Scurtă dar spectaculoasă, cu expunere mare pe ambele feţe dar şi o vedere pe măsură către zonele învecinate, porţiunea de creastă cuprinsă între şaua Netedu şi vârful Vânătarea lui Buteanu, partea finală a muchiei (piscului) Buteanu, este una din cele mai accesibile muchii nordice din munţii Făgăraşului.

Muchia Buteanu şi vf. Vânătarea lui Buteanu (stg) şi vf. Văiuga (dr)

W.Kargel vorbeşte de Piscul Buteanu (Drumuri spre culmi) referindu-se în special la porţiunea alpină şi anume zona de creastă care coboară spre nord din vârful Vânătarea lui Buteanu (2.507m) până în zona vârfului Netedu (2.351m). Piciorul continuă spre sud cu Vf. Găvanului, Vf. Buteanu, Vf. La Lăcuţ, Vf. cu Jnepeni, Vf. La Piatra Răsunătoare, pierzându-se treptat în zona împădurită de la poalele muntelui. Această a doua partea a crestei este accesibilă prin poteca turistică ce face legătura între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac (bandă albastră).

Spre deosebire de picioarele sudice ale Făgăraşului, lungi şi (adesea) domoale, muchiile nordice sunt mai accidentate şi mai sălbatice, cu caracter alpin şi-n consecinţă mai puţin umblate. Scurta descriere de faţă se referă la porţiunea de creastă dintre şaua Netedu şi vârful Vânătarea lui Buteanu, cca 260 m diferenţă de nivel care poate fi parcursă în aprox. 1:30 ore.

Fără obstacole majore, ea este totuşi o adevărată creastă alpină. Poate fi parcursă "la liber" de către "drumeţii încercaţi" cu minime cunoştinţe de "căţărătură" cum ar spune vechii autori de ghiduri montane. Nu este recomandată decât celor care au mai parcurs trasee asemănătoare, au cunoştinţe elementare de căţărare liberă, au o bună condiţie fizică şi nu au rău de înălţime ! Cei care o parcurg trebuie să fie conştienţi că există un risc important de accidentare gravă !

În şaua Netedu se poate ajunge venind de la Bâlea Cascadă (bandă albastră), ocazie cu care se poate parcurge muchia în totalitatea ei, din partea cealaltă, de la Bâlea Lac (bandă albastră) sau din şaua Văiuga (punct albastru), această din urmă potecă făcând joncţiunea între traseele bandă albastră (Bâlea Cascadă - Bâlea Lac) şi cruce albastră (şaua Capra - Vf. Vânătarea lui Buteanu).

Muchia Buteanu, vedere în aval până către vf. Netedu

Şaua Netedu, ca de altfel întreaga muchie, la nord de creasta principală, oferă o perspectivă impresionantă asupra zonei centrale a munţilor Făgăraşului. Spre est se deschide căldarea Arpăşelului delimitată spre est de muchia Albota şi spre sud de creasta Arpăşelului. Dacă vizibilitatea este bună, mai ales în partea a doua a zilei când soarele coboară spre vest, vederea cuprinde totul până către Moldoveanu. Spre vest, căldarea Văiuga şi apoi căldarea Bâlei străbătută de serpentinele şoselei şi închisă spre vest de piscul Bâlei fac deliciul privitorului. Nu mai puţin impresionantă însă este creasta însăşi care urcă spre sud în câteva trepte mari de piatră către Vânătarea lui Buteanu.

Din şaua Netedu părăsim poteca marcată şi urmăm creasta matematică. Porţiunea iniţială este mai domoală şi înierbată (asemănătoare cu urcuşul spre nord spre vârful Netedu) şi nu pune niciun fel de probleme. Pe tot parcursul crestei, faţa vestică (dreapta în sensul de urcare) este în general mai prietenoasă şi mai înierbată. Faţa estică se prăvale deseori în pereţi aproape verticali care nu oferă nicio posibilitate de ocol.

Privind în amonte, un turn impresionant de stâncă se distinge semeţ, înălţându-se îndrăzneţ parcă uşor aplecat spre est, de fapt o faţă abruptă uşor surplombată, Turnul Aplecat. De la distanţă pare un abstacol formidabil. Până la el avem de străbătut o culme relativ largă punctată ici-colo de spinări de piatră care pot fi urcate şi coborâte uşor, eventual ocolite prin dreapta. Pe măsură ce urcăm, atât spre est cât şi spre vest, creasta principală îşi dezvăluie tot mai multe detalii, vârfuri şi muchii nordice la fel de atrăgătoare ca cea pe care ne aflăm. La sfârşit de iunie iarba verde e punctată de tot felul de floricele şi, din loc în loc, de mici pâlcuri de rododendron înflorit, puţină viaţă în această lumea aspră a stâncilor.

Câteva spinări mari înverzite pe faţa vestică dar (preponderent) cenuşii pe faţa estică, stâncoasă, ne conduc încet-încet la baza Turnului Aplecat. Ceea ce părea greu de urcat privind de departe se dovedeşte rezonabil de aproape. Nu este greu de depăşit dar trebuie atenţie. Se poate ocoli puţin prin dreapta pe o potecuţă firavă sau se poate aborda mai direct prin căţărare uşoară. Beţele îşi iau locul pe rucsac. De-acum înainte mâinile sunt necesare pentru echilibru şi din fericire prizele sunt numeroase şi solide, piatra este sănătoasă. Chiar şi-aşa, prizele trebuie întotdeauna încercate înainte de a te lăsa în ele cu toată greutatea. Nu există un traseu desenat sau o potecă bătută, fiecare înaintează funcţie de cum îi dictează experienţa de munte fie ocolind cu atenţie pe feţe expuse, fie abordând direct zone accidentate de stâncă.

Atenţie mare trebuie acordată micilor zone de dezcăţărare. Întotdeauna este mai uşor să urci decât să cobori şi nu este loc de nicio greşeală. Totul este să nu te grăbeşti. Odată depăşită zona Turnului Aplecat creasta se îngustează aşa că nu prea mai sunt variante ocolitoare. Cu mici excepţii trebuie urmată creasta matematică găsind varianta cea mai sigură de înaintare prin labirintul de piatră. Ici-colo creasta e ascuţită ca un cuţit şi aici intervine abilitatea fiecăruia de a depăşi zonele foarte expuse. O cordelină este utilă pentru asigurarea celor care nu au siguranţa necesară. E de prisos menţiunea că nu ai ce căuta aici decât pe vreme bună când stânca e uscată şi aderenţa bocancilor e maximă !

În ciuda încordării necesare şi atenţiei sporite nu poţi să nu te opreşti şi să nu admiri lumea de văi şi creste care te înconjoară. Ne aflăm în inima muntelui, în adevăratul înţeles al cuvântului. Deşi început de vară, pe văi încă mai există pete de zăpadă care contrastează cu cenuşiul stâncilor şi verdele vegetaţiei. În căldarea Văiuga chiar se vede un mic lac la capătul superior al unei limbi lungi de zăpadă. Din păcate nu va avea viaţă lungă dacă vara va fi secetoasă. În partea cealaltă, fundul căldării Arpăşelului e un amestec de alb şi verde brăzdat de pâraie cu apă repede.

Cu excepţia unui mic vâlcel înierbat care ni s-a părut mai potrivit de urcat, uşor spre partea dreaptă, nu prea ne-am mai abătut de la creastă. Privind în amonte vârful se apropie tot mai mult şi siluetele celor de sus devin tot mai clare. Când cu două, când cu patru puncte de sprijin - noroc că suntem dotaţi cu 4 membre - înaintăm cu plăcere şi ne bucurăm de măreţia muntelui.

Creasta Făgăraşului, vedere spre est de pe Vânătarea lui Buteanu (2.507m)

După cca 1:30 ore suntem sus, 2.507m. mai sus nu se poate aici :-) Întâlnim şi primii oameni aşa că rugăm pe cineva să ne facă şi nouă câteva poze împreună. Fiind soare şi aproape miezul zilei iar vârful puţin către nord faţă de direcţia est-vest a crestei principale, vizibilitatea e maximă în toate direcţiile, o adevărată lecţie de geografie pe viu, în orice direcţie priveşti. Privim, ne minunăm şi ne bucurăm. Crâmpeie din drumeţiile trecute revin în memorie dar şi planuri despre excursii viitoare ne încolţesc în minte. În cele din urmă ne rupem de vraja locului şi ne pregătim să coborâm mulţumind Măriei-Sale, Muntele, pentru frumuseţea împărtăşită astăzi cu noi.

Mai multe imagini: plus.google.com/113141227558205294823/posts/FTgHsXbTccg

O variantă de toamnă a muchiei Buteanu (sept 2011) cu plecare de la lacul Capra: mariusradu.ro/drumetie/carpati/fagaras-muchia-buteanu

Marius, iunie 2017