Propunerea pentru zona Trascău - Muntele Mare în mini-vacanţa de Rusalii a fost bine-venită în contextul atâtor coduri de avertizare care au colorat - neplăcut pentru drumeţiile la munte - mai toată primăvara. Locurile sunt pitoreşti şi chiar dacă nu excelează prin înălţimi mari au un farmec aparte aşa că revenim de fiecare dată cu încântare.
Colţii Trascăului
Plecăm din Bucureşti pe ploaie dar ajungem către prânz la Râmetea pe soare. Cerul se acoperă rapid însă sperăm să putem face o drumeţie de câteva ore până la ploaia anunţată pentru orele dup-amiezei. Punem cortul în campingul de lângă sat (Floarea de Colţ / Gyopar) pentru un minim de confort şi pornim spre Colţii Trascăului pe poteca marcată cu triunghi albastru (pe unde nu urcasem). Aproape pustiu în pădure aşa că ne bucurăm în linişte de verdeaţă, flori şi frăguţe. În creastă însă zecile de turişti (pe traseul dinspre Râmetea) şi chiotele copiilor ne readuc cu picioarele pe pământ. Mergem până în marginea abruptului, deasupra colţilor, pentru o gustare de prânz apoi revenim în potecă.
Colţii Trascăului & Piatra Secuiului, vedere de pe Cetatea Colţeşti
Norii nu par că au intenţia să se scuture aşa că dăm o fugă şi vis-a-vis, pe Piatra Secuiului, mult mai aglomerată. Pe borna somitală se mai văd urme vechi (de vopsea) ale tricolorului românesc sub culorile tricolorului maghiar. Admirăm panorama de 360 grade, satele şi câmpurile cultivate din vale, inclusiv perdeaua groasă de ploaie dinspre nord-est care pare că se apropie. Am văzut restul de creastă în urmă cu ceva ani aşa că acum coborâm repejor în Râmetea pe drumul clasic (cruce albastră). Ploaia ne ocoleşte şi muntele nu ne lasă să vedem încotro au mers norii. Zăbovim puţin la izvorul minunat din centrul satului şi revenim la cort pe şosea, o dată cu câţiva stropi de ploaie care ne răcoresc. Mâncăm şi ne odihnim puţin iar spre seară dăm o fugă la Colţeşti pentru o plimbare la cetate. Până când soarele se ascunde după dealuri este cald şi lumina minunată pentru poze iar perspectiva asupra locurilor pe măsură. Câteva tunete şi norii negri care se învolburează spre est ne anunţă că e timpul să coborâm şi revenim la cort să ne facem planul pentru a doua zi.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/eshSjVDi9KfXNRoa7
Duminică se anunţă vreme bună şi ne propunem să ajungem într-un loc pe care nu l-am vizitat în turele anterioare. Plecăm devreme din camping spre Valea Arieşului, intrăm în Poşaga de Jos şi continuăm în amonte pe valea pârâului Poşaga, trecem de Cheile Poşegii şi ţinem drumul spre nord pe pârâul Belioara până aproape de ultimele case ale cătunului Poşaga de Sus / Belioara. Traseul propriu-zis, circuitul Scăriţa-Belioara, începe chiar la baza abruptului de calcar (punct roşu). Pornim în sens orar, pentru puţin timp pe un drum forestier şi apoi pe potecă, prin pădure. Când abruptă, când mai domoală... când prin răcoarea pădurii, când prin luminişuri de unde vedem înălţimile de calcar, poteca ne conduce către un sector stâncos, plin de flori, plăcut în urcare. Florile viu colorate contrastează cu copacii arşi; probabil fulgerele şi-au făcut de cap în anii trecuţi. E neplăcut dar pădurea se regenerează încet-încet. Pământul e destul de uscat aici, pare că ploile n-au fost abundente în ultimul timp. Urcăm prin pădurea răcoroasă şi prin poieni pline de flori până ieşim într-o poiana largă, La Măteoaie, cu un izvor în mijlocul său. Din vechile sălaşuri de vară (văzute în poze mai vechi) au rămas doar nişte urme de fundaţie ascunse în iarba înaltă.
