Cunoscut în primul rând pentru creasta spectaculoasă dominată de Colţii (Acele) Morarului, muntele Morarul ne dezvăluie şi alte locuri pitoreşti pe măsură ce îl privim mai de-aproape. Pantele de verdeaţă întrerupte de vâlcele abrupte, văile adânci mărginite de turnuri şi colţi de stâncă, zadele şi jnepenii care îmbracă muntele la bază, caprele negre care aici sunt la ele acasă, toate se lasă descoperite dacă te apropii de munte cu dragoste şi răbdare.
Brânele de verdeaţă înconjoară muntele dintr-o parte în cealaltă. Largi şi prietenoase pe faţa sudică a muntelui, adevărate păşuni alpine suspendate printre pereţi aproape verticali, ele devin mai sălbatice pe faţa nordică a Morarului brăzdată de văi adânci. Cea mai mare, Brâna Mare a Morarului (Brâul Mare al Morarului) încinge muntele într-o diagonală de vegetaţie făcând legătura între valea Cerbului şi valea Morarului. Se poate parcurge în ambele sensuri însă accesul dinspre valea Cerbului este mai facil.
La vreme de toamnă pornim puţin indecişi către Poiana Coştilei, neştiind în ce dispoziţie vom găsi mai sus muntele. Pădurea ne întâmpină în haine de toamnă. Urcăm agale peste Munticelu păşind pe covorul gros de frunze galben-maronii. Ceaţa accentuează atmosfera de toamnă. Poteca marcată cu triunghi roşu ne conduce prin pădure şi, după ce traversează valea Coştilei şi valea Gălbinelelor, ne scoate în poiana largă chiar pe urmele lui Moş Martin, bine păstrate în pământul parţial îngheţat.
În poiană ceaţa s-a mai ridicat dar cerul e în continuare înorat. Puţină zăpadă proaspătă pudrează brazii încă verzi şi zadele galben-aurii. În continuare, poteca marcată cu bandă galbenă merge în amonte pe valea Cerbului. Străbatem câteva luminişuri de unde putem vedea intrările în văile de pe versantul nordic al Coştilei... valea Mălinului, valea Verde, valea Seacă a Coştilei, valea Ţapului, valea Urzicii şi, după ce ieşim din pădure, valea Caprelor şi valea Priponului.
Urcăm Priponul văii Cerbului trecând repede pe sub peretele de sub care atârnă ţurţuri. Lăsăm în stânga prispa lată de iarbă care duce către stâna din Pripon şi, ceva mai sus, în dreapta culoarul de vegetaţe al Brâului de Jos al Morarului care urcă spre Mânuşa Morarului.
În zona largă unde valea Căldărilor se varsă în valea Cerbului părăsim poteca şi ne abatem către dreapta, pe faţa sudică a Morarului. În lunile calde aici este o adevărată simfonie de culori; nenumărate flori încântă privirea în marea verde crud a ierbii grase. Acum iarba e uscată, culorile toamnei sunt mai reci în lipsa soarelui dar fiecare anotimp are farmecul său :-)
Brâna este largă şi urcă susţinut pe la baza pereţilor de piatră traversând câteva viroage cu puţin grohotiş. Pe măsură ce urcăm privirea este atrasă de peretele nordic al Coştilei, acum pudrat de zăpadă în partea superioară ceea ce ne ajută să descoperim mai clar parcursul văilor şi-al brânelor. Traversăm şiştoaca Dracilor, şiştoaca Roşie, şiştoaca Fântâniţei. De-aici ne abatem către creastă părăsind brâna. Alteori urmăm parcursul ei natural până în şaua de pe creasta Morarului, în zona de obârşie a văii Bujorilor.
Câteva capre negre, în haine de iarnă, pasc liniştite deasupra noastră pe rampa de iarbă pe care urcăm. Nu sunt deranjate de prezenţa noastră. Noi, în schimb, suntem atenţi la pietrele pe care le mai aruncă în vale fără voia lor şi înaintăm în zig-zag-uri scurte panta abruptă. Sus, deja transpiraţi, ne ia în primire un vânt rece şi neprietenos care ne taie avântul de a continua pe creastă. Ne adăpostim de vânt, ne îmbrăcăm bine şi desfacem desagii cu mâncare.
După pauza de masă traversăm creasta şi coborâm puţin printre jnepeni până întâlnim din nou brâna în parcursul ei descendent pe faţa cealaltă a muntelui. Pe faţa nordică a Morarului pajiştile largi de iarbă sunt înlocuite de pâlcuri de jnepeni pe unde brâna se strecoară mai greu. Locurile sunt mai sălbatice şi mai puţin umblate, văile mai puternice şi bine conturate, cu pereţi impresionanţi şi colţani de stâncă bine definiţi.
Lăsăm undeva în dreapta Portiţa Morarului şi continuăm să coborâm pe la baza pereţilor care se prăvălesc abrupt de sub Ace. Luptând cu jnepenii şi atenţi la porţiunile expuse ale brânei traversăm toate văile importante de pe faţa nordică, valea Poienii, vâlcelul Ţancurilor, Râpa Zăpezii, Râpa Mică, valea Adâncă. Chiar înainte de-a intra în bazinul văii Adânci, o ruptură mare care a întrerupt poteca oricum greu vizibilă ne reaminteşte că muntele este viu şi într-o continuă transformare, chiar dacă lentă.
În firul ultimului vâlcel pe care-l traversăm urcăm puţin pentru a ocoli pâlcul de jnepeni care pare că blochează înaintarea şi ieşim în pajiştea largă care ne scoate în valea Morarului. Deşi în coborâre (în acest sens de mers), jnepenii, terenul friabil pe alocuri, porţiunile expuse fac ca brâna să fie mai dificilă pe faţa nordică. Efortul însă este răsplătit de frumuseţea sălbatică a locurilor.
"Geologic" vorbind din valea Morarului brâna continuă pe faţa sudică a Bucşoiului Mic până în creasta Balaurului (Brâna Mare a Bucşoiului). Noi rămânem în valea Morarului şi coborâm canionul până în Poiana cu Urzici. Privim din nou spre Acele Morarului, siluete îndrăzneţe, întunecate şi bine conturate pe cerul albastru acum, la sfârşit de zi :-) Curând ajungem în poteca turistică ce leagă Poiana Coştilei de Pichetul Roşu, ne luăm la revedere de la munte şi ne grăbim spre gară...
Mai multe imagini... [ Marius ] [ Vali ]
BMM vara într-un scurt montaj video (2009)...
Marius, octombrie 2016
