RUGĂ ŞI DESTIN
1
În colţ, într-o capelă,
Cu un altar de tisă,
Atârnă o candelă
Ce pâlpâie aprinsă.
2
Serafică-i şi demnă
Capela-ntunecoasă!
Tăcerea e solemnă,
Liniştea e pioasă.
3
În aer, iz de smirnă,
De mir şi de tămâie.
Miros de parafină,
Ceară şi ambrozie.
4
O brună minionă,
Stă pe genunchi, plecată;
Se roagă la icoană,
Şi e îndurerată.
5
Cernit îi este chipul,
Obrajii sunt cu lacrimi.
Nu-şi protejează trupul
Cutremurat de patimi.
6
În candela de-argint,
Lumina e gălbuie,
Şi cu palu-i licărit,
Chipul trist îl mângâie,
7
Doar atât cât şovăie,
Să-şi plece iarăşi trupul,
Cu alta mătanie,
Şi astfel trece timpul.
8
Lumina-şi cată cursul,
Spre calea-i infinită;
De-şi va găsi apusul
De unde-a fost pornită.
9
Şi iar va fi pornită,
Pe calea-i de negăsit,
De şi-ar afla limită,
Timpului, nici el sfârşit?
10
Şi de-l va găsi cândva,
Mireasa lui să-i fie!
Fi-va oare cineva,
Doi nuni, la veşnicie?
11
Iată bustul stă plecat,
Şi-şi nalţă numai capul,
Spre corpul iluminat.
Dar ia, să-i aflu scopul.
12
Fixez nimbul candelei;
Pe-o rază, spre chip cobor,
Să aflu chipul celei,
Ce-şi deplânge al ei dor.
13
Şi ce aflu, în final,
Nemaivăzând vre-o dată,
Sub toca-i ce lasă voal,
S-ascundă faţa toată:
14
Top de top, de trăsături,
Doi ochi, cât un univers,
Ce ascund multipli sori;
Ten, al lunii un revers.
15
Şopteşte dona-n murmur,
Privind arzând văpaia.
Tu, lumină, te conjur,
Să-mi fii la cer, solia!
16
Acolo-i maica înger,
Cu serafimi, arhangheli…
Eu, de al ei dor, disper,
Între falşi şi infideli.
17
De poţi să-mi faci hatârul,
Ruga-mi, la ea s-ajungă;
S-ajungă la ea dorul,
Tristeţea să-mi alungă?
18
Să-mi dea un sfat, de mama
De-i sfântă între îngeri?
Şi eu voi ţine seamă,
Să trec peste înfrângeri.
19
Aici, ispita-i mare;
Păcatul, la tot pasul,
Şi nu e de mirare,
Să nu văd eu Parnasul.
20
Tu, maică, mi-ai dat viaţă.
Adevărul vreau să-l ştiu.
Şi vreau, de mă învaţă,
Să fiu sfântă? Cum să fiu!
21
Eu, s-ajung, de eşti în rai,
Calea Domnului s-apuc.
Vreau să ştiu, ce nu ştiai,
Când lua-şi Calea Cerului.
22
Spune-mi şi voi respecta.
E păcat, al facerii?
Şi jur, voi fi ca Sfânta,
Cea, a neprihănirii.
23
S-ajung precum Maria,
Cum e sfântă între sfinţi,
Născându-l pe Mesia,
Denunţat pe doi arginţi.
24
O! tu maică şi voi sfinţi!
Prin lumina de-o trimit,
Şi de-ndată ce-o primiţi
Daţi mesajul sorocit.
25
De dor, copleşită sunt,
Dor, de dragoste de dor.
Dorul mă chinuie crunt,
Dor de maică, chin să mor.
26
Mă sfâşie durerea-i…
Ce chip superb de înger?
Cum farmecă privirea-i?
La cumplitu-i dor, ader.
27
Atâta simbioză,
Frumosul şi durerea?
Pură metamorfoză,
Să capeţi îndurarea.
28
Îmi deturnez privirea,
Să n-o surprindă dona.
Să nu-i perturb chemarea,
Să nu-i adâncesc rana.
29
Să plec, mi-aude paşii,
Smerenia se stinge…
Şi-aş perturba pioşii,
Doi ochi, ce-o maică-şi plânge.
30
Consimt să stau în strană,
Dual, în mare taină.
În starea cea solemnă,
Obscur şi iz de smirnă.
31
S-ascult acele şoapte,
Să văd umbra cum mişcă,
În liniştea din noapte,
Cum lunecă pe-o frescă.
