spre sud, spre Valea Strâmbă, apoi Liban, lacul de acumulare de la Zetea.
Coborâre lină, cu unele urcușuri mai abrupte. Acealași peisaje frumoase, completate de data asta de lacul de acumulare de la Zetea, cu un mic popas turistic de unde, evident, am luat niște kurtos kalacs (cozonac secuiesc). Am continuat coborârea până la Brădești unde am luat-o la stânga spre Satu Mare și băile Homorod, unde ne-am potolit setea din izvoarele cu apă minerală aflate la marginea drumului.
Detalui porți tradișionale secuiești bine păstrate în satele Zetea, Târnovița, Brădești
Câte ceva despre Băile Homorod aici: stirileprotv.ro/stiri/travel/turist-in-romania-peisaje-extraordinare-la-baile-homorod-locul-cunoscut-de-pe-vremea-romanilor-pentru-izvoarele-minerale
Băile ar fi meritat o vizită mai lungă, dar din cauza lipsei de locuri de cazare (Rusaliile catolice) ne-am îndreptat spre aceeași Vlăhița de unde plecasem cu două zile înainte. De data asta am înnoptat chiar la Perla Vlăhiței unde pe la 7 seara (ne obișnuisem deja!) am înotat în bazinul acoperit. Înăuntru plăcut, afară 14C cu vânt. Eram numai doi inși în bazin. Am dormit în căsuțe dar după ce am mâncat un gulaș clasic (până acum, din cauza postului ni se servise gulaș cu fasole în loc de carne).
Ziua 6: Vlăhița - Chirui Băi - Lueta - Merești - Vârghiș aproximativ 53 km, asfalt complet.
Este drumul principal de acces spre sud (Baraolt) pornind de la Vlăhița - Miercurea Ciuc. Era chiar ziua de Rusalii. La ieșirea din camping pe șoseaua spre Mirecurea Ciuc o întreagă procesiune de mașini, bară la bară, oameni care mergeau pe jos sau cu bicicleta, unii cu steaguri secuiești. O întreagă procesiune care se îndrepta lent către Șumuleu Ciuc, astăzi un cartier al orașului Miercurea Ciuc.
Acolo, anual, se adună secui și maghiari din toată lumea și participă la liturghia care are loc în catedrala de la Șumuleu. Mai multe detalii aici: dcnews.ro/umuleu-ciuc-pelerinaj-romano-catolic-de-rusalii_592646
Am mers cam 5-6 km în paralel cu pelerinii, apoi am facut-o la dreapta spre Chirui Băi de data asta însă pe un drum asfaltat care ne-a permis să treversăm complet mica stațiune. Coborâre aproape continuă. Frig în pădure, în ciuda faptului că era însorit. Asta mi-a adus aminte că eram la polul românesc al frigului.
În fine Chirui Băi, case cu arhitectură de bun gust, unele vechi. La intrarea în stațiune ne-a întâmpinat un foraj cu erupție intermitentă, un mic gheizer. Traversăm Chirui și continuăm spre Lueta lăsând lateral spate Vlăhița cu "Fabrica de fier" fondată pe la 1836, apoi Merești. Pe drum a început ploaia așa că mă adăpostesc sub streașina unei biserici unitariene din Merești fondată pe la 1780. Diana rămăsese în urmă să mai facă o ultimă baie la Fekete furdo (Băile negre) de la ieșirea din Chirui Băi către Lueta.
Coborâre prin Crăciunel, Ocland și apoi la stânga în urcare către Vârghiș. În apropiere de Vârghiș o placă indicatoare cu avea istoricul unei fortărețe medievale regale arpadiene (numită Kustaly) de secol 12 și părăsită în sec 13 (poate odata cu năvălirea mongolă? sau poate devenise inutilă).
Ca o curiozitate, pe vremea respectivă acolo se hrăneau cu zimbri, numele pădurii respective fiind RIKA. Câte ceva despre fortăreață dar și despre regiune în general, aici: rikaregio.ro/localities.php?lang=en&tid=12 și aici: welcometoromania.ro/DN13a/DN13a_Varsag_Cetatea_Tartod_e
Câteva impresii de final de călătorie:
Trasee bune pentru parcurs cu un MTB - drumuri forestiere, pietruite sau asfaltate. Datorită munților joși sunt multe drumuri / poteci care ii traversează, deci este destul de explorat.
Locuri frumoase, cu oameni primitori, care păstează stilul arhitectotenic local - porțiile secuiești sunt superbe.
Locuri foarte curate: am văzut țărani care duceau în locuri anume saci cu PET-uri, nu am văzut mormane de gunoi nici la margine de sate, nici pe apa râurilor sau la locurile de camping care închid Cheile Vârghișului. Mâncare de bună calitate și relativ ieftină.
