O mini-vacanţă în Făgăraş în septembrie vine cu atu-urile extra-sezonului, mai puţini turişti dar şi zile ceva mai scurte şi nopţi mai reci. Am ales Sâmbăta pentru că oferă totuşi un acces facil în nordul masivului.
Pornim de la mănăstirea Sâmbăta de Sus pe valea Sâmbetei (triunghi roşu) iar după păstrăvărie ne abatem în dreapta, prin pădure, pe un drum vechi forestier, spre muchia Drăguşului (punct roşu). După cca 1:30 ore de urcuş anevoios, îndulcit doar de murele de pe marginea drumului, ieşim în muchie unde, pe alocuri, panta se mai domoleşte. Acelaşi marcaj, punct roşu, însoţeşte drumul direct pe muchie, nu doar varianta dinspre Sâmbăta. Ca fapt divers, o maşină bună de teren poate urca până aproape de casa de vânătoare. Dacă nu vedeam, nu credeam :-) În mai puţin de 1 oră ajungem într-o zonă deschisă, parţial defrişată, pe faţa dinspre valea Viştişoara. Vis-a-vis, muchia Zănoaga arată la fel, străbătută de vechi drumuri forestiere printre parcele mari încă neîmpădurite. Încă puţin prin pădurea de brad şi ajungem la casa de vânătoare de pe muchia Drăguşului. Înăuntru destul de curat, se poate sta la nevoie, pe-afară multă mizerie în jur. Aici ajunge şi o potecă de la cabana Valea Sâmbetei (de fapt la vreo 15 minute înainte de cabană). Puţin mai sus ieşim în golul alpin.
Continuăm pe poteca turistică ce se abate pe faţa dinspre valea Sâmbetei cu popasuri dese printre tufele pline de afine. Pentru creasta matematică e totuşi mai comod cu un rucsac mic. Cerul s-a acoperit aproape complet şi nu sunt semne că norii s-ar lăsa duşi dincolo de munte. Lumina nu e grozavă pentru poze mai ales că avem soarele în faţă. După o lungă traversare pe sub creastă întâlnim poteca ce urcă din valea Sâmbetei către curmătura Răcorelelor (punct albastru) unde ajungem abătându-ne prin căldarea Răcorelelor de Jos, loc pitoresc cu ochiuri de apă şi locuri de cort. Cu ochii la muchia Zănoaga, ce delimitează valea Viştişoara spre vest, dar atenţi şi la picioare, panta fiind abruptă, coborâm serpentinele strânse către lacul Viştişoara. Seara vine repede la cort, ne bucurăm de liniştea şi frumuseţea sălbatică a locurilor şi adormim uşor sub cerul plin de stele, lângă izvorul care susură discret fără pauză.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/aoUa6rpe1BrkkhUx7
Dimineaţa ceaţa acoperă muntele dar până suntem noi gata de plecare soarele apare deasupra crestei. Am citit că se poate urca în şaua Viştişoara dar lăsăm explorarea hornului cu pricina pentru altă dată (când vom avea un rucsac mai mic). Am citit, deasemenea, că se poate traversa Spintecătura din muchia Zănoaga, varianta care de-aici pare mai accesibilă. Urcuşul, deşi abrupt, e acceptabil pe o rampă de iarbă însorită dar coborârea în căldarea Hârtopu Ursului se dovedeşte mai anevoioasă, printr-un horn foarte friabil şi parţial ud, însă fără săritori, doar mici praguri de piatră. Cu atenţie la pietrele instabile şi cu preţul câtorva degete julite, ajungem cu bine jos, la soare dar coborârea ne ia totuşi cam o oră.
Continuăm în lungul pârâului care izvorăşte de sub căldare pe malul stâng al acestuia. Câteva cascade ne descreţesc frunţile, traversăm cu grijă nişte pâlcuri de lăstăriş şi ajungem în poteca turistică din valea Viştea Mare (triunghi roşu). Urcăm agale în Portiţa Viştei (nici n-am putea mai repede) şi punem cortul puţin mai jos, spre sud, unde găsim un mic izvor în perete, loc în care am mai stat şi-n anii trecuţi. După ce mâncăm şi ne odihnim pornim încetişor spre Moldoveanu când ultimii turişti coboară. Apucăm să vedem puţin muntele spre vest, până către Negoiu, dar valurile de ceaţă care apar brusc dinspre nord acoperă repede porţiuni întinse din creastă. Ne delectăm în schimb cu halourile colorate şi efemere care înconjoară umbrele noastre alungite (fenomenul Gloria). Deja nu mai e nimeni sus aşa că admirăm, în singurătate, jocul norilor peste creasta Făgăraşului şi, când ceaţa se îngroaşă excesiv iar vântul devine prea rece, ne retragem la cort unde ajungem pe întuneric.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/qza2hEvcLXUwokvV9
Dimineaţa este senin şi lumina portocalie a zorilor îmbracă treptat pantele abrupte de sub Moldoveanu. Oile din Valea Rea urcă muntele mult înaintea noastră, se vede că au antrenament mai bun :-) şi trec în căldarea următoare, sub Gălbenele-Gălăşescu, unde se pare că iarba e mai bună. Urcăm şi noi în creastă (bandă roşie), aruncăm o privire în refugiul Viştea Mare (solid şi curat spre deosebire de altele) şi mergem spre est depăşind, pe rând, vârfurile muntelui aşa cum le ocoleşte poteca, Hârtopu Ursului, Gălbenele, Gălăşescu Mare, Gălăşescu Mic. În Fereastra Mică a Sâmbetei refugiul ne întâmpină la fel de dezolant precum îl ştim. E o ruină şi nu se poate sta înăuntru.