32
Mă împresoară locul…
Şi-ncerc să pătrund ruga;
Să aflu necuprinsul,
Şi unde vrea s-ajungă.
33
Privesc acea candelă,
Ce pare a se stinge,
Şi cat lumina-i caldă,
Ce spaţiul îl parcurge,
34
S-ajung pe calea-i lungă,
Acolo, dona, unde,
Ar vrea şi ea s-ajungă,
Să afle ce "s-ascunde"?
35
E tristă atmosfera,
Transcendu-mi se înalţă,
Şi parcă nemurirea,
Îmi intră-n suflet, hoaţă.
36
Cu ochii-mpresur bolta,
Din turla dinspre naos;
Unde Cerescul Tată,
Slăveşte peste Haos.
37
Încet mă voalează,
O ceaţă cenuşie.
Şi parcă o hipnoză,
Îmi pune stăpânire.
38
Când îmi revin, în fine,
Din dulcea aţipire,
Mă reculeg de sine,
Privind spre ghemuire,
39
În colţul din capelă,
Cu altar de tisă,
Lumina din candelă,
O aflu acum stinsă.
40
Să desluşesc, cat locul,
În plinul întuneric,
Unde se ruga trupul,
Ghemuit, lăuntric.
41
Să desluşesc cel murmur,
Cuvintele şoptite.
Şi cu-n fior mă tremur!
Nimic, ca mai-nainte!
42
Mă-ndrept, să pipăi locul,
Icoanei cea ştiute,
Unde se ruga trupul,
Femeii-nghemuite.
43
N-apuc să pipăi bine,
Şi să ating icoana,
Că simt ceva sub mine,
Şi mi se moaie mâna.
44
Mă înfiorez şi tremur,
Apare nerăbdarea.
De spaimă mă cutremur,
Îmi pierd şi răsuflarea.
45
Tot răul mă străbate,
Şi-un gând de penitenţă.
Îmi spun, că nu se poate,
Să fie cu putinţă.
46
Denasturez sacoul,
Cu mâna plină-n tremuri,
Şi-mi pipăi buzunarul,
De-l ştiu că am chibrituri.
47
Stângaci, apuc cutia,
Deschid şi caut beţe.
Nu-mi controlez nevoia,
Nu am acurateţe.
48
Vre-o trei din ele pică.
Apuc unul, şi-l scapăr.
Sunt copleşit de frică.
Sub mine, ce descopăr?!
49
Un trup firav, iconic,
Rămasă-n nemişcare;
Cu ochi deschişi laconic,
Şi încâ-n lăcrimare.
50
Un nou chibrit îl scapăr,
Rămân în consternare.
Ce văd şi ce descopăr,
Nu pot, a da crezare!
51
Pe pomeţii Sfintei Maici,
Ce-o ştiu alăturată,
Trei la număr, lacrimi reci,
Privirea-mi le constată.
52
Pe scăparătoare trag,
Un băţ, şi încă unul.
Lângă tâmplă mă retrag.
Să aflu lumânarul.
53
Găsesc o lumânare,
Şi apoi încă una.
Una, de iconare,
Şi-a doua pentru dona.
54
Şi-a dat a ei suflare,
Făcându-şi semn de cruce,
Fără de lumânare.
S-o aibă Domnu-n pace!
55
În mână ţine-ntinsă,
O parte de hârtie,
Pe care stă înscrisă,…
Şi-acum citesc ce scrie:
56
"Acatist! Cristinia.
E maica mea ce-a sfântă.
Eu sunt Anastasia
Şi sunt neprihănită!"
57
Îi prind în palme capul.
Privesc doi ochi albaştri,
De-s mari, cât universul,
Şi-ascund în ei, mulţi aştrii.
58
Sărut buze, ochi, pomeţi,
Şi ultimul pe frunte.
Ea va merge-n alte vieţi
Eu am gustat virtute.
59
Scot sacoul, în respect,
Şi-acopăr, cu el, trupul.
Va fi ultimul meu act,
Anastasiei, darul.
60
Doamne! Dor atât nestins,
De maxim dăruire,
Să ardă ca un rug aprins,
Primit-ai cu jertfire.
61
Capela-ntunecoasă,
Serafică-i şi demnă;
Liniştea e sfioasă,
Tăcerea e solemnă.
62
În colţ, într-o capelă,
Cu un altar de tisă,
Atârnă o candela,
Ce nu mai e aprinsă.
Blăjan Atanasie (Tinel)
01.12.2016
