EFENDI

SIMBATA, 12 MARTIE 2016
Sint in 3001 si incerc o prognoza meteo locala. Nu e nici cald, nici rece. Ale' vrea sa urce cu telecabina. Ce ii trebuie chelului cind nu are bani.? Tichie de margaritar. Vorbesc cu peretii. Zice ca are suficienti pentru telecabina Busteni-Babele. Imi arata smechereste o "caramida" de 10 lei luata de la masa. Asta e! Telecabina se pune in miscare. La stilpul 1 ploaia incepe sa danseze pe geamuri. Valea Jepilor Mici se pierde intr-o ceata laptoasa. Zburam in neant. La stilpul 4 norii dispar instantaneu: e senin! Toti se bucura aidoma operatorilor de la NASA cind Apollo a ajuns pe orbita lunara. Brusc, bucati mari de gheata se sparg deasupra noastra. Toti amutesc. Se gindesc la o eventuala cadere in gol. Ce meserie mai are si ala domne'! Sa stea cocotat pe stilp si sa dea cu gheata in noi! Un soare fierbinte ne ia in primire pe platou. Pornim spre Sfinx, afundindu-ne la fiecare pas in zapada. Ceata ne invaluie dind peste cap orice posibilitate de orientare. Pe acolo fiecare isi face poteca cum il taie capul, asa ca ne chinuim un pic sa nimerim stinca. Trecem pe linga cele doua babe de piatra si dupa citeva scufundari pina la briu in zapada relativ proaspata, ajungem la destinatie. Sfinxul parca nu mai este cum il stiu eu: fie ca e mai darimat, fie pentru ca e ceata si nu vedem la nici jumatate de metru. Plec nedumerit cu Ale' care incepe sa netezeasca zapada ori de cite ori are ocazia. Apoi zice ca ii este rau. Cobor prin metoda mexicana:"cu curu cu cu..." dar in fata statiei soarele pare ca vrea sa ne incalzeasca din nou. Ba nu: se razgindeste si ne pune o placa uriasa de plumb sa ne apese capetele. Nu inteleg nimic! Cerul e albastru. La orizont se vede Piatra Arsa. Pornim in acea directie, perpendicular pe marcajul turistic cu gindul sa scurtam, sa ajungem repede. Ne scufundam in zapada. Ma gindesc ca nu-i bai: taiem asa si poate ajungem repede. Soarele mai adauga citeva greutati asupra noastra. Imaginea o ia razna. Ale' buseste in urma mea si-mi striga sa ne oprim. Il las pe un zmoc de jnepeni si merg in recunoastere. O sanie cu motor bizie mult sub noi si destul de indepartat. Oceanul de zapada se sfirseste intr-un perete drept. Parca nu-i de noi! Ma duc dreapta, apoi stinga. Parca e vale. Il aud pe Ale bodoganind: cazuse iar. Ma mai uit pentru ultima oara. Fundul vai urca sau cobora dupa bunul ei chef: "Cape Canevral. Ne intoarcem. Nu putem aseleniza!" Fac comanda de retragere. Pe seninul acela apucam sa vedem Releul Costila, cabana, ma rog, tot platoul. Dar bucuriile sint mici si scurte pe munte! In nici doua minute se face "noapte". Nu mai se vede nimic. Cautam urmele. Ale cedeaza. Ii dau jos rucsacul. Il legam de batul de schi si il tragem prin zapada. Venim marcati de efort aidoma exploratorilor Polului Nord! Soneria statiei ne salveaza. Ale o descopera primul: "O vezi, tati?" "Nu vad nimic, desi intrarea e la doi pasi. "Lentile de plastic, mare porcarie!". Ale' se codeste un pic si imi explica ca acea caramida nu e cu hirtii de zece, ci de un leu! Adica nu putem plati cursa spre Busteni!" Nu stiu ce sa-fac? Sa rid, sa pling, sa-l bat? Negociez cu baietii de la statie: plata in rate. Bine ca e si un Dumnezeu pe pamint. Coborim in Busteni pe intuneric. Ploaia ne ia in primire pe la Valea Spumoasa. Abia acolo avem imagine! "Ura! Aterizam!" Stam in statie pe banca. Ale' inca nu are semnal si baietii incearca sa dea o mina de ajutor. Cadem de acord ca vinovata e diferenta de presiune si... nemincarea. Hai la masa! Luam doua clatite ingeresti de pe drum, dupa care intram "LA TURCU":Maninci, bei, ca un sultan! Comand meniul si pun nepretuita mea sticla de PEPSI COLA pe masa. Turcu se uita cu ochi mari, mirati? "Arunca efendi otrava aia americana si da-i copilului o braga originala, din Turcia! In citeva clipe apare braga, apoi mincarea: sintem cu adevarat sultani!