Ceaţa apare dintr-odată din căldările nordice şi nu se mai risipeşte decât când ne apropiem de Urlea. Când şi când putem privi doar spre căldarea Bândei şi dincolo de ea, spre vârful Dara care se înalţă mândru la 2.500 m. În Portiţa Lacului ne abatem spre căldarea Urlei (punct albastru). Poposim puţin la lac, loc minunat de odihnă. Este deja un cort dar nu asta ne face să mergem mai departe. Punem cortul în extremitatea cealaltă a căldării, la ultimul izvor traversat de potecă, unde beneficiem de mai multă lumină şi sperăm să ne spălăm puţin în apa pârâului cât timp soarele este încă sus. O zi mai scurtă în care în final lenevim puţin la soare, dup-amiaza târziu, când la lac deja e umbră de mult. Norii se mai hârjonesc pe deasupra crestei până seara târziu când se risipesc şi ei treptat în culori pastelate prevestind o noapte senină.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/kEC7Tr6qGdxrmvwB6
Din nou o dimineaţă cu cer senin pe care luminează, singuratică, luna subţire ca o seceră. Culorile devin intense către linia orizontului şi, curând, pe pereţii de piatră care închid căldarea Urlei spre vest. Ne rupem greu de vraja muntelui şi pornim pe drumul de întoarcere. Poteca (punct albastru) urcă domol către curmătura Moşului dar ne abatem către vârful Moşu printre tufele dese de rododendron, câteva dintre ele cu flori întârziate. În plin sezon trebuie să fie o orgie de culori :-) Spre est, deşi contra soarelui, vedem puţin din Piatra Craiului şi Bucegi. Vârful Urlea ne bucură cu o panoramă impresionantă a muntelui într-o zi senină de toamnă. Vizibilitatea e perfectă până departe, în toate direcţiile.
Coborâm în curmătura Mogoşului şi refacem în sens invers o scurtă bucată din traseul de creastă până la intersecţia cu poteca spre vârful La Cheia Bândei. Urcăm pe vârf fără rucsac apoi continuăm pe potecă (punct roşu) către căldarea Mare a Sâmbetei şi, mai departe, către valea Sâmbetei. Treptat, Fereastra Mare capătă conturul cunoscut, chiar dacă privim cu soarele în faţă. Vis-a-vis, muchia Drăguşului ne reaminteşte de drumul de-acum 3 zile, de data asta într-o lumină mult mai bună. La cabană facem o pauză pentru o ciorbă de fasole apoi continuăm coborârea până la mănăstire încheind circuitul în punctul de plecare de-acum 3 zile.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/2NZi7gzmfK7TsiNo8
Epilog. Întrucât nu mergem direct acasă, ne oprim la Bâlea şi urcăm să dormim la lacul Capra. Pe creastă ne-ar fi luat vreo 2 zile venind de la Urlea :-) E târziu şi până să ajungem în şaua Capra culorile apusului trec prin toate nuanţele cunoscute. Coborâm la lac aproape pe întuneric şi după câteva încercări de poze cu Calea Lactee ne retragem în lumea viselor.
Dimineaţa urcăm devreme la lumina lanternelor pe Iezerul Caprei. Luna îşi dezvăluie discret întregul disc nu numai secera care luminează pe cerul de un albastru intens, închis. Treptat linia orizontului se colorează şi ajungem sus în lumina palidă a zorilor. Pe vârf ne ia în primire un vânt puternic. Privim roată în toate direcţiile. Soarele apare chiar lângă Viştea Mare şi se ridică repede. Spre vest creasta se luminează încet şi culorile devin treptat mai puţin intense. Coborâm la cort, mâncăm, mai lenevim puţin în jurul lacului şi ne bucurăm de soarele blând de toamnă. Revenim la Bâlea şi privind mereu înapoi, spre munte, traversăm Făgăraşul şi continuăm drumul casă.
Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/nKavjAxDPgB7FdnH9
~~~
Mai multe detalii despre traseu, imagini şi impresii de drumeţie asezonate cu câteva versuri plăsmuite de o prietenă:
mariusradu.ro/drumetie/carpati/circuit-fagaras-sambata
Marius & Moniq, sept 2020
