Folosim fişiere cookie pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare pe site.
Citeşte Politica cookie, Termeni şi condiţii, Politica de confidenţialitate.

10-16 septembrie 2018, o noua saptamina cu excursii pe munte

acum 1 an 1 lună - acum 1 an 1 lună #3349 de angela
Tot mai toamna, dar e frumos toamna pe munte!!! (si nu numai)
Doar ca am cam uitat cum e, mai trebuie sa iei o haina, mai bate un vint mai suparat, mai vine o ceata... chiar daca revenind poate pe drumul spre casa, iar sintem 'socati termic', de temperaturi de vara, neasteptate pentru septembrie... sau nu :)
Profitind de ferestre de vreme buna, insist sa organizez iesiri la mai multe zile prin 'alti munti' decit muntii nostri de casa, de sfirsit de saptamina. Astfel am ajuns in muntii...
Cindrel cu fetele 11-13 septembrie 2018:
ziua 1 - spre inima rezervatiei Iezerele Cindrelului (mars de apropiere)
photos.app.goo.gl/5iD5hsyVy6T5mfSJ7
ziua 2 : caldarile lacurilor glaciare, Platoul Diavolului, vf Cindrel
photos.app.goo.gl/rY2iPsbbEm1ooRMFA
ziua 3: intoarcerea acasa
photos.app.goo.gl/e9X1QSs7BRdJ1Eci6

Deocamdata atita am, Anca mi-a trimis fotografiile ei pe transfer (poate face cindva si albume??), Rodica probabil ca nu a avut timp sa puna pozele ei pe flickr, ca simbata a fost din nou la datorie, dupa cum aflam din raportul trimis deja de Iura. Poate voi scrie si povestea turei la jurnale, desi cei interesati pot vedea albumele care au si destul de multe comentarii ca sa reproduca atmosfera excursiei si informatii, pe care le pot completa la cerere, pentru ei, doar sa ma intrebe!

A sosit si albumul flickr de la Rodica:
flic.kr/s/aHsmq2U5rV

Iata si raportul lui Iura!
Sambata a fost o zi perfecta de toamna cu trei ture in abrupt si una in Baiului. Intr-o echipa de sase am urcat pe poteca Jepilor Mari, am intrat pe Brana lui Raducu si am urcat pe firul Urlatorii Mici pana la platou. Valea este curata, cu toate ploile de peste vara nu sunt balarii iar urcarea a fost comoda, fara dificultati tehnice in afara pantei. Pe drum am intalnit si palcuri de flori de colt. La intoarcere in gara Busteni ne-am intalnit cu Vali care fusese vineri in Creasta Costila Galbenele cu o echipa de la CAR.
Schiel- Briul lui Raducu - Urlatoarea Mica spre platou
photos.app.goo.gl/5a5Pa2UiQqxzDvNN8

Si Loredana a venit repede cu raportul ei:
Avand in fata o sambata ce se anunta - cel putin din punct de vedere meteorologic - frumoasa, cu ploaie doar inspre seara, ne-am pornit, 6 insi, intr-o tura relaxanta de toamna. Adica nici chiar lipa-lipa pe carare dar nici sa fie prea solicitanta. Tura pe care ne-am propus-o (ne-a propus-o Iura, ca sa fim corecti) a fost Schiel, Brana lui Raducu(o bucatica din ea doar), Valea Urlatoarea Mica, Platou.

Si chiar ne-a reusit. Vremea a fost frumoasa si a tinut cu noi, soarele intrand rareori in nori. Drumul a fost aproape pustiu pe Schiel, unde ne-am intalnit cu foarte putine grupuri. Iar de pe Braul lui Raducu, in fata noastra s-a asternut drum insorit, plin de flori si usor abordabil. Valea Urlatoarei Mici nu are saritori si este usor de urcat, fiind si foarte frumoasa. Sigur, solicita un pic fiind destul de pieptisa, dar urcusul nu pune niciun fel de probleme.

Am ajuns pe platou in jurul orei 13, pe soare. Insa, la scurt timp, din vai au inceput sa se ridice ceturi si spre cantonul Jepi cerul era neguros. Dar vremea noroasa n-a tinut mult.
Grupul de sase s-a despartit in doua, trei persoane plecand inspre gara pentru trenul de cinci, alte trei, printre care si eu decizand sa mai colindam pe platou pentru a lua trenul de opt fara un pic (cat de pic, depinde de gara unde cobori).

Am colindat asadar pe platou (deasurpa caruia soarele s-a ivit din nou destul de repede) pana inspre Babele, la cateva sute de metri de ele. N-am mai intrat in imbulzeala de langa Sfinx ci e-am oprit pentru a opri privelistea splendida ce se deschidea in fata noastra.

Pe la 3 si un sfert am pornit spre Piciorul Pietrei Arse pentru a ajune, pe la un 6.45 intr-o Sinaie super-aglomerata, unde puhoaie de oameni umplusera centrul orasului... Era un festival pe acolo sau ceva de genul.

Am avut parte si de un pic din ploaia promisa de meteorologi mai pe seara. Chiar cand am intrat in curtea Pelesului a inceput sa ploua dar nu a tinut decat cateva minute. La scurta vreme dupa ce ne-am echipat cu pelerine, s-a oprit..

Totul s-a terminat cu bine odata ce a reusit sa urcam in tren si sa prindem si locuri desi gara gemea de lume. Pe scurt, un traseu frumos, nu greu abordabil dar suficient de antrenant cat sa te tina in forma. Multumesc, Iura

photos.app.goo.gl/4TfLEV95DppxVQEMA

Tot acelasi traseu, cu impresii de la Oana Maria V:
Mi se facuse dor de Bucegi si de tovarasii de drumetie de la Clubul Alpin Floare de Colt. Nu mai fusesem cu ei pe munte de ceva vreme. Asa ca sambata, dis de dimineata, sunt instalata in R 3001. Sunt putini dintre cei pe care ii stiu, iar cativa pe care vroiam sa-i revad lipsesc. Ma bucur insa de calatorie cu cei prezenti, povestim pe unde am mai fost si ce-am mai facut de cand nu ne-am vazut. In tren, se propun 2 trasee: Valea Alba si Urlatoarea Mica. Nu am mai facut nici unul dintre ele si desi aflu ca cel de pe Valea Alba e mai spectaculos si mai dificil, ceea ce in mod natural ma atrage, pana coboram in gara la Busteni, hotarasc sa urmez celalalt traseu. Azi am chef de de ceva mai relaxant.
Asa ca, in echipa de 6: eu, Loredana, Iura ( care a propus tura), Rodica, Magda si Mitica plecam pe traseul Busteni - Valea Jepilor Mari, iar apoi iesim pe nemarcat: braul lui Raducu - Valea Urlatoarii, pana in platoul Bucegi. Urcusul pe vale nu e chiar floare la ureche, ne strecuram printre bolovani si buruieni, insa la un moment dat, panta se imblanzeste, terenul se transforma si urcam mai usor. Din cand in cand, ne mai oprim si privim spre valea lasata in urma, asteptandu-i si pe cei care inainteaza mai greu. E cald. Insa din cand in cand, vantul adie usor asa cum imi place mie, ravasindu-mi parul si soptindu-mi parca la ureche: bine ai revenit.
Odata pasind in platou, pajistea alpina aurie sub soarele bland al lui septembrie parca ma imbie sa ma rostogolesc pe ea. Ca atunci cand eram copil.
Ma multumesc cu a sta tolanita pret de cateva minute si a manca din rucsacul cu bunatati aduse de acasa, alaturi de ceilalti. Aaa...si sa nu uit de sesiunea foto. La noi, se lasa intotdeauna cu zambete :)
Trei se hotarasc sa coboare si sa prinda trenul de 5. Eu cu Lore si cu Mitica , hotaram sa coboram la cel de 7. Nu ne-am saturat de hoinareala.
Asa ca pornim la pas pe platou, spre Babe. Nu ajungem chiar acolo, e prea multa aglomeratie si nu ne place. Asa ca ne intoarcem sa urmam traseul Piciorul Pietrei Arse - Sinaia si coboram pe vale odata cu soarele: noi pe o parte a muntelui , el pe cealalta.


In mod exceptional, voi adauga si un link de tip facebook, desi acestea nu au viata lunga si sint conditionate la acces de inscrierea pe platforma:
m.facebook.com/maria...alse%26ftid%3D&mdf=1

Eu am ales sa chiulesc in continuare de pe 3001, si am facut o tura cu bicicleta, de aproape 59 de km, pe linga Arges- dar nu va plictisesc cu vreun album, ca am facut doar 3-4 poze in total, necoborind de pe bicicleta desi ici-colo ar fi meritat :)

Asa ca... asteptam cu interes raportul altor colegi, care nu isi petrec sfirsitul de saptamina 'revenindu-si' dupa ture din timpul saptaminii, si facind planuri pentru urmatoarele 'propuneri'. Cit va fi vreme buna, mai vreau sa fac incursiuni de acest tip - cine doreste si are timp, sa ma contacteze, inclusiv putem vorbi la intilnirea de luni din parc. Dar nu deconspir incotro imi doresc sa ma poarte pasii si eventual Lenevila, vazind si facind!

Radu A a ales o tura de abrupt -
Brana Vaii Albe:
kermit.go.ro/brvalba18.tar
kermit.go.ro/radu/brvalba18/index.htm

Nu a intirziat prea mult nici Mihai R:
Plecam oprimisti, vremea se anunta buna. Deviem un pic pe poteca spre refug. Costila dar revenim si intram pe poteca spre Valea Alba. Mai avem un grup in fata noastra care se misca bine asa ca nu va fi prea mare aglomeratie. Valea este superba, mai este chiar si zapada din iernile trecute. Aproape de intrarea in brana, sus apar nori care insa trec si in scurt timp iese din nou soarele. De pe frumoasa Brana a Vaii Albe admiram spectacolul din fata noastra - Peretele Costilei, Braul Mare, etc.La Crucea Eroilor s-a terminat festivitatea de comemorare a monumentului. Ne relaxam si facem poze pe frumosul Brau al Caraimanului pana la cabana. Dupa o scurta pauza incepem coborarea pe Valea Jepilor. Jos, aproape de intrarea in marcaj cruce albastra avem parte si de un dus, dar cand iesim din padure ploaia inceteaza. Mergem la trenul de 19:34 unde ne intalnim si cu colegii din celelate ture.

Am vrea sa dedicam aceasta frumoasa tura doamnei noastre dragi care a fost Geta Iftode, care ne-a parasit nu demult. Dumnezeu sa o odihneasca!

photos.app.goo.gl/ULvjdbnnfn24neHT7

Artemiza ne povesteste despre o tentativa de creasta Balaurului:
La propunerea lui Mihaela D, ne-am intalnit la ora 7,00 in tren : Silvia S, Anca S, Ilie I si subsemnata Artemiza C decisi sa parcurgem creasta Balaurului. Am ajuns la Gura Diham cu un taxi, si dupa ce am trecut peste Valea Bujorului si Valea Morarului ,am ajuns la Timbal , intr-o mica pauza am admirat frumoasele Ace ale Morarului isi valea Morarului . Am urcat poteca , aproape de capul Balaurului destul de pieptis, dar fara final deoarece sus a inceput ceata densa, cu putin frig. Poate ar fi fost OK, dar decizia noastra a fost sa ne intoarcem! Asa ca am lungit traseul pe Munticel si am cules ciuperci de tot felul, iar aproape de intrarea in orasul Busteni si-au facut aparitia cateva picaturi de ploaie !
photos.app.goo.gl/TvAK52Jd9BWydoyk9

Nelu P a fost in Piatra Mare: 16.09.2018_Piatra Mare_Canionul 7 Scari_Cabana Piatra Mare_Drumul Familiar_Prapastia Ursului_Dambul Morii:
Vremea a fost cam ciudata. Desi prognoza indica vreme cu soare, am avut surpriza sa gasim ceata. A fost totusi cald, nu a batut vantul si nu au fost precipitatii. Am avut in schimb parte de ploaie cand am ajuns seara in Bucuresti.
photos.app.goo.gl/7zHzKdHg3wGrKtBh8

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 1 an 4 săptămâni #3356 de MihaelaDobrin
Simbata 15.09.2018 in echipa de 5, luam taxi pina la Gura Diham si prin Cab. Ocol Silvic "Coltii Morarului" urcam catre Timbal. De la Timbal poteca foarte vizibila in sus (fata de cum o stiam, abia conturata, cum ani buni ). Din pacate, dupa urcusul sustinut, am intrat in vint si ceata. La adapostul stincii am sperat sa se ridice ceata. Ne ajunge din urma un bucurestean care a continuat sa urce pe Balaur pe ceata. Apoi au aparut si 3 brasoveni, hotariti si ei sa mearga mai departe. Noi ne-am decis in final sa ne intoarcem la vremea buna de le Timbal. Din Poiana Costilei am coborit pe drumul vechi (marcat cu banda galbena acum citiva ani ) catre poteca de "Valea Alba". Inainte de a ajunge la marcaj TR a inceput sa burniteze dar nu a fost nevoie de manta. La intrarea in Busteni s-a oprit ploaia si ne-am intors cu R3012 destul de aglomerat.
photos.app.goo.gl/nufNK7maXgWD4ji29
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 1 an 3 săptămâni #3360 de angela
Credeam ca am postat linkul lui Vali M care de obicei imi trimite raportul activitatilor lui pe munte, de care ma bucur de fiecare data, dar se pare ca... nu am facut-o. Oare nu am primit raportul de data aceasta??
Pina una alta, iata insa ca a sosit raportul lui Vali G, participant in acea echipa care a parcurs Creasta Costila-Galibinele:
La mai mare!!!
photos.app.goo.gl/CDndqBZU4TgMbEA79

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

  • Nepermis: pentru a crea subiect nou.
  • Nepermis: pentru a răspunde.
  • Nepermis: pentru a adăuga atașamente.
  • Nepermis: să-ți editeze mesajele.

Recente

16 Octombrie 2019
07 Octombrie 2019
02 Octombrie 2019

Biblioteca

Biblioteca Floarea de Colţ vă propune o colecţie de materiale informative având ca temă centrală muntele, natura, aventura, călătoriile, fotografia, etc. Adunate prin bunăvoinţa donatorilor cărţile sunt la dispoziţia membrilor clubului pentru a fi lecturate.

Cronica săptămânală

Amănunte despre turele săptămânale şi albumele foto aferente, activităti recente ale clubului consemnate în forum.

© 2019 Asociația Club Alpin Floarea de Colț București

CUI 36110772
RO64BTRLRONCRT0345072901, Banca Transilvania, Sucursala Victoria