Activitatea Clubului Alpin Floarea de Colț (numit în cele ce urmează Clubul sau Asociația) în anii 2020 și 2021 a fost semnificativ perturbată de criza generată de pandemia Sars-CoV2, din cauza căreia în anul 2020 cât și în anul 2021 nu s-a putut organiza Adunarea Generală într-un spațiu adecvat. Întrucât situația epidemiologică nu are perspective de ameliorare în viitoarele luni, din perspectiva restricțiilor impuse prin lege, Consiliul Director a decis în ședința sa din 4 octombrie 2021 convocarea unei adunări generale virtuale.
Consiliul Director
Prezentul Consiliu Director este compus din 11 membri și a inclus la data alegerii sale în Adunarea Generală din 12 februarie 2019 nouă membri aleși în 30 ianuarie 2017 și trei membri aleși în 12 februarie 2019. Având în vedere durata de cinci ani a mandatului în Consiliul Director, mandatul membrilor aleși în anul 2017 expiră la 30 ianuarie 2022 în timp ce membrii aleși în 2019 vor fi în funcție până la 12 februarie 2024. De la ultimele alegeri s-au înregistrat două demisii astfel încât Consiliul Director funcționează în prezent cu nouă membri.
Situația membrilor
La 30 octombrie 2021 în Club erau înscrise 149 de persoane care aveau plătită cotizația de membru. Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare din totalul de 149 membri activi ai Clubului au beneficiat de scutiri de la plata cotizației anuale 23 membri ai Clubului (2 scutire handicap, 1 scutire venit, restul scutire pe bază de rudenie sau vârstă). În anul 2020 s-au înscris 11 noi membri și au renunțat la statutul de membru al clubului 23 de persoane prin neplata cotizației. În anul 2021, până la 30 septembrie, s-au înscris 2 membri noi.
Suma totală încasată din cotizațiile membrilor a fost în anul 2020 în cuantum de 6.000 lei iar în anul 2021, la 30 septembrie, în cuantum de 3.680 lei.
Reamintim că persoanelor care nu își vor plăti cotizația pe anul 2021 până în prima lună a anului 2022 li se va retrage automat dreptul de membru în anul 2022.
Cuantumul cotizației anuale a asociației pentru anii 2021 sau 2022 a rămas neschimbat - 60 lei (40 de lei pentru pensionari) exceptați de la plata cotizației fiind 2 membri pentru motive medicale, un membru pentru lipsa de venituri şi 14 membri în baza art. 24 alin (3) din Regulament.
Activități
Având în vedere restricțiile instituite la declararea stării de urgență în martie 2020, ședințele de sală au fost suspendate. Întrucât organizația cu care se încheiase contract pentru utilizarea sălii a anunțat intenția de a reorganiza spațiul, toate bunurile Clubului care erau depozitate la acea locație inclusiv biblioteca au trebuit evacuate și păstrate la membrii individuali.
În lipsa unei săli de întâlnire membrii Asociației au continuat să se întâlnească în parcul Cișmigiu la terasa Debarcader, întâlnirile având loc la ora 19 în zilele de luni, loc unde s-au făcut și încasări ale cotizației.
Membrii Clubului sunt informați că biblioteca Asociației rămâne în continuare disponibilă, împrumutarea respective returnarea cărților făcându-se prin contactarea persoanei responsabile (Gheorghe Nistoroiu).
În perioada scursă de la precedenta adunare generală o parte din membrii Asociației au participat la mai multe acțiuni de voluntariat, activitate care a fost coordonată de colegul nostru, domnul Ilie Puiu. La inițiativa domnului Puiu cu susținerea Asociației Montane Carpați și colaborarea cu Parcul Național Piatra Craiului și a Serviciilor Salvamont Argeș și Zărnești în perioada iulie - septembrie 2020 s-au desfășurat mai multe acțiuni de reabilitare a potecilor și de refacere a marcajelor turistice din culmea de legătură dintre Piatra Craiului și Făgărașul estic. Activitățile desfășurate fac parte dintr-o întreprindere mai largă vizând reabilitarea marcajelor de pe parcursul traseului turistic european E8 care urmează marcajul de bandă roșie al crestei principale a Carpaților Românești de la intrarea în țară la Sighetul Marmației și până la ieșirea peste barajul de la Porțile de Fier. Activitățile desfășurate au fost prezentate într-un articol cu poze postat pe site-ul Clubului.
Activitățile de amenajare și marcare de trasee turistice sub coordonarea domnului Puiu au continuat și în anul 2021, în acest an fiind executate lucrări de marcare a unor trasee din zone colinare în masivul Cindrel (zona Rășinari) și zona Rudărița (șaua Nămaia).