Colţul lui Bleanţ, Scăriţa-Belioara
Curând ajungem în Șaua La Răscruce şi după încă puţin urcuş în plin soare suntem pe platoul Șesul Craiului, o pajişte plină de flori diverse, extremitatea vestică a zonei înalte a rezervaţiei Scăriţa-Belioara. Punctele de belvedere, în afara potecii marcate, ne permit să aruncăm o privire către turnurile şi muchiile de calcar din aval. Este partea cea mai spectaculoasă a drumeţiei de care ne bucurăm în linişte şi pe îndelete. Jos în vale şerpuieşte valea Belioara şi valea Poşegii iar departe, dincolo de valea Arieşului, se ghicesc abrupturile împădurite ale masivului Bedeleu. Ocolim, prin pădurea răcoroasă de pin, la distanţă, Colţul lui Bleanţ - care separă Groapa Mică (vest) de Groapa Mare (est) - şi continuăm către zona vârfului Scăriţa. Pe cât de frumos a fost până aici, pe atât de deprimant este sectorul următor, cu mulţi copaci căzuţi, retezaţi de furtună sau arşi. După coborârea abruptă prin pădurea decimată urmează o poiană lungă pe culmea Brădăţel de unde vedem turnurile de calcar din alt unghi. Grota Coşul Boului apare ca o rană uriaşă pe faţa muntelui; rămâne pentru altă dată să căutăm poteca ce urcă până acolo (şi poate şi altele). Căsuţele cu acoperişuri înalte, din paie, sunt minunate în marea de verde care ne înconjoară dar toate sunt vechi, neîntreţinute şi probabil nu vor mai rezista mult timp. Finalul coborâşului este prin pădure, pe un pârâu de grohotiş (Valea seacă a Răstoacei) care ne face să ne dorim să ajungem cât mai repede jos. Încheiem circuitul exact de unde am plecat, după cca 6 ore cu tot cu pauze. Curând suntem la maşină şi ne întoarcem la cort cu gândul că va trebui să revenim, poate şi în alt anotimp, pentru un alt registru de culori.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/iNvqQgvAMSKAJkhJA
A treia zi deja trebuie să ne întoarcem acasă. Dimineaţa ceaţa acoperă muntele dar pe măsură ce soarele prinde putere pâcla se subţiază şi lasă Colţii Trascăului să plutească o vreme pe deasupra, motiv suficient de fotogenic să întârziem puţin plecarea pentru câteva poze. Ne oprim pentru o scurtă drumeţie în Cheile Vălişoarei pe valea Aiudului. Rămânem pe malul drept unde putem face o buclă mai scurtă. Urcăm pe lângă Castelul Cavalerilor, loc minunat de belvedere; construcţia propriu-zisă pare în aceeaşi stare de "neterminată" ca ultima dată când am trecut pe-aici. Ieşim către locul cel mai înalt al peretelui care se înalţă dinspre chei, loc de unde admirăm vis-a-vis abruptul de pe malul celălalt.
Cheile Vălişoarei
Continuăm prin pădure până ieşim către celălalt punct de belvedere asupra cheilor. Ne bucurăm să gasim un tricolor pe crucea metalică şi reuşim să-l ancorăm bine să nu-l ia vântul. Panorama asupra văii Aiudului şi zonelor vecine e impresionantă... la fel nenumăratele flori şi şopârlele care se strecoară cu agilitate printre stânci. Intrăm din nou la răcoare în pădure şi ajungem destul de repede din nou la poalele turnului de piatră pe care l-am tot ocolit. Privim puţin cu invidie la o muchie frumoasă de peste drum pe care doi temerari o urcă legaţi în coardă... e bine să ştim că avem ce face şi data viitoare când mai avem drum prin zonă :-)
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/n3HYiFA4Yo65bRJv9
Marius & Moniq, iunie 2021
