DAR, am nimerit de data asta drumul pe Plaiul Zgarburei.
De ani de zile incercam sa refac un drum facut cu multi ani in urma intr-un iunie de ziua lui Paul Schneider, regretatul nostru prieten de ture. Pe motiv ca nu e prea interesant, iar mai apoi de frica ursilor, greu gaseam amatori sa ma insoteasca. Am terorizat fetele cu fixul cu Zgarbura asta a mea, ma abonasem la halta Sinaia S, dar degeaba. Marina si Jeni m-au insotit in citeva expeditii, o data am mers de jos si ne-am intors de sub "creasta", altadata am coborit de-a-mboulea pe ploaie si am dat de un un urs, care ne-a evitat stergind-o "englezeste" urgent spre vale sau ne-am intors "cu coada intre picioare" din poiana mare de unde nu am stiut sa gasim continuarea.
Am coborit la Sinaia din tren, desi initial visam la Azuga, m-am intilnit cu Claudia si Mihai veniti cu acceleratul, Marina si Jeni s-au urcat inapoi cind am propus solutia de lenesi-telegondola. Nu aveam nici un plan, sa urcam la soare, spre platou, doar.
Am balaurit in Sinaia pina am dat de statia de gondola, ba cu indicatii- pe niste scari, ba prin santiere pline de noroi, ba pe sosea, ca atunci cind am ajuns acolo eram asa de murdari ca am zis ca n-or sa ne primeasca la gondola- si am cautat sa ne mai curatam de noroi- pe un petic de zapada.
Ne-am mai aranjat un pic, si ne-am dus la plimbarea romantica cu gondola. Sus la 1400 lume, soare, mirosuri dar si vint. Cind ne imbracam din cauza vintului, cind ma dezbracam ca era prea transpiracios la soare si mai ales fara vint. Cu mare greutate (a se citi fara chef de efort!=lene) am inceput urcusul spre Virful cu Dor, pe drumul de iarna, adica prin padure. Neumblat, doar niste urme vechi pe urs pe petele de zapada cam pina la balustrade. De acolo am tras concluzia ca urmele o luasera pe scurtatura urseasca "normala" in zona stinii Zgarbura si mai departe. Dar poate nu, poate ca a mers ursul spre vale, pentru ca mai sus nu am mai vazut (Toata ZIUA!) nici o urma de urs veche sau noua. Inca ne mai gindeam ce o sa facem, urcam spre cotul drumului - poiana unde se face brusc dreapta, ca de nu, ajungi la stina. Ne si vedeam iesind la gol in vint ca sa ce... mie mi se parea prea masochism, si am incercat sa fac propunerea "rusinoasa", ce ziceti sa incercam chestia cu Zgarbura... ceva poieni... daca nimerim mergem in jos, daca nu, ne intoarcem inainte de a incepe coborirea prea dura- ca sa nu avem de urcat prea mult inapoi. Coechipierii au fost de acord- chit ca Mihai ne tot mina spre platou si Omu... dar in gluma. La Stina era tare frumos, urzicile uscate sau culcate la pamint, vederi frumoase spre vis-a-vis.
Atașament nu a fost găsit
Am intrat in padure, drumul acceptabil, prima poiana mica, apoi a doua, cea mare. Vedere spre Vf cu Dor si Vinturis. Poze nu am facut, eu mai mult din cauza "emotiilor" ca n-o sa nimeresc drumul mai departe. Am zis ca "imi miroase" ca ar trebui prin partea stinga -adica pe directia pe care am venit, dar am traversat totusi poiana si am cautat pe marginea ei pe un arc dinspre dreapta spre directia initiala, ca sa nu ratez eventuala poteca vizibila. N-a fost nici una care sa semene a poteca veche parasita, asa ca am ajuns cam inapoi -cred- si am luat-o un pic in jos, spre o balta (glumeam ca hai sa vizitam "taul negru") era un fel de izvor baltit unde veneau animalele sa bea, si in dreptul ei era o urma de poteca (pe care venisera probabil animalele la adapat). Am ocolit balta pe sus si am intrat pe poteca destul de clara, si am vazut cum continua. Era chiar poteca dorita, e drept cam cu cazaturi de copaci (de escaladat) dar directia era corecta si mergea pe un fel de arc usor spre dreapta la ceva distanta de(sub) muchie, cotind apoi tot mai mult spre Vinturis. Se putea urmari cu atentie, asa am si facut. Cind s-a apropiat pe muchie am zis sa fim atenti ca undeva se coteste brusc aproape 180 de grade si se trece dincolo de muchie. Daca nu gasim locul ne si gindeam ca vom urma poteca inainte, probabil duce spre poiana de unde se intra pe valea Vinturis- si o sa revenim pe drumul vechi al conductei. Dar am vazut poteca "la 180 grade", barata de un copac, dar era. Am intrat pe ea, acolo e cam balarios si se cam pierde, asa ca dupa ce nu prea mai stiam incotro am decis sa coborim rapid spre o zona mai putin inclinata, atit cit ne lasau cazaturile si desisul. Dar "asa e zona" acolo, nu m-am impacientat, mai jos e mai blinda panta si sint poteci care intr-un final care te scot jos, in functie de inspiratie, in cel mai rau caz in drumul conductei care nu se poate rata. Sau vreun drum 'de padurari', toate ies la Calea Codrului cumva pe la valea Zgarbura (pe malul drept al vaii). Cind am ajuns pe "mai drept", era ora 1, am oprit pe un trunchi cazut - pauza de prinz. Linistea tulburata doar de o pasare cu voce ciudata (probabil pasare/uliu?), altfel totala. Padure peste tot, un fel de culme perpendiculara- cea pe care am urcat altadata - in spatele nostru. Am mers spre vale, oblic, apoi mai direct pina am nimerit o urma de poteca (tinind "oblicul" ala de stinga fata de creasta "cu balarii"). Si tropa-trop si ne-am "trezit" mai repede decit am sperat la Calea Codrului, exact acolo unde iese drumul conductei (de Vinturis). Cu citiva ani in urma pe acolo s-a defrisat, dar acum este acceptabil de mers.
De la sosea am continuat de-a lungul vaii Zgarbura, drumul forestier spre Sinaia Sud.
Asta a fost. Trenul a intirziat IAR vreo 20 de minute. Altfel OK. Nu am fost prea multi in simbata asta. Dar macar am avut pe cine suna pentru afla ce face trenul... cit intirzie.
Acum deja era rece si neprietenos, spre Bucegi /Busteni nori uriti, Baiul inca vizibil, dar nu cum a fost pe la miezul zilei, vazut din poiana Stinei Zgarbura:
