saptamina 30 iunie - 6 iulie 2025

08 Iul 2025 13:12 #5109 de angela
saptamina 30 iunie - 6 iulie 2025 a fost scris de angela
Tot vara si canicula, fie fugim la umbra, linga vreo apa sau munte... sau ne descurcam cum putem, stind in casa la orele de virf si... ne uitam la poze ;)

Saptamina aceasta am plecat pentru 3 zile in Bucegi, cu prilejul concertului Rapsodiilor de la Caraiman.
Stiam de excursia Dianei D pe nocturna, cum a fost si anul trecut, dar nu stiam daca ii voi intilni sau nu.
Am incercat a mai corup si pe altii, poate vor sa vina, macar la concert, dar nu stiam daca vor fi sau nu, ca la Omu nu prea e semnal, deci am fost mai tot timpul fara telefon.
Planul initial de 3 zile era sa urc in Platou ... cu sirma, apoi sa o iau la pas spre Omu si Drumul Granicerilor si sa dorm in prima noapte la ref Batrina. Apoi... sa ma intorc spre Omu...si spre Caraiman, unde poate faceam un bivuac sa ii astept pe cei care veneau noaptea pe Brina sa prinda rasaritul la Cruce. M-am sfatuit cu Cezar, care era sus la Costila, si el m-a intrebat daca totusi nu prefer sa dorm la cabana Omu, ca precis Andrei (noul cabanier) ma primeste. Eu ma intrebam daca nu va fi prea aglomerat acolo, dar era o varianta, ce ar fi sa dorm o noapte partial acolo si sa o iau spre dimineata spre Cruce, la frontala sa interceptez grupul la Cruce. Ma ferea de roua diminetii... ca idee. Dar... pina la urma 'lenea' a invins! Am plecat cu 3001 spre valea Prahovei- profitind de ziua de lucru cu program stb mai bun si la Busteni am mers la telecabina. 105 lei. Am luat a doua cabina, pe la 9.15, dupa o asteptare cam lunga- a venit un grup mare si cu jumatate din ei s-a umplut cabina, plus cei citiva drumeti 'dez-organizati' ;) care asteptam.
Am avut intentia sa ma conformez cu plata QRcode online, dar nu mi-a iesit, dupa ce m-am enervat si am pierdut minute pretioase, ajunsa sus la Babele, cu incercarile de a fi vizitator corect! I-am injurat bine si am plecat mai departe ilegalista.
Am mers frumusel clasic spre cabana Babele, inchisa, trecind pe linga Burebista cu porumb copt si fiert! (deh, dacii au fost si la asta primii pe lume, inainte de Columb si altii care au ajuns in America!
Am mers apoi pe clasicul drum spre Sfinx, Baba mare, am intilnit initial doar cei urcati cu cabina, o parte, si ceva alergareti montani. Ceva rodo mai spre Saua Sugarilor si Coltii Obirsiei. Drum de vara. La colt... am zis sa merg la izvor. Era cam 12, asa ca era indicat sa iau prinzul, sa beau ca o camila si sa imi umplu toate recipientele cu apa, ca era f cald si aveam nevoie de apa pt o zi, daca mergeam la Batrina. E totusi greu cu casa in spate pe caldura aia, asa ca nu am mai mers la Batrina, ci spre cabana Omu, inca indecisa ce fac mai departe. Cum Andrei a zis ca pot ramine in seara aia, si eu am intrebat si miine? si raspunsul a fost da... am ramas. Am platit cazarea, eram prima doritoare de stat la prici... altii erau prin camerele mici deja ocupate si chiar si in podul mic, se pare. M-am odihnit un pic, mi-am scos sacul si mai toate bagajele de care nu aveam nevoie si ceva mai incolo, am plecat cu rucsac minimal, apa si cina la pachet spre fereastra din Scara. Asta a fost a doua excursie a zilei, dupa care am stat la taclale cu cabanierii si un turist pina la 10 seara, fara sa ma inpresioneze prea tare apusul de soare. Urma sa ma scol devreme dimineata sa vad cum e rasaritul, dupa ce Maria a amenintat ca ma incuie in cabana noaptea daca vreau sa plec pe intuneric spre Cruce simbata dimineata. Ca ursul vine pe acolo, fusese parca si cu o noapte inainte, il vazusera cei de la Meteo.
A doua zi era schimb de tura la meteo; am vazut tot ce era de vazut de la 4.30 incolo, rasaritul dinspre Ciucas, plecarea primilor turisti. Eu am pornit cam pe la 7 spre Drumul Granicerilor, cu gind nu neaparat de Batrina, ci mai degraba pe Doamnele. Am luat prinzul la pachet si urma sa trec la intoarcere la izvor sa imi fac iar plinul pentru seara si dimineata urmatoare si ziua spre Caraiman.
Pe Doamnele am mers pina in dreptul cascadei Obirsiei Ialomitei, dar nu se vedea de sus. In schimb am zarit o caprita in vale. Prinzul l-am luat la izvor din nou, de data asta m-am intors mai usor cu apa la cabana. am mai mers dupa-masa pe creasta Morarului pina la ruptura de panta, m-am mai conversat cu 2 alpinisti amatori care facusera ceva Ace cu ghid si aveau in plan sa coboare (fara sa stie traseul) pe creasta Balaurului. Seara m-am retras devreme, iar dimineata la 5 fara 20 ieseam din cabana. Am mers la frontala pina la 'cotitura' de la Mecet, apoi am urcat frumusel pe Drumul de iarna, de unde m-am delectat cu rasaritul, cu poze si fara graba. Spre Saua Sugarilor a aparut si soarele, erau si nori, deci a fost mai ofertant rasaritul. Lumini si umbre spre sa... Apoi am luat drumul CR spre Costila-Caraiman si am luat MD la capatul stincilor. Tropa-trop pe drumul Costilei si pe CR spre v Alba. In dreptul vaii, in dreapta pe celalalt CR am zarit trupa de 'noctambuli' , dar nu ne-am salutat, le-am facut doar o poza de la distanta. Se cam adunau, aparent. Tinta urmatoare era ... flori de colt spre saua Caraimanului. Le-am gasit, impreuna cu singele voinicului, dar cam pitice toate. In sa am stat o vreme, am vazut primii care veneau spre Cruce dinspre brina. Asa ca mi-am zis sa o iau din loc, ca pe urma va fi aglomerat si e neplacut cu bagaj mare pe acolo. Era o tabla cu amenintari de traseu fioros pe PR. Ma intrebam cit s-o mai fi rupt de cind nu am mai fost eu pe acolo. Au fost vreo doua zone relativ scirboase. M-am intersectat cu citiva urcatori... cu cedeaza trecerea deci. Incepeau sa vina mai multi pe masura ce ma apropiam de spalatura urita, clasica de la vilcel, cablata, dar destul de urita, mai ales spre sfirsit, in sensul de coborire. Am mers apoi la cabana, deja veneau doritorii de concert. Ne-am intilnit cu citiva prieteni, apoi cu mai multi- de la club. Dana, Misu si Monica au mai intirziat, ca au gasit greu parcare si au ratat prima parte a concertului. La sfirsit, ei au vrut la Cruce, am zis ca ne vedem la Babele, asa ca nu m-am grabit incolo, ca era de jumatate de timp de parcurs direct pe CA fata de traseul lor. Cit i-am asteptat s-a mai racit vremea si pe la ora 3, cind erau aproape, a inceput o ploaie torentiala, destul de ... furtunoasa (cu grindina). M-am retras de la Burebista sub 'streasina' statiei de telecabina. Au aparut si ei, udati un pic, am asteptat sa mai treaca ploaia dupa care am pornit sperind sa ajungem fara a fi prea udati pina la ABA. Dar pe la serpentine a mai fost inca o serie cu grindina, apoi s-a oprit si udati, ca si altii cu acelasi drum, am ajuns pe soare la masini.
O selectie dintr-o colectie mult mai mare de poze, tot mare:
photos.app.goo.gl/1ce66tU8pKEsDAMh9

