despre VSD si alte bilete de tren

05 Mai 2008 20:55 #526 de angela
despre VSD si alte bilete de tren a fost scris de angela
poate ca TREBUIE sa STIM exact ce spune CFRul despre biletele lor, ca altfel tot be certam cu ei pe tren/case de bilete- iata ce zice pagina web a CFR: www.cfrcalatori.ro/index.php?q=listanews&s=1&b=on&tab=1

despre VSD:
Pentru week-end-uri la preţ redus!
17-Mar-2008

CFR Călători anunţă publicul călător că, începând cu data de 01 februarie 2008, îşi reînnoieşte oferta comercială acordând reduceri importante prin intermediul Cărţii VSD (Vineri, Sâmbătă, Duminică).
A opta pentru Cartea VSD înseamnă în primul rând a plăti o sumă semnificativ mai mică decât tariful standard, deoarece reducerile sunt între 25% şi 60% (atat la cls 1 cat si la cls a 2-a) din costul biletului, după cum urmează:
pentru tineri sub 26
• 60 %, pentru tineri sub 26 ani la trenurile de persoane;
pentru ceilalţi călători
• 50 % la trenurile de persoane;

• 35 % la accelerat,
• 30 % la rapid,
• 25 % la călătoria cu tren intercity
(tariful de rezervare a locului la trenurile de rang superior se va achita integral şi costă 2,4 lei)

Cartea VSD oferă posibilitatea de a efectua, în cursul fiecărui sfârşit de săptămână (începând cu ora 0,00 a zilei de vineri şi până la ora 12,00 a zilei de luni) timp de o lună, călătorii dus-întors pe rute la alegere. De asemenea, pentru fiecare sfârşit de săptămână din perioada de valabilitate se poate alege câte un traseu şi se poate stabili rangul de tren cu care se va călători, atât la dus cât şi la întors.
Legitimaţia nu dă dreptul la întreruperi ale călătoriei, la diferenţă de rută, fiind valabilă pe altă distanţă numai în cazul în care aceasta se încadrează în aceeaşi zonă km tarifară cu cea pentru care a fost eliberată sau într-o zonă kilometrică inferioară.
Cartea VSD se poate achiziţiona de la toate casele de bilete din gări şi din agenţii de voiaj cfr ce emit legitimaţii de călătorie cu anticipaţie, pe baza cardului "EURO<26", a carnetului de elev, de student şi a Cărţii de identitate.


despre oferta de grup MIC (2-5 persoane):
Pentru călătoria în grupuri mici sau în familie, pentru 2 până la 5 persoane
2-Apr-2008

OFERTĂ COMERCIALĂ PENTRU GRUPURI MICI SAU FAMILIE (pentru tarife vezi aici)


Pentru călătoria în grupuri mici sau în familie, pentru 2 până la 5 persoane, călătorii vor beneficia începând cu data de 01 Aprilie 2008 de oferta comercială « MINIGRUP 2-5 », care acordă următoarele reduceri :
-Pentru grupuri de doi adulţi se acordă o reducere de 10% pentru fiecare
-Pentru grupuri de trei adulţi se acordă o reducere de 15% pentru fiecare
-Pentru grupuri de patru adulţi se acordă o reducere de 20% pentru fiecare
-Pentru grupuri de cinci adulţi se acordă o reducere de 25% pentru fiecare
Reducerile se vor acorda din tariful întreg al unei legitimaţii de călătorie( fără tichet de rezervare) valabilă la rangul trenului la care se doreşte călătoria.
Dacă din grup fac parte şi copii/adolescenţi cu vârste de până la 18 ani, doi copii se consideră un adult.
Această ofertă nu se aplică simultan cu alte facilităţi sau reduceri stabilite.

IMPORTANT! Legitimaţiile de tip "minigrup" NU se emit în ziua plecării trenului.
Oferta este pusă la dispoziţia călătorilor la toate trenurile aflate în circulaţie, mai puţin pentru trenurile care circula în zilele de vineri şi duminică.

