Manastirea Crasna - 20 aprilie 2008 (de Florii)

25 Apr 2008 00:53 #501 de Irina



După discuţii "aprinse" adică după propunerea Dianei de a merge la Crasna şi răzgândirea propunerii din diferite motive... mai mult sau mai puţin importante... ne-am întâlnit duminică la Piaţa Presei Libere... cu maşinile noastre cele multe şi diverse... ;) sic!
Însă, după cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nici noi nu am ajuns la aceleaşi concluzii... fapt pentru care Dana, Mişu şi subsemnata am purces, aşa cum am hotărât iniţial, către Crasna, iar ceilalţi (Diana, Svetli, Andreea, Ilinca, Florin...) au rămas să aştepte venirea Gabrielei şi să plece apoi spre Slănic, urmând a veni pe dealuri de la Slanic la Crasna (poveste pe care o vor spune ei dacă vor avea chef...) şi a ne întâlni cu toţii după masă la mănăstire.
Aşa că noi am ajuns cu bine la Mănăstirea Crasna, unde era puhoi de lume... nu aveai nici loc pe drumul forestier unde să parchezi, însă eu am lăsat maşina mai sus pe drum şi a fost f bine. Am stat la slujba ţinută în altarul construit afară, a fost o slujba frumoasă... mi-a plăcut că au ieşit preoţii cu Sfintele Daruri şi au mers în procesiune prin toată incinta mănăstirii. Pe la 12 şi ceva s-a terminat slujba, însă până s-a mai miruit lumea şi s-a împărţit salcia sfinţită a mai durat ceva. Apoi ne-am plimbat până lângă lacul cu nuferi.... dar, deşi era o privelişte superbă lângă lăculeţ... nuferi nu erau! După ce am stat puţin lângă lac şi am respirat cu nesaţ mireasma pomilor înfloriţi, ne-am dus la masa (am mâncat ciorbă de peşte – şi am avut norocul să nimeresc un cap de peşte extrem de gustos!!! Şi colivă... care a fost delicioasă, ca la mănăstire!)
Am pornit apoi pe dealurile din spatele mănăstirii la plimbare, după ce am vorbit la telefon cu Diana şi am înţeles că ei nu mai au prea mult de mers până să ajungă la dealul de pe care se vede mănăstirea... După ce am ajuns în vârful dealului, ne-am "tolănit" puţin la soare (de fapt doar Dana cu Mişu), pt. că eu m-am "învârtit" prin poiana din vârful dealului făcând poze, asta fiindcă era o vreme fantastică pentru poze... soare cu nori de toate nuanţele, cer albastru alternând cu vălătuci plumburii, în care din loc în loc vedeai spărgându-se ferestre mici de rai... Pomi în floare, lângă copaci înverziţi şi, străpungând aerul, contorsionatele crengi ale unor nuci rătăciţi prin poiana aceea! Ciudată coexistenţă! Câtă diversitate într-un spaţiu atât de mic!
După odihna de rigoare, am pornit-o din nou mai sus şi am dat la un moment dat de un drum forestier foarte simpatic, ce ţinea o curbă de nivel şi ne lăsa să admirăm în vale frumoasa perspectivă a satelor înşirate ca mărgelele de-a lungul văii Crasnei! Am mers ce am mers pe acest drum şi fiindcă trecuse binişor de ora 17, iar Diana nu ne mai suna, deşi între timp o mai sunasem noi o dată şi rămăsese să ne sune ea când vor vedea mănăstirea (se pare însă că nu au mai avut semnal...), ne-am hotărât să ne întoarcem la maşină.
Am luat-o pe drumul forestier înapoi, căci nu prea aveam altă variantă, însă în loc să coborâm prin poiana "noastră" am ţinut drumul forestier în continuare, gândind că se va intersecta cu cel pe care am lăsat maşina. Însă pentru că se "lungea" prea mult, la un moment dat am zis să o luăm "de-a-n-boulea" în jos pe o culme... care însă era cât pe ce să se "înfunde" într-o văioagă... Dar am revenit la culme şi în final (după ce am "înotat" bine prin frunze), am ajuns la râul Crasna peste care trece podeţul cel legănător! Am urcat de acolo la maşină, unde am încercat iar să dăm de grupul Dianei la telefon şi nu am reuşit, aşa că... ne-am luat roţile la spinare şi am pornit spre casă... fiind ceasurile cam trecute de 19! Pe drum, după ce am trecut de crucea de lemn, Mişu l-a prins pe Florin la telefon şi a aflat... că tocmai trecusem pe lângă el şi Mihai (băiatul lui)... însă noi nu îi văzusem... Ne-a spus că ceilalţi erau înainte şi că cel mic este obosit, aşa că ne-am oprit ca să îi luăm cu maşina... Dar când ne-am dat jos din maşină să îi aşteptăm... i-am văzut şi pe ceilalţi la baza dealului... Aşteptau şi ei să se întoarcă "şoferii grupului" care plecaseră cu o ocazie să îşi "ridice" maşinile din Slănic!
Au ajuns şi Florin cu Mihai... şi ne-am "regrupat" toţi la baza dealului. Ca să ne încălzim şi să treacă aşteptarea mai uşor am "încins" un fotbal cu copiii (Maria, Mihai şi un băieţel din sat) şi câţiva aşa zis adulţi daţi în mintea copiilor (Dana, Mişulică, Florin şi, desigur, subsemnata). Am uitat să vă zic... că m-am plimbat ca o pantofară (să-mi fie ruşine!) toată "excursia" în pantofi, deoarece mi-am amintit că ar fi trebuit să-mi pun bocancii care aşteptau cuminţi în maşină, cam la 20 de minute după ce plecasem de la maşină şi nu m-am mai întors după ei! Iar fotbal jucând tot în pantofi... am reuşit la un moment dat să-mi sucesc glezna stângă, fapt pentru care acum am glezna "grăsunică", gata să pleznească de plină de sine ce e! Noroc că am putut totuşi să merg... sper să nu mă ţină prea mult!
Cam astea au fost... într-un final au sosit şi "vajnicele şoferiţe", şi-au luat pasagerii şi... a, era să uit ... mai puţin pe unul... pe Svetli care se plictisise de atâta aşteptat, plecând înainte pe jos... după spusele ei "senine" direct spre Bucureşti... Pasageră pe care am noi "adunat-o de pe drumuri", fiindcă plecasem primii, dar ea avea hainele în maşina Dianei, care i le pasase lui Gabi, iar haina Andreei era pe Svetlana... adică o adevărată comedie a erorilor, ce să mai! Dă-i şi sună să vezi unde sunt şi pe unde o ia fiecare... ne-am oprit să-i aşteptăm... am făcut "schimburile în natură", apoi "pe aici ţi-e drumul"!
Bineînţeles că am reuşit să prindem şi bariera de la calea ferată! Apoi, "scăpând din lesă", am ajuns acasă... cu bine şi cu o nouă amintire a unei zile minunate petrecută alături de prieteni, pe fantasticele noastre plaiuri mioritice! Nimic deosebit, în afara minunatului peisaj primăvăratec de pe dealuri şi a "grădinii" mănăstirii Crasna... toată ca imensă floare multicoloră în această perioadă a anului... Vă recomand să ajungeţi la Crasna primăvara, este absolut minunat!

Şi am încălecat pe o şa şi v-am mai spus o poveste... aşa... cum m-am priceput şi eu, iar dacă nu v-a plăcut... nu vă pune nimeni să o mai citiţi şi pe următoarea ;) !

Aveţi aici unele dintre pozele pe care le-am făcut în această excursie.


povestitor Irina Lipcanu, 24 aprilie 2008 - 00:40:04

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
25 Apr 2008 14:48 #503 de Florin
Scris de Florin pentru subiectul Re: Manastirea Crasna - 20 aprilie 2008 (de Florii)
Multumim Irina, ca ai deschis "drumul" impresiilor de Duminica Floriilor cu povestirea ta!
Aveti aici si albumul meu din acea zi superba...

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
30 Apr 2008 23:20 #521 de Mirela
Scris de Mirela pentru subiectul Re: Manastirea Crasna - 20 aprilie 2008 (de Florii)
O manastire frumoasa,imprejurimi minunate!A fost o drumetie de neuitat,copiii s-au simtit nemaipomenit si voi cu ei!Mirela :P

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.140 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor