Folosim fişiere cookie pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare pe site.
Citeşte Politica cookie, Termeni şi condiţii, Politica de confidenţialitate.

prima saptamina din decembrie 2020 - incepind cu Ziua Nationala!!

acum 7 luni 3 săptămâni - acum 7 luni 2 săptămâni #4023 de angela
Iata-ne si in luna decembrie, care a inceput cu un fel de minivacanta pentru unii dintre noi.
De la Svetlana am primit un calup de albume realizate in cadrul unei excursii cu Arhiva de Geografie:

Din Băile Herculane prin cheile Feregari (sau Ferigari) spre Vîrful Colariu și Crucea de pe vîrf, întoarcere pe Cheile Pecinișcăi tot în Herculane
photos.app.goo.gl/zhKT5SGpjYY3rZNF6

Cheile Sohodolului săpate în calcare cretacice de apele râului Jaleș (Sohodol), în Munții Vîlcan, cu fenomene carstice precum Nările și Inelul Domniței (pe acestea le-am văzut). Tismana în reabilitare.
photos.app.goo.gl/7CNtzYwesqzHsCJ77

Din Cheile Tîmnei prin Crovuri, crovul Mare, poienile Porcului, crovul Medved, Ploștioare, Pe Vîrful ascuțit, în cheile Țasnei, dar deja era întuneric așa că nu ne-am bucurat de priveliște.
Cheile Tîmnei - Crovuri - Cheile Țăsnei (by night)
photos.app.goo.gl/HyYukmNqPDwQu4gUA

Ultima zi de minivacanță, pe un circuit,
Ciucaru, deasupra Cazanelor, mici și golfului Dubova, cu trei popasuri deasupra Dunării, în final oprire la Mănăstrirea Vodița, sora Tismanei, întemeiată de același Sf. Nicodim. Dar din vechiul lăcaș a rămas doar o structură nerelevantă.
photos.app.goo.gl/mnBhwoBEPMe6TTLv9

Marian Cupliu ne-a trimis un album foto: O plimbare Piatra Arsă-platou-Omu cu întoarcere pe Valea Ialomiței. Temp.ora 9: -12 gr.C. Soare toată ziua. Vânt doar în șaua Șugărilor.
photos.app.goo.gl/XPi75b6CoaQfQWtE7

Artemiza a mai facut o : Drumetie de joi 03-XII-2020, pe raul Arges
Indragostita de raul Arges , Liana Mirita ne-a facut o noua invitatie de drumetie cu trenul din gara Titan , imediat dupa caderea primei zapezi ! Au raspuns invitatiei sase membrii ai Clubului Alpin Floarea de Colt Bucuresti , care impreuna intre comunele Curcani si Mitreni din judetul Calarasi , am admirat peisaje cu stuf , papura , trestie - toate cernute cu zapada , am cules fructe de paducel si am admirat raul plin de lebede . Ne-am distrat la maximum inca de la inceput , cand am oprit trenul pentru ,, un intarziat ! ". Totul a fost minunat , Liana ne-a condus cu mare grija prin locurile bine cunoscute de ea , iar drumetia s-a incheiat cu o masa campeneasca pe malul stang al Argesului . Va invit sa vizualizati albumul meu intr-un circuit de 17 km .
photos.app.goo.gl/KoXZVZz1uh71LG4n6

Mihai R raporteaza din Piatra Craiului:
În acest weekend, singura fereastră de vreme bună pentru o tură de o zi pare a fi în Piatra Craiului. Pe o vreme variabilă dar cu nori insistenți pe creste alegem să urcăm pe Piatra Mică.
Este iarnă dar după primele zăpezi s-a încălzit și nu mai este deloc zăpadă. Pentru a evita posibilele zone cu gheață și pentru că ziua este scurtă, am ales Piatra Mică. Mai sus, pe creastă, bate vântul și suntem acoperiți de nori. La coborâre, zona cu cabluri este ok. Nu este gheață dar stânca e umedă. Spre Valea Crăpăturii se ridică norii și putem admira peisajul și mai jos drumul șerpuitor spre Plaiul Foii. Creasta Nordică este acoperită de nori. După un ceai cald la Cab. Curmătura coborâm prin Prăpăstiile Zărneștiului. Tocmai ce se întunecă puțin înainte de a ajunge la mașină.
Pe data viitoare Piatra Craiului!

photos.app.goo.gl/BEbjhBsRGQXhbqNV6

Tot de la Svetlana o excursie ploioasa:
În ajun de Moș Nicolae, e ziua lui Hari și a Isabelle-i (în ordine alfabetică). Sărbătoritele au organizat o mică petrecere pe traseul Sinaia, Poiana Reginii, Schitul Sf. Ana, Sinaia. La Mulți Ani, fetelor, cu tot ce vă doriți!
La Mulți Ani, fetelor!

photos.app.goo.gl/yTgry5TRg6eaFLMk7

Si de la Marian C:
Dâmbul Morii-Șirul Stâncilor-Vf.Piatra Mare-peste tunel-Predeal, 2020.12.06
Traseu 10 ore, vreme caldă cu soare, fără zăpadă, urme gheață la urcușul spre vf.P.Mare, vânt puternic pe platou-vf., noroi la coborâre.

photos.app.goo.gl/XZ4WpvoaCUYJpjbH9

Emil este si el prezent la raportare:
Va trimit albumul cu tura foto din acest weekend in Moeciu de Jos, Poiana Marului si satul Pestera,In acest weekend am participat la o tura foto organizata de scoala de fotografie NewAge Photography la Moeciu de Jos. Sambata dimineata am mers la Poiana Marului, dar conditiile meteo nu ne-au permis sa fotografiem peisajele. Dupa ce am mancat micul dejun am mers in satul Pestera, unde am avut parte de multe peisaje. Duminica, o parte din colegi au mers la Sirnea, dar am ales sa ma intorc un pic mai devreme in Bucuresti. A fost o tura plina de invataminte, ii multumim lui Adrian Nasturica pentru organizare.
photos.app.goo.gl/Ep3vufCgsMhaX3yt9
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: Adi

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 7 luni 3 săptămâni #4025 de Ilinca
Cateva poze si din minivacanta de 1 decembrie din Tinutul Secuiesc (cu baza la Odorheiu Secuiesc).

In prima zi am revazut Racosul, intr-un decor inedit, cu ceturi groase si plante acoperite de chiciura, care creau contraste interesante cu zgura rosie si neagra. Gratie noilor indicatoare montate la fata locului, am descoperit cu usurinta de data aceasta toate cele 3 puncte de interes din zona, adica vulcanul stins, lacul din cariera si coloanele de bazalt.

In a doua zi am vizitat salina Praid, care are in interior pentru cei interesati si un Parc Aventura, cu trasee de diferite dificultati, tiroliene. Apoi am facut o incursiune la muntele de sare din apropiere. Seara ne-a prins la recenta si impresionanta statuie Inima lui Isus, de langa Corund.

In a treia zi am vazut un muzeu inedit, cu machetele in miniatura ale celor mai importante cladiri/orase transilvanene - parcul Mini Transilvania si un mic dar frumos muzeu al portilor secuiesti. Am trecut apoi pe la biserica fortificata din Darjiu – monument Unesco, pe la Batranul Carpatilor – gorunul de 900 de ani si la finalul zilei (dar cu prea putina lumina pentru poze) pe la lacul si cheila Dopca.

Ultima zi a fost dedicata in principal Lacului Sf. Ana, complet inghetat deja si foarte vesel si fotogenic in lumina singurei zile insorite din sejur. De aceea am profitat din plin si i-am dat un ocol, cat sa mai ardem si ceva calorii (prea putine) din kurtos kalacs-ul cald – aburind, proaspat achizitionat de la ghereta din zona.


photos.app.goo.gl/oZr3EupUYGb7xCGN9
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 7 luni 2 săptămâni #4026 de Adi
Deși suntem in ajun de Moș Nicolae, iar zăpada se lasa înca așteptata, noi azi ne bucuram sa revedem o mica parte din acest minunat munte, numit Piatra Craiului. Fântana lui Botorog este astazi atât punctul nostru de plecare cat si cel al multor alți turiști, izgoniti parca de vremea instabilă ce se anunța in Bucegi in aceste zile.
Pădurea ne întâmpina cu aspectul ei frumos de toamna. Din când in când raze de soare răzbat timid printre nori, invitându-ne parca la un popas ceva mai lung in Poiana Zănoaga. Dupa o poza de grup continuam pe poteca turistica catre Vf. Piatra Mica. Pe creastă, ceața ne invăluie repede, vantul se intețește iar temperatura a coborat deja la 3 grade Celsius. Coborâm porțiunile asigurate cu cabluri, iar in apropiere de Șaua Crăpăturii facem un popas scurt pentru alimentare. Din șa poteca coboara ușor prin pădure spre Cabana Curmatura. Este si momentul nostru pentru un ceai cald si o gustare inainte de ultima coborare prin Poiana Curmăturii si Prăpăstiile Zărneștilor. Ajungem pe intuneric la mașini, insă cu bateriile noastre încărcate înca o data de energia acestor munți deosebiti. Pe curând!

Album foto....
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 7 luni 1 săptămână #4030 de hoinar
Luni, de Sf. Andrei, cerul e acoperit complet şi fulguie uşor. Ne gândim că o scurtă drumeţie în Piatra Craiului se poate face aşa că pornim către satul Peştera, unul din locurile cele mai fotogenice de pe culoarul Rucăr-Bran. Acum însă vizibilitatea e minimă şi totul acoperit de chiciură. Oiţele întâlnite în drum nu sunt afectate de vreme, îşi văd liniştite de treburile lor. La fel, câinii latră prin sat dar altfel, puţină mişcare. Urcăm prin pădure către şaua Joaca (cruce roşie) apoi coborâm în marea răspântie de poteci, La Table. Muntele se ascunde complet în pătura groasă de nori. Continuăm spre refugiul Grind 1 (bandă roşie) şi urcăm mai departe până pe vf. La Om. Peisajul e minunat, numai că nu se vede :-) Oricum, pe creastă e un vânt rece care nu îndeamnă la pauze meditative prea lungi aşa că dăm o fugă până la refugiul Grind 2 să ne adăpostim puţin. Revenim pe vârf şi coborâm pe-acelaşi drum întrucât nu avem altă opţiune. Încet-încet ne mai încălzim şi, coborând, ieşim din norul care se încăpăţânează să stea sus, pe creastă. Muntele s-a albit puţin de zăpadă, doar aşa, de fantezie. Mai târziu apare discret şi soarele iar în şaua Joaca ne luăm la revedere de la Piatra Craiului, cel puţin pt. astăzi :-) Ajungem pe întuneric în sat, la maşină, după aproape 8 ore.

photos.app.goo.gl/2EEFcaWYMHAnjpbD6

Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

  • Nepermis: pentru a crea subiect nou.
  • Nepermis: pentru a răspunde.
  • Nepermis: pentru a adăuga atașamente.
  • Nepermis: să-ți editeze mesajele.

Biblioteca

Biblioteca Floarea de Colţ vă propune o colecţie de materiale informative având ca temă centrală muntele, natura, aventura, călătoriile, fotografia, etc. Adunate prin bunăvoinţa donatorilor cărţile sunt la dispoziţia membrilor clubului pentru a fi lecturate.

Cronica săptămânală

Amănunte despre turele săptămânale şi albumele foto aferente, activităti recente ale clubului consemnate în forum.

© 2021 Asociația Club Alpin Floarea de Colț București

CUI 36110772
RO64BTRLRONCRT0345072901, Banca Transilvania, Sucursala Victoria