Folosim fişiere cookie pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare pe site.
Citeşte Politica cookie, Termeni şi condiţii, Politica de confidenţialitate.

×
Donează 3.5% (09 Mar 2021)

Donează 3.5% din impozitul pe venit pentru anul 2020.

1. Completează formularul 230 (folosind Acrobat Reader sau alt soft echivalent) cu datele personale şi datele clubului (vezi subsolul paginii) şi depune-l online pe site-ul ANAF: floareadecolt.com/images/doc/230-2020.pdf (right-click + save link as...)

2. Printează formularul 230 (varianta de aici), completează-l cu datele personale (conform instrucţiunilor) şi trimite-l prin poştă la ANAF: floareadecolt.com/im...c/230-2020-print.pdf (right-click + save link as...)

Data limită pentru depunere: 25 mai 2021.

Îţi mulţumim!

saptamina 5-11 aprilie 2021

acum 1 lună 2 zile - acum 1 lună 1 oră #4097 de angela
Prima la raport este din nou Loredana:
Deja ma resemnasem in tren cu ideea ca nu o sa ajung nici sambata aceasta pe platoul Bucegilor, la care tanjesc de ceva timp si ca o sa fac din nou o tura in Baiului unde-i frumos, nu-i vorba, dar parca nu e ca pe platou ?
Cu putin timp insa inainte de Sinaia, Marius si Moniq au anuntat ca vor merge pe
Piciorul Pietrei Arse asa ca m-am alaturat lor. Grupul s-a marit si cu Marinica.
Ajunsi in Sinaia, am dat din start de soare. Insa unul cu dinti. Pamantul era inghetat sub picioare la inceput de traseu si am avut zapada chiar de la inceput.
Zapada buna de urcat…
Odata ce am inceput urcusul, ne-am si incalzit. A contribuit si soarele care stralucea pe un cer albastru-sticla, fara de vreun nor.
Zapada s-a marit pe masura ce urcam iar in portiunea de dinainte de bancuta a devenit chiar destul de mare, pe alocuri trecand de genunchi. Pe portiunea de dinainte de pod s-a mers cu mare grija caci zapada nu prea tinea si nu voiam sa ne trezim luand-o la vale. Ne-am tinut de crengi, pe unde s-a putut, am sapat bine trepte si a fost ok. Podetul s-a trecut bine si el, fiind curatat de zapada pe partea de langa balustrada.
Ajunsi la bancuta, in golul alpin, ne-am bucurat de priveliste la o gustare si apoi am pornit spre platou. Am avut dificultati la portiunea unde se urca pe stanca si putin mai sus, zapada era moale, nu prea aveai de ce te tine cand urcai vertical asa ca am pierdut un pic de timp sa trecem bucatica aceea. N-au fost insa probleme si ne-am contiuat apoi drumul cu gandul sa urcam direct spre creasta, pentru a evita surprize pe traverseul de sub coltii lui Nica.
Ajunsi insa aproape de traverseu, am vazut un grup de trei persoane care bateau urme… nimeni nu ajunsese sambata pe acolo pana la ei.
Ajunsi si noi in dreptul traverseului, ne-am incumetat sa trecem, caci zapada parea sa tina. Si a tinut. Am mers insa cu mare grija caci nu era 100% safe. De altfel Marinica a si cazut dar s-a oprit in piolet.
Dupa portiunea dreapta, cand am luat-o in sus, lucrurile s-au mai complicat… se aluneca zdravan. Era bine de coltari si piolet. Eu am alunecat de cateva ori dar am cazut fara s-o iau la vale. Finalmente, cu grija si atentie la fiecare pas s-a ajuns pe platou unde ne-a intampinat splendoarea.
Alb cat vezi cu ochii, alb de necuprins. Soare stralucitor deasupra zapezii albe si liniste de vis. Zapada tare, buna de mers si niciun strop de vant. Pe scurt, de poveste…
Ne-am bucurat de fiecare pas prin zapada pe drumul spre Furnica pe care am luat-o in piept. Se cam aluneca, era bun de gherute, dar a mers si fara.
Sus, in varf, ne-am oprit sa mancam cu privirile vrajite de priveliste. Vizibilitate pana deaparte si aer de clestar.
Cu parere de rau am pornit la vale, caci mai aveam si un tren de prins. Am mers de-a lungul partiei e schi o bucatica mica, apoi prin padure pana aproape de 1400. Prin padure, zapada maricica dar foarte buna la mers. Spre 1400 deja a inceput flescaiaiala si flescaiala a fost cam pana jos. Pe masura ce coboram, zapada tot mai moale, noroi, aparaie, lunecus. Nimeni n-a cazut insa, am ajuns intregi si curatei la tren.
O tura pe cinste cu vreme de vis.

photos.app.goo.gl/kpn1gM4XwJSx8g5E9

Mihai R a fost in Penteleu:
Gura Cernatului - V. Milea - Șaua Căprioarei - Șaua Miclăuș - Vf. Penteleu - Stâna Cernatu - V. Cernatului - Gura Cernatului 10.04.2021

Cu ceva vreme în urmă vorbeam cu Cornelia V. pe mess. și mă întreba ”pe când o tură în Penteleu?”. Zic: păi să vedem, ne trebuie mașini... A mai trecut ceva vreme și cu câteva săptămâni în urmă și Marian Cupliu amintește de Penteleu. Ok, pândim vremea favorabilă pentru Mții. Buzăului. Și prindem o zi superbă în acest weekend, cu soare și peisaje minunate de la început până la final. Penteleul este premieră pentru mine și îmi place!
Urcăm pe TA pe V. Milea. O dată ajunși în Șaua Miclăuș ni se etalează frumos Vf. Penteleu. Zăpada este tocmai bună de urcat. Merge ușor fără colțari și piolet. Nu este gheață în zona vârfului. Urcăm pe rând pe vârf și zăbovim puțin acolo. Coborâm spre stația meteo unde este cineva de serviciu. Continuăm spre Stâna Cernatu. Este o după amiază caldă, plăcută... Mai departe pe BR prin pădure și drum forestier pe V. Cernatului până la mașini.
Pe data viitoare frumos, Penteleu!

photos.app.goo.gl/wV94qCcUNyWQsMou8

Aceeasi tura, raportat de Marian C:
Varlaam (confluenţa celor 2 râuri Bâsca Mare), TA, nemarcat, BR, vf. Penteleu, staţia meteo, Varlaam.
Durată cca.8 ore, senin toată ziua, foarte cald (temp.cca.+5 gr.C. ora 14:45 pe vf.), fără vânt, zăpadă moale şi apoasă (în topire rapidă, sunt necesari bocanci impermeabili), mai multă pe versantul estic. Nu am întâlnit gheaţă.
www.relive.cc/view/v8qV9dyj376 , Iulian M.

photos.app.goo.gl/jE3i4joRBv6oY9S89

De la Artemiza avem de data aceasta o
Drumetie de sambata 10-04-2021 cu destula zapada !
S-a anutat o zi placuta calda si cu soare . In trenul de ora 6,10 destui montaniarzi dornici de drumetii , am ales Predealul statiunea la cea mai mare altitudine de pe Valea Prahovei , am continuat pe Galma - Bradet - Cabana Forban (Steaua ) iar La Cleste ( 1461 m. alt. ) , locul de incrucisare a catorva trasee turistice , am facut primul mare popas de pranz pe zapada alba . Dupa regruparea grupului si intalnirea surpriza si placuta cu alti colegi dragi , am coborat pe Coama Lunga in Busteni. Ne-am bucurat de aer curat , bogat in radiatii ultraviolete , cu o ionizare accentuata a atmosferei si cu o presiune relativ scazuta , am considerat benefic pentru perioada prin care trecem ! Am admirat albastru imens al cerului senin dar si splendoarea Bucegilor , urmarind pitorescul peisaj al Coltilor Morarului si culmile Bucsoiului , cu vaile lor ramificate , conturate inca de zapada . Va invit sa vizualizati albumul meu intr-un circuit de 22 km !
photos.app.goo.gl/XFrYRjM1LqXZ97vb9

Alice ne-a trimis si ea o pagina din Tara minunilor:
AZUGA-PICIORUL SORICA-CULMEA URECHEA
alicegherman.blogspo...aculmea-urechea.html

Ion H a fost in excursie la Nucetu, cu cules de leurda in padure (ne bucuram sa il 'revedem' printre noi):
photos.app.goo.gl/yFckBmNHZr7awhPLA

Tot la leurda (partial) am fost si noi simbata cu Ilinca (mai ales ea :) ), pe Arges si padurea Cornetu, cu bicicletele, dar cam fara poze, ca 'am uitat'- asa ca am doar citeva poze intr-un album care este in principal cu tura de duminica la Padurea Calugareni/Crucea de Piatra, in inspectie la ghioceii de balta. Vestea buna este ca au inflorit si probabil toata saptamin si weekendul viitor vor fi si mai multi. Aviz amatorilor. Am tinut legatura prin sms cu Brindusa care venea si ea incolo, dar nu am reusit sa ne intilnim, desi eram aproape. :) Deh, tot nu eram eu amatoare de pepsi! :)) (asta o inteleg cei care au vazut discutia de pe grupul 'de biciclete')
linkul meu ciclist:
photos.app.goo.gl/kiTNwwAvAJ1RSr6M8

... va urma ...

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 1 lună 1 zi #4098 de hoinar
Ninsorile recente şi muntele complet alb - aşa cum se vede din tren - ne fac să ne hotărâm subit pt un traseu la soare şi coborâm la Sinaia. Trecem de mănăstire şi castel care de-abia se dezmorţesc în răcoarea dimineţii şi ne afundăm în liniştea pădurii pe Poteca Regală. Zăpada proaspătă din ultimele zile e prezentă de cum intrăm în pădure iar Poiana Stânii ne întâmpină îmbrăcată complet în alb. Ici-colo, brânduşele îngropate de neaua recentă răzbat către lumină etalându-şi petalele violacee. Ghioceii, puţini, sunt pe trecute, probabil învinşi de răbufnirile târzii ale iernii. Pe Piciorul Pietrei Arse profităm de urmele făcute de 3 băieţi din faţă. Pe feţele expuse la soare zăpada e consistentă şi stabilă dar tare; ar fi fost bine să folosim colţarii dar traversarea e scurtă şi pioletul e suficient (dacă-l ai :-)). Pe plato e iarnă autentică judecând după mantaua groasă de zăpadă care îmbracă muntele. Albul zăpezii neumblate contrastează puternic cu albastrul cerului fără nori. Privim roată dincolo de potcoava Bucegilor… Leaota şi Iezerul… în partea cealaltă Baiului-Neamţului, Grohotişul şi Ciucaşul alături de alte linii albe discrete, îndepărtate, contopindu-se cu linia orizontului. Sub Furnica facem o scurtă pauză de masă apoi coborâm către Cota 1400. Treptat zăpada se împuţinează dar încercăm să proftăm la maxim de ea evitând zonele cu noroi. Încet-încet iarna rămâne în urmă şi revenim în Sinaia, la timp pt 10 minute de soare în parc :-)

photos.app.goo.gl/KDPnp4Q12n4CW6Qt9

Marinică, Loredana, Moniq, Marius

Track GPS online @ www.alltrails.com/ex...-furnica-gpx-4c56392
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 1 lună 2 ore #4099 de MihaelaDobrin
Vineri 09.04.2021- Bucuresti-Constanta. Vreme insorita cu lume putina si o mare destul de linistita. Majoritatea plimbau catelul, faceau joging sau pur si simplu se bucurau de mare si soare.
photos.app.goo.gl/bR1wTP524fnCsfaF7
Duminica 11.04.2021-Posada-Florei-Batriioara-Comarnic. Zi cu soare si ceva noroaie. Pajisti de leurda si maseaua ciutei.
photos.app.goo.gl/YVeGvUG5NE3U3gCj8
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

  • Nepermis: pentru a crea subiect nou.
  • Nepermis: pentru a răspunde.
  • Nepermis: pentru a adăuga atașamente.
  • Nepermis: să-ți editeze mesajele.

Biblioteca

Biblioteca Floarea de Colţ vă propune o colecţie de materiale informative având ca temă centrală muntele, natura, aventura, călătoriile, fotografia, etc. Adunate prin bunăvoinţa donatorilor cărţile sunt la dispoziţia membrilor clubului pentru a fi lecturate.

Cronica săptămânală

Amănunte despre turele săptămânale şi albumele foto aferente, activităti recente ale clubului consemnate în forum.

© 2021 Asociația Club Alpin Floarea de Colț București

CUI 36110772
RO64BTRLRONCRT0345072901, Banca Transilvania, Sucursala Victoria