Tot domnul Puiu, acționând în calitate de colaborator voluntar al Parcului Natural Văcărești, a luat parte la numeroase activități de patrulare, igienizare și la plantare copaci. Cea mai recentă acțiune de salubrizare a Parcului Natural Văcărești la care au participat mai mulți membri ai Clubului inițiată de domnul Valentin Cozea s-a desfășurat în 23 octombrie 2021.
Referitor la aplicațiile social media ale Asociației (pagina de internet www.floareadecolt.com, grupurile WhattsApp "Floarea de Colț", "Ture FDC", "Hai cu Bicicleta!" și pagina de Facebook) care în absența întâlnirilor la sală au preluat integral rolul de informare a membrilor în această, activitatea a continuat fără diminuări semnificative.
În anul 2020 a fost editat prin strădania domnului Marius Radu un nou calendar de perete al Asociației cu tematica "Anotimpurile în Carpați 2021" care a inclus poze realizate de membri în turele de munte, fiind realizate 200 de exemplare care au fost distribuite membrilor sau valorificate. Acțiunea de editare a calendarului pentru anul 2022 este în curs de desfășurare.
Merită o mențiune specială rubrica de rapoarte de tură Cronica săptămânala (https://floareadecolt.com/forum/cronica-saptamanala) care este editată neîntrerupt de 8 ani și 5 luni de doamna Angela Vasilescu și ale cărei ediții adună sute de vizualizări (unele peste 900).
Drumeție și alpinism
Cu toate dificultățile întâmpinate din cauza pandemiei, Clubul Alpin Floarea de Colț a acționat și în acești doi ani pentru realizarea scopului pentru care a fost înregistrat ca asociație non-profit, acela de a acela de a crea și întreține o comunitate a iubitorilor de munte pentru realizarea de drumeții. Starea de necesitate decretată în 2020 a făcut ca o serie de tabere și ture planificate de Asociație (pentru unele fiind făcute deja rezervări) să fie anulate. S-a reușit doar organizarea mini taberei de iarnă de la cabana Vârful Ciucaș în weekend-ul 1-2 februarie. În vara 2020 au fost organizate câteva excursii de autocar (excursii private) în Cheile Nerei, o mini tabără de corturi la cabana Garofița Pietrei Craiului și tura tradițională din Valea lui Stan.
În anul 2020 a fost o deschidere mai mare membrii Clubului participând la excursii cu sau fără transport asigurat în Herculane (nu mai puțin de trei sejururi diferite), două zile în Măcin și una în Mamaia în mini-vacanta de 1 Mai / Paşte, din nou Valea lui Stan, Ciucaș la vremea rododendronului, Cheile Vârghișului, Via Ferata Astragalus (cea mai lungă din România) și Parâng cu cazare la Obârșia Lotrului. Principalul organizator al acestor activități a fost doamna Artemiza Covrig.
Colegul nostru domnul Dumitru Lepădatu a organizat cu succes mai multe evenimente de weekend la cabana Diham, Schitul Peștera și cabana popasul Uriașilor (Sorica) la care au participat un număr mare de membri ai Asociației.
În septembrie 2020 s-a desfășurat tura devenită clasică - traversarea Baiului de la est la vest (din valea Doftanei traversarea la Azuga peste Plaiul lui Petru) organizată de domnul Emil Georgescu. Tura nu s-a putut reedita în 2021 din cauza creșterii agresive a numărului de infectări.
Circa 600 de ture au fost raportate la cronica săptămânala în 2020 și primele 10 luni din 2021 (luând în calcul o medie de 6 ture diferite raportate pe săptămână la Cronica săptămânală). Considerând o medie prudentă de 6 participanți per tura rezultă un total de circa 3.600 de zile de tură realizate de membrii Asociației.
În cadrul drumețiilor noastre săptămânale pe Valea Prahovei și în împrejurimi menționăm numeroase ascensiuni în Bucegi (trasee marcate și nemarcate în abruptul estic, zona Mălăiești, trasee în zona de platou inclusiv cu coborâre spre depresiunea Rucăr-Bran) efectuate în principal vara și toamna.
Zonele tradiționale pentru primăvară timpurie, toamnă și iarnă Baiului, Neamțului (creasta, picioarele vestice), zona subcarpatica dintre Breaza și Comarnic precum și Piatra Mare, Postăvarul, Ciucaș au făcut obiectul unor excursii săptămânale în aceste perioade.
Membrii Clubului au raportat un număr mare de ture organizate în grupuri în masivele Retezat, Parâng, Godeanu și Oslea. Au fost de asemenea raportate mai multe ascensiuni de grup în Făgăraș, în zona Lespezi Călțun, Bâlea Lac, Podragu, Moldoveanu precum și traversări din Iezer în Făgăraș. În masivul Iezer a avut loc o ascensiune de iarnă cu bivuac fiind parcursă creasta principală de la vest la est.