De la Diana S a sosit un nou album de pe valea Priponului - bis
photos.app.goo.gl/yZquXVeofYcaN48F8

iar Alice G ne invita in aceeasi calatorie pe blogul sau:
aliceghermanblog.blogspot.com/2025/07/pe...dure-bulbuci-si.html

Marian C raporteaza din Fisura Rasucita, un clasic costilean:
Clubul Alpin Roman filiala Bucuresti a initiat un eveniment la Refugiul Costila in weekend 05-06 iulie 2025 pentru echipe de drumeti ori cataratori care doreau sa parcurga trasee in zona, cu cazare la Refugiul Costila ori la Caminul alpin din Busteni. Cum prognoza meteo arata multa ploaie, nu au fost prea multi inscrisi. Pentru ziua de sambata prognoza arata ploaie dupa orele 16, asa ca, la invitatia de nerefuzat a Ioanei A. (organizator si cap de coarda integral), in echipa cu Alex C. am ajuns dimineata in Busteni apoi la intrarea in traseul de catarare de 4 lungimi de coarda "Fisura Rasucita" (traseu clasic, 4B, 6a (5c, A0), 4 LC - descriere pe www.climbromania.ro/traseu/162 ). Ioana a fost tare si extraordinara, a parcurs toate lungimile de coarda cap, a facut regruparile si ne-a adus in regrupare pe cei 2 secunzi. Dupa lungimea 3 de coarda au inceput sa se auda tunetele. Ploaia de 15 min. ne-a prins in saua de pe creasta, inainte de corzile fixe ale lui Sain. Echipament individual: ham, casca, papuci catarare, lonja, 2-3 carabiniere, reverso, anou, prusik. Echipament comun: 2 semicorzi de 60 m. cu 8 mm, bucle alpine in numar suficient, anouri de 120 cm, 180 cm. pentru regrupare. Durata: cca. 2 ore apropierea de la Caminul alpin la traseu, jumatate ora pauza masa si pregatirea echipamentului, cca. 6 ore parcurgerea traseului, pauza la Refugiul Costila pentru masa si aranjarea echipamentului, cca. 1 ora retragerea la Caminul alpin.
photos.app.goo.gl/fLXqTYnwrPC3dgvJ7





... va urma ...

Reamintim că cele prezentate de noi în Cronica sînt de regulă activitități ale membrilor activi ai Clubului Alpin Floarea de Colt / foști membri/ și ale simpatizantilor noștri, majoritar cu participare și a altor colegi. Participarea la aceste ture este gratuită  și fiecare este responsabil pentru alegerea turei sau participării, dar dorim să ne cunoaștem înainte de a accepta noi membri în Clubul nostru.
Sîntem deschiși celor care vor să ni se alăture în ture, le primim contribuțiile la Cronică, chiar dacă nu fac parte din Club, fără însa a ne 'lăuda' cu ceva care nu ne aparține, contributorii fiind responsabili 100% de ceea ce trimit sau postează singuri la Cronică.
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: hoinar

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
09 Iul 2025 14:34 - 09 Iul 2025 14:34 #5110 de hoinar
Scris de hoinar pentru subiectul saptamina 30 iunie - 6 iulie 2025
"Rapsodiile" de la Caraiman ne îndeamnă la o plimbare de relaxare pe platoul Bucegilor. Pornim agale din parcarea de la Piatra Arsă pe drum spre Babele dar înainte de cabană traversăm, spre dreapta, în diagonală, câteva viroage până spre poteca ce coboară la cabana Caraiman. E cald, adie uşor vântul iar pajiştile sunt pline de tot felul de floricele. La cabană deja se strânge lumea, ocupăm un loc pe pajişte şi aşteptăm să ne delectăm cu acordurile de vioară şi chitară. Treptat se adună nori care ne mai apără de căldura soarelui. A.Tomescu şi D.Ilie ne încântă cu repertoriul selectat din Gershwin, Enescu şi Porumbescu apoi părăsim "sala de concert". Urcăm puţin pe potecă spre Babele apoi ne abatem spre dreapta pe un picior domol, înierbat, până sus de tot unde întâlnim poteca marcată cu cruce roşie. Releul Coştila apare-dispare funcţie de capriciul norilor care s-au tot strâns peste munte. Mergem pe sus până în şaua Şugărilor. Acele Morarului sunt şi ele sub asaltul ceţurilor. Spre sud şi spre Padina deja fuioare de nori se unesc cu pământul, semn că plouă, aparent mai mult decât acel 1mm / oră din prognoză. Ne abatem pe la nişte tufe de rododendron, majoritatea trecute, ne amintim de coborârea pe valea Şugărilor de data trecută ( mariusradu.ro/drumetie/carpati/vacanta-paste-pestera-bucegi ) apoi, echipaţi de ploaie, ne întoarcem spre Babele (bandă galbenă). Ploaia mai serioasă începe când suntem pe la Baba Mare, grindina ne răcoreşte la Sfinx dar episodul e scurt, pare că este doar coada norului care s-a scuturat mai abundent spre sud unde pământul s-a albit de grindină în zona vf. Piatra Arsă. Revenim la maşină pe sus, pe deasupra potecii şi ajungem în parcare chiar înaintea unei noi reprize de ploaie, o zi tipică de vară la munte :-)

photos.app.goo.gl/p2zt65fd9gYks9hy8

Ultima editare: 09 Iul 2025 14:34 de către hoinar.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
09 Iul 2025 21:01 #5111 de ROFMihai1075
Scris de ROFMihai1075 pentru subiectul saptamina 30 iunie - 6 iulie 2025
Salut!
Noi... doar ceva plimbari la tara, la tata in Teleorman:  photos.app.goo.gl/VFRnBFAfQBffzh6bA
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: angela

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
05 Aug 2025 10:25 #5126 de Ilinca
Scris de Ilinca pentru subiectul saptamina 30 iunie - 6 iulie 2025
Adaug cateva fotografii dintr-o tura deosebita de noapte - rasarit - concert organizata de Diana D.

photos.app.goo.gl/EuY9The5NENczYVWA

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.167 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor