Născut în municipiul Cluj-Napoca, la data de 6 noiembrie 1937, Kovács György a fost pasionat din tinereţe de crestele și pereții din Cheile Turzii.

Kovacs Gyorgy

Sursa foto: climbromania.com

A fost un alpinist talentat și un bun cunoscător al traseelor de cățărare din zonă. Numele lui se leagă de mai multe premiere în aceşti pereţi dintre care traseul Cipcheș este primul traseu de gradul V din Cheile Turzii.

- Priponul Mic, peretele Pripoanelor, împreună cu Sándor Fülöp, 1955.
- Peretele Colțului Crăpat (Cipcheș), zona Cipcheș - Stânca Şoimilor (versantul drept), varianta pe dreapta în 1959 (Miklós Gyöngyösi, varianta cu horn a traseului în 1972).
- Peretele Caprelor, zona Jgheabului (versantul stâng).
- Hornul Marac, zona Borş-Marac (versantul stâng), împreună cu Kari Dezso.
- Fisura Șoimilor, zona Cipcheș - Stânca Şoimilor (versantul drept).

După ce vremea performanţelor din perete a trecut, Kovács György putea fi întâlnit deseori în locurile dragi din Cheile Turzii vorbind cu căţărătorii sau invitat la Memorialul Miși Szalma sau alte întâniri de profil. S-a stins din viaţă pe 24 feb 2016.

Surse:
sangealb.wordpress.com
climbromania.com

Brânduşa & Marius

Fără comentarii pentru “Kovács György”

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 6:00, primele două vagoane sau trenul InterRegio 1631, ora 7:17. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală
Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:45, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor