Folosim fişiere cookie pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare pe site.

×
Hai cu noi

Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm în fiecare sâmbătă, în Gara de Nord, la trenul Regio 3001, ora 6:22, primele două vagoane sau în gara Basarab la trenul Regio 3003, ora 7:44, primele două vagoane (pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători dar alături de seniori :-)). Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Și e multă distracție în turele noastre, așa că vino alături de noi!

saptamina 26 februarie-4 martie 2018

acum 9 luni 5 zile - acum 9 luni 4 zile #3163 de angela
A venit un episod de iarna saptamina trecuta... care ne-a dus cu gindul la rachete... sau schiuri. Chiar si in oras.
Eu una mi-am luat inima in dinti si am luat taurul de coarne :D, m-am dus si am inhatat o pereche de la Himalaya. Cu care am facut imediat si doua plimbari, una 'la tara', loco (Magurele, pe Sabar): photos.app.goo.gl/3idAFCqUoExtpQn63
si una 'la oras', in parcul Tineretului unde am serbat Martisorul cu soare.

Dar sa trecem la chestiuni serioase, la/pe munte:
Loredana raporteaza din cea mai tare tura, probabil, din acest sfirsit de saptamina, in care zapada mare si grea a creat ceva probleme putinilor calatori care s-au incumetat sa iasa la munte. Traseul:
Sinaia, Piscul Cainelui, Gagu, Valea Gagautior. Valea Cainelui, Sinaia Sud
photos.app.goo.gl/YkaXl4kD7wGWKRPx1
Am pornit sase din Sinaia pe Piscul Cainelui, pe o burnita fina si cu o zapada cam apatoasa. Pe masura ce am urcat, burnita s-a transformat la inceput in fulguiala, pentru ca apoi sa fim impresurati de ceata deasa. Pe de alta parte, caci intotdeauna exista si parti pline ale paharului, zapada a devenit tot mai buna. Dar ... nebatuta. Asa ca baietii au muncit din greu sa faca poteca.
Zapada a fost initial de 20-25 cm, apoi a tot crescut. Sus pe Piscul Cainelui ce am scapat de zapada mare: vantul o spulberase. La coborare insa am avut parte si de portiuni unde intram in nameti pana la sold.
Pe la ora doisprezece ceata s-a ridicat pret de vreo ora, dezvaluind peisaje splendide, pentru ca apoi sa se transforme in pacla deasa, de nu mai vedeai nici la cativa pasi. Din fericire vantul a batut slab pentru Baiului iar temperatura a fost blanda, asa ca drumetia nu s-a transformat in chin. In pofida cetii am inaintat foarte bine chiar si dupa ce ceata era atat de deasa de nu mai vedeai nimic, urmand creasta matematica. Gratie busolei lui Puiu, GPS-ului lui Marius R. si evident si experientei drumetilor cu state vechi pe munte n-am ratat nici macar un stalp.:)
Pana cand n-au mai fost stalpi :) caci a trebuit sa o luam la dreapta, spre Gagu. In schimb a iesit soarele. Cat sa faca din nou totul in jur mirific. N-a durat insa mult. Coborarea pe Gagu a fost din nou prin ceata deasa. Lipsiti de repere si bazandu-ne doar pe busola, gps, experienta etc. dupa ce am tot mers de-a lungul lizierei de zade ne-am bifurcat dreapta si, dupa ce am coborat o panta foarte abrupta am iesit in Valea Gagautilor.
Cum harta lui Puiu ne arata ca valea nu are rupturi, cascade etc., am luat-o pe firul ei, prin zapada adanca pana ce am iesit in Valea Cainelui, de unde drumul foresterie ne-a scos la... doi dulai uriasi (tot e era Valea Cainelui, deci ... :) care s-au rezumat la a ne latra furios fara sa atace insa si apoi in Sinaia. De unde am luat trenul de 19.45. Una peste alta o calatorie frumoasa.
Valea Gagautilor totusi n-o recomand neaparat, N-a avut intr-adevar cine stie ce rupturi, n-am avut de escaladat decat vreo doi copaci doborati, dar fara zapada generoasa pe ea am dubii ca e o bucurie sa o cobori.