Observatiile mele/si experienta mea:
VSD: am avut surpriza sa nu mi se accepte la gara Predeal VSDul pe ruta Gheorgheni-Bucuresti (spre Bucuresti) pe motiv ca am intrerupt, desi NU ERA FOLOSIT la intors (am ajuns la Predeal in acelasi weekend, cu alte mijloace), si conform a ce scrie mai sus era valabil!!
Deci, ii credem pe cei de pe site sau pe salariatii CFR de la casele de bilete?
GRUP MIC: sa inteleg ca vineri si duminica nu e voie cu bilet de grup mic, dar simbata da, daca cumpar cu o zi (sau mai multe) inainte biletul???

tarif personal/ accelerat:
km /pers 1 ..... 2 ..... 3..... 4 ..... 5 .... km/pers 1 ..... 2 .... 3..... 4.... 5
101-120 10,90 19,70 27,80 34,90 40,90 101-120 19,50 35,10 49,80 62,40 73,20
121-140 12,80 23,10 32,70 41,00 48,00 121-140 24,60 44,30 62,80 78,80 92,30
141-160 14,50 26,10 37,00 46,40 54,40 141-160 26,30 47,40 67,10 84,20 98,70

Nu am mai pus si celelalte tarife, lista completa o atasez (descarcata de pe site-ul CRF calatori)-pdf, zipat, ca altfel nu primeste site-ul.
Grup mic nu este convenabil comparativ cu VSDul, daca este valabil SIMBATA, dar pentru zilele "de lucru" poate fi o solutie, eventual, cum a fost 1 mai.

ce parere aveti?
Daca am visat cumva ca biletul de grup mic va fi ceva ca in Germania... ei, ne-am inselat, se pare.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
17 Feb 2010 20:24 #1168 de angela
Scris de angela pentru subiectul Re: despre VSD - NOUTATI!!!
Azi m-am dus sa imi cumpar VSD si am avut o mare surpriza... Se pare ca am fost PRIMA victima a unei inovatii a CFRului in materie de VSD!

Primul meu sfat/observatie este : daca mergeti sa va cumparati VSD, mergeti la agentie si mergeti din timp, pentru ca inovatia este foarte complicata si mincatoare de timp!!!
Acu sa va povestesc la ce sa va asteptati:
Au disparut formularele roz-galbene etc, nu se mai completeaza nimic de mina ci se emit cartonase pe calculator. Noutatea este de 2 zile!(LUNI), doamna cu care am "parcurs" aceasta aventura de emitere (vreo jumatate de ora, noroc ca nu era nimeni in toata agentia!) mi-a spus ca eram prima! Aveau instructiuni de o pagina cel putin si caile domnului CFR sint tare imbirligate.
Daca vreti toate calatoriile la fel, e simplu, va da un singur cartonas.... dar daca vreti diferite, pentru fiecare destinatie va da cite un cartonas(dublu cit biletul normal!) si pe fiecare scrie cite calatorii de tipul(traseul) ala aveti voie sa faceti in perioada respectiva de o luna. Sa vedem cum vor fi instruiti nasii, ca e o intreaga aiureala. Pe spatele tuturor cartonaselor mi-a scris ca sint valabile doar impreuna cu... impreuna cu... Nu este foarte clar unde voi completa trenul si data cind le folosesc...etc etc
Ceea ce a fost nou, a fost ca eu cerind o distanta lunga (Gheorgheni) si 2 Sinaia sud si 1 Predeal, am putut cumpara (desi nu stiu daca e mai avantajos sau nu), calatoria de Gheorgheni VSD de accelerat, si celelalte doua VSD de personal. Cartonasul Sinaia Sud este "valabil" 2 weekenduri, cel de Predeal "1 weekenduri"(citez!!) ;)

V-am lamurit?

O alta indicatie pretioasa daca vreunul din voi e tentat sa cumpere VSDul cu card, grabiti-va sa anuntati asta din timp, pentru ca trebuie "bagat" in calculator la emitere!(eu am patit ca am platit partial color...circ, ce mai!) ca la noi la nimeni.
Hai sa zicem ca emiterea de cartonase se face cu rabdare si atentie, in final, se face suma pe un calculator de birou, se plateste si doamna se apuca de stampilat si scris pe cartonase tot felul de indicatii pretioase.
As vrea sa vad o emitere de VSD la un ghiseu la gara!!!(dar nu pe pielea mea) :roll:

Doamnele de la agentie mi-au atras atentia sa fiu cu mare grija si sa pastrez toata luna toate cartonasele, ca nu se stie peste ce control o sa dau...sa le am la mine.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.143 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor