Creasta Bucşoiului Mic (Creasta Balaurului / Creasta La Balaur) se desprinde de la baza sudică a vârfului Bucşoiul Mare (Bucegi) către est. Ea separă Valea Morarului de Valea Bucşoiului şi are un parcurs accidentat, punctat de colţi de stâncă ce-i dau aspectul unei spinări de balaur (de unde şi denumirea sa).
Creasta se poate parcurge atât în urcare (cu acces mai facil din Valea Morarului) cât şi în coborâre însă doar pe vreme bună.
Pentru o zi însorită de Mai este un traseu minunat. Pornim devreme, pe la ora 8:00, de la Gura Diham şi urcăm poteca veche, vânătorească ce duce la cantonul Colţii Morarului. De-aici urmăm poteca ce leagă Poiana Coştilei de Pichetul Roşu şi după ce traversăm Valea Bujorilor intrăm în firul Văii Morarului.
Curând Colţii Morarului se profilează îndrăzneţ pe cerul albastru. Fiind devreme, soarele n-a avut timp să urce dincolo de Creasta Morarului aşa că întreaga zonă este luminată tocmai potrivit pentru poze. Firele văilor abrupte care brăzdează faţa nordică a Morarului sunt încă desenate cu albul zăpezii. Din Poiana cu Urzici (Poiana Morarului) ne abatem către Ţimbal. Ţinem aproape şi vorbim cu voce tare pentru ca ursul, la el acasă pe aceste pante împădurite, să ia la cunoştinţă de prezenţa noastră.
După un urcuş abrupt de cca 30 de minute ajungem la Ţimbal, ocazie bună pentru o pauză în care ne desfătăm cu priveliştea oferită de faţa nordică a Morarului. Valea Morarului, atât cât putem să vedem din ea, este încă plină de zăpadă. Ne facem curaj pentru încă o porţiune abruptă prin Şiştoaca Ţimbalului. În cca 45 de minute suntem la Capul Balaurului (cca 2.000 m) de unde începe creasta propriu-zisă. Aici se poate ajunge şi pe Brâna Mare a Bucşoiului (din Valea Morarului) sau pe Valea Bucşiată (din Poiana Bucşoiului).
Jnepenişul care acoperă creasta în această porţiune ne obligă să ocolim puţin pe faţa nordică. Urcăm în diagonală până deasupra jnepenilor apoi înaintăm după cum ne conduce poteca, uneori direct pe creastă, alteori pe stânga sau pe dreapta funcţie de configuraţia locurilor. Nu e loc de improvizaţii pentru că zona de abrupt chiar e... abruptă.
Caprele negre sunt în elementul lor pe feţele expuse de stâncă parţial acoperite cu iarbă. E vremea puilor şi ne bucurăm că vedem câţiva care sug cu poftă. Sunt momente unice pe care le poţi savura doar în mijlocul naturii.
Creasta oferă o perspectivă impresionantă asupra zonei imediat apropiate (Bucşoiu, Moraru, Coştila) şi asupra munţilor din vecinătate (Postăvaru, Piatra Mare, Baiului, Neamţului, Ciucaş).
Cca 2 ore sunt necesare pentru a ajunge sub Bucşoiul Mare, în poteca ce uneşte Bucşoiul Mare de Omu. Peisajul se diversifică dintr-odată. Chiar sub noi, Valea Mălăieşti, verde şi însorită. Spre nord, dincolo de culmea Ţigăneşti, alţi munţi se lasă descoperiţi, Piatra Craiului, Iezer-Păpuşa, Făgăraş.
Aici ne despărţim. O parte din colegi urcă spre Bucşoiul Mare, ceilalţi mergem către Omu. Zăpada acoperă toată această zonă de creastă. Urcăm şi coborâm pentru a străbate Curmătura Bucşoiului şi-apoi Curmătura Morarului aşa că avem nevoie de încă o oră să ajungem la Omu.
Bucşoiul Mare
Greu de crezut că în luna mai zăpada are peste 2 m la Omu dar stâlpii de marcaj îngropaţi în zăpadă şi şanţul săpat în jurul cabanei (pentru acces) ne conving :-) Un ceai cald e bine-venit şi după pozele de rigoare coborâm pe Valea Cerbului. Este zăpadă pe vale dar acum nu mai pune probleme. E stabilă şi cantitatea nu e mare. Avem ocazia să admirăm Colţii Morarului şi dinspre sud. Zăpada din căldările superioare ale văii ne ajută să coborâm rapid, apoi continuăm pe potecă. Ajungem în timp util la tren, puţin obosiţi după mai bine de 10 ore pe munte dar mulţumiţi !
Mai multe imagini aici: https://goo.gl/photos/4jvg1UF67QrKPhiq7
Marius, mai 2016