Mai multe ascensiuni în Piatra Craiului au avut loc în cadrul mini-taberei organizate în august 2020. În afara acesteia au fost raportate mai multe parcurgeri de creastă în diferite anotimpuri precum și trasee în zonele carstice de pe culoarul Rucăr Bran. Alte masive acoperite de excursiile noastre au fost Ceahlăul, Rodnei, Călimanul, Suhard, Trascău, Buila, Buzăului, Leaota și Cozia. Nu au lipsit turele de primăvară în munții Macin. Atât în 2020 cât și în 2021 au fost relatate mai multe excursii în Apuseni și Trascău. Colegul nostru domnul Mitica Lepădatu și-a propus și a realizat în acest an urcarea celor 13 vârfuri de peste 2500 m din Făgăraș, Parâng, Retezat și Bucegi în cadrul a patru ture desfășurate ture într-o perioadă de numai 51 de zile, această performanță fiind descrisă într-un articol postat pe pagina de internet a Asociației.
În ceea ce privește activitatea de escaladă, au fost consemnate numeroase ascensiuni de văile alpine din abruptul Prahovean al Bucegilor, atât ascensiuni de vară cât și ascensiuni de iarnă. Mai multe ture de iarnă cu înnoptare la refugii sau bivuac în Iezer și Bucegi au avut loc la inițiativa colegului nostru domnul Valentin Cozea.
În această perioadă de risc epidemiologic au avut căutare turele de ciclism în jurul Bucureștiului pe distanțe variind între 50 și 150 km fiind anunțate cel puțin una sau două pe săptămână.
Situația financiară a Asociației
Art. 12 din Statut Clubului și art. 27 din Regulamentul Clubului menționează veniturile acestuia și destinația cheltuirii lor în scopul bunei desfășurări a activității Clubului.
Veniturile Clubului sunt constituite din cotizațiile membrilor săi și din donațiile membrilor și simpatizanților Clubului, inclusiv donația de 3,5% din impozitul anual pe salariile angajaților.
Comisia de cenzori va întocmi Raportul privind gestiunea Asociației "Club Alpin Floarea de Colț" București, conducerea evidenței contabile și întocmirea bilanțului contabil și a contului rezultatului exercițiului la data de 31.12.2021.
Se păstrează cuantumul cotizației la 60 de lei/an, respectiv 40 de lei/an pentru pensionari, precum și criteriile pentru care nu se plătește cotizația. Detalii sunt date în art. 24 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Clubului care se poate accesa pe site la secțiunea "Despre noi - Documente" și se caută Regulament Organizare și Funcționare.
Donațiile pentru club sunt constituite parțial din sume recuperate de la membrii clubului, ca avans pentru achiziționare de calendare și cărți. Sumele respective sunt de 1.420 lei (2020) respectiv 285 (2021) și au fost recuperate de la membrii clubului care au beneficiat de aceste servicii/bunuri. La acestea se adaugă 1.014,96 lei donații, reprezentând procentul de 3.5% din impozitul pe venit în 2020, respectiv 1.965,94 în 2021 și o donație directă de 200 de lei în 2020.
Referitor la sumele de bani cheltuite de Club totalul este de 5.489,98 lei în 2020, respectiv 3.365,95 lei în 2021 (la 30 septembrie). Cheltuielile în 2020 au fost făcute pentru:
- plata serviciilor bancare (287 lei - respectiv 5.23%)
- plata serviciilor notariale (119 lei - respective 2.17%)
- plata serviciilor firmei de contabilitate (1.200 lei, respectiv 21.86%)
- plata serviciilor web (612 lei - respectiv 11.15%)
- achiziții cărți protocol (300.04 lei - respective 5.45%)
- plata obiectelor promoţionale - calendar (2.589.44 lei - respective 47.17%)
- închiriere sală cu ocazia prezentărilor (382.5 lei - respective 6.97%)
Cheltuielile în 2021, până la 30 septembrie 2021 au fost făcute pentru:
- materiale folosite pentru remarcarea unor trasee montane (2.204.45 lei - respectiv 65.49%)
- plata serviciilor bancare (194 lei - respectiv 5.76%)
- plata serviciilor firmei de contabilitate (600 lei - respectiv 17.83%)
- închiriere sală cu ocazia prezentărilor (367.5 lei - respectiv 10.92%)
Soldul numerarului aflat în evidențele Clubului la data de 31.12.2020 a fost de 15.261,60 lei care cuprinde și soldul din anul 2019. Soldul numerarului aflat în evidențele Clubului la data de 30.09.2021 era de 18.531,59 lei (cuprinde şi soldul din 2020).
Consiliul Director al Clubului Alpin Floarea de Colț
6 Noiembrie 2021