Doina a fost la plimbare la Chitila:
photos.app.goo.gl/1FIWHn6yqzXO4tV52
Daca am pe VSD Chitila atunci fac Chitila. Plec lejer la 9,20 h in 12 min. sunt acolo si pe strada din spatele gării (perpendicular pe gară) numită str. Păcii pe ea cam 15 min. până la Parcul Dendrologic şi de aici ȋncă 30 m şi pe dreapta este un drum pietonal care se termină ȋn pădure. Dar de aici ȋncepe o potecă pe marginea lacului. La un moment dat când nu mai era aşa bine bătătorită poteca am luat-o stânga şi am ajuns la aleea principală din pădure (bine bătătorită). De aici am luat-o la dreapta; am ȋntâlnit un alergător care mi-a dat informaţii preţioase: aleea se termină ȋn Mogoşoaia şi pe şosea la dreapta merg puţin apoi stânga şi intru ȋn parcul Mogoşoaia şi imediat ajung la Palatul Mogoşoaia cam ȋn 25 min. (eu fiind cam la 10 minute de intrarea ȋn Mogoşoaia). Cand se va topi zapada si usca poteca merita un tur Chitila-Mogosoaia.

In ce ma priveste, impreuna cu Gabi si Monica, am fost la Azuga cu zapada mare (Drumul Tunului? doar o intentie!). Calitatea zapezii: perfecta de facut oameni de zapada.
photos.app.goo.gl/iErnZB7G7GVDlFLF3

A mai fost un grup pe 3001 care a mers mai la nord, posibil Predeal.
Citiva colegi au mers la schi.

Emil a fost la mare :)
Vama Veche. Iata raportul lui:
Pe plaja nu prea mai era zapada, in schimb pe strazi inca este multa zapada.
photos.app.goo.gl/iyqrbSm9kwqG4Nn52
Filmare in zona Stuf: www.youtube.com/watch?v=mpX3RQjaug0
Filmare in zona Yuva: www.youtube.com/watch?v=nqTVaedEFEw
Filmare in zona Acolo: www.youtube.com/watch?v=-7JOyCWOGu0

De duminica, am primit un album-raport de la Mihaela D:
De la Predeal am mers cu Maria pe poteca bine batuta la Susai, in timp ce Marius S. cu niste prieteni s-au indreptat catre cab. Diham si Munticel. Zapada mare, acoperind bine gheata. Toata ziua a fost ceata si muntii s-au vazut numai pe la poale; la plecare, din tren, ne-am bucurat de soare pe la Busteni si Sinaia. Aglomeratie la IR 1634 de 2:50 asa ca nu am riscat sa mergem in picioare ca saptaminile trecute si am luat R de 3:09 impreuna cu Elvis si Orlando cu fiica .
photos.app.goo.gl/SbB5numciu7tk4pP2

Asteptam si alte noutati, daca mai vin.
... va urma ...

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 9 luni 3 zile #3165 de hoinar
În completare la cele relatate deja de Loredana... Din Sinaia, în sus pe piciorul Piscu Câinelui, ceaţă, puţină burniţă transformată apoi într-o fulguială uşoară, zăpadă din ce în ce mai mare, umedă şi grea. La ieşirea din pădure, zăpadă până la genunchi şi o scurtă perioadă de graţie cu soare printre nori ! Mai sus, pe picior, zăpadă puţină, împrăştiată de vânt. La primul stâlp întâlnit ceaţa ne-a învăluit din nou şi-ntr-o mare lăptoasă, fără niciun punct de reper afară de indicaţiile GPS-ului şi acului busolei, am continuat spre sud (Vornicu, Mierlele). Înainte de piciorul Gagului iarăşi soare până ne-am apropiat de liziera de zade de pe picior. Mai jos, în plină ceaţă, se pare c-am coborât pe picior mai mult ca de obicei aşa că am optat pentru o soluţie de avarie, ne-am abătut pe un vâlcel (atenţie nerecomandat în mod normal ) care, prin pădure, după mai bine de 400m diferenţă de nivel, ne-a scos în valea Câinelui.

plus.google.com/1131...23/posts/KTt31afnHjx


Undeva în ceaţă :-) ... Marius, Moniq, Mihai, Loredana, Puiu, Vali

Track GPS online (atenţie, se poate folosi doar pe propria răspundere) @ www.alltrails.com/ex...-piscu-cainelui-gagu

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

  • Nepermis: pentru a crea subiect nou.
  • Nepermis: pentru a răspunde.
  • Nepermis: pentru a adăuga atașamente.
  • Nepermis: să-ți editeze mesajele.

Biblioteca

Biblioteca Floarea de Colţ vă propune o colecţie de materiale informative având ca temă centrală muntele, natura, aventura, călătoriile, fotografia, etc. Adunate prin bunăvoinţa donatorilor cărţile sunt la dispoziţia membrilor clubului pentru a fi lecturate.

Cronica săptămânală

Amănunte despre turele săptămânale şi albumele foto aferente, activităti recente ale clubului consemnate în forum.

© 2018 Asociația Club Alpin Floarea de Colț București

CUI 36110772
RO64 BTRL RONC RT03 4507 2901, Banca Transilvania, Sucursala Victoria