RT 4/4/2009 Piatra mare (partea 1 a weekendului la Brasov)

Traseul: Dimbu Morii-Bunloc-Pestera de Gheata-Cabana Piatra Mare- Vf. Piatra Mare- Horvatca sub clar de luna

cu Mitica si Mioara

Am pornit simbata dimineata din Brasov cu Codreanu (ora spre Dimbu Morii, cu perspectiva unei zile calde si frumoase. Nu aveam stabilit traseul, am ales intre a merge cu trenul si a urca Horvatca cu intoarcere la Dimbu Morii (legat deci de Codreanu pentru intors) si eventual invers, cind trenul ar fi fost mai tirziu si Horvatca de coborit, eventual in zapada mare, mai usor. In orice situatie nu s-a pus problema sa iau lanterna (BRAVO mie, n-am cuvinte, cind o sa ma invat sa o iau, ca pina la Brasov am dus-o!!) ca ziua e lunga, nu-i asa?
Sa nu faceti ca mine! lasati-o in rucsac ca nu cere de mincare!
La Dimbu Morii, putin frustrati ca ne intirziase un pic autobuzul, ca s-a dus sa alimenteze sau alte chestii, in drum, tot dind din picioare discutam ce sa facem. Eu am zis ca n-am fost niciodata la Bunloc, asa ca hai sa mergem, desi Mioara si Mitica fusesera nu demult pe drumul respectiv.
Zis si facut, am luat-o lipa-lipa pe drum, eu mai greu, ca nu ma simteam prea in forma, bi-incorsetata in genunchiere. Cald, frumos. Mitica negresit mai baga cite o scurtatura, altfel n-ar fi el. Mica oprire pe fundatia vechii cabane(mi se spune), mai o poza cu panorame sau cu flori. Apoi ne ia in primire hamaiala de la cabana mica si cocheta si o alta hamaiala mai sus, cind urcam "pirtia".Si iata-ne intrind in padure pe poteca BA, care ne va conduce spre Pestera de Gheata si apoi la Cabana Piatra Mare.
Intoarcerea, mai vedem, depinde.
Eh, de mers a fost destul de greu, la inceput cazaturi, nu se prea umbla pe aici... mai sus a inceput tot mai multa zapada si mai rea, putreda. Cu cit urcam, cu atit devenea mai mare, normal de altfel. Mai ceream ajutor de extras din gauri. parazapada cedase, pantalonii mei absorbeau zeama de topeala intr-o veselie, in bocanci plici-plici... Un vis, ce mai!!
La un moment dat, deja trecusem de pestera si de Sirul stincilor ne-am intilnit cu citiva baieti (in adidasi!! se poate deci si mai BINE!)-asa ca ne-am bucurat ca sondasera macar terenul putin pentru noi-iar ei s-au bucurat de urmele noastre.
A fost o faza simpatica cu baietii, ca Mitica ramasese in urma si ei nu prea intelegeau ce cautam noi doua cu Mioara sa batem urma ... pe acolo. Le auzise Mitica "nedumerirea": ce cauta astea pe aici? naivi, nu stiau ce ne poate pielea!(si noi i-am compatimit pentru adidasi si le-am zis sa NU mearga pe unde am venit noi, ca e nasol.
Eh, a durat cam mult drumul, dar la cabana era soare si frumos, asa ca ne-am asezat sa mincam (pe la ora 3-4).Fiind relativ tirziu ne tot intrebam ce sa facem, am zis hai macar pina la arcada de piatra s-o pozez, sau hai pina la virf. Puteam sa ne intoarcem si sa coborim familialul dupa. SAU NU.

Hai sa vedem cum e la Suisul Pisicii- pe aici ne-am intilnit si cu o cunostinta veche, Mihai, cu prietena lui, care coborau de la virf, si cu niste fete care plecasera doar ele la virf, ca baietii erau lenesi si ramasesera cu burtile la soare in poiana de la Sura de Piatra (la cabana).
Zapada era destul de rea peste tot, dar cum erau urme, era cu totul alta viata, mai ales ca si mincasem bine -mai ales unii dintre noi!(cine stie... cunoaste)

Pe virful Piatra mare am ajuns spre ora 5, aproximativ. Era un baiat pe acolo, zapada parea parca mai buna, asa ca ne-am gindit ca nu e prea rau sa continuam spre Horvatca.
Mioara s-a lasat convinsa sa mearga, credeam ca vom reusi sa iesim pe lumina inca-si sa prindem personalul spre Brasov. Eu m-am uitat la luna, ca se vedea, hmm, la o adica va fi si ea- si la lanterna lasata la Brasov. Speram ca sa nu fie prea multa zapada dupa foisorul de vinatoare, chiar daca pina acolo era un pic mai greu.
Pina la poiana cu foisorul a fost binisor, se mai rupea, dar parca acolo devenise si mai criminal. Faceam gauri, care mai de care, stateam sa ne extragem- o data am sapat si dupa partea de jos a batului telescopic, ca se desfacuse in efortul de extragere din zapada care se facea beton.(acu, daca am rozete!)
In sfirsit, da-i si lupta, nu ne-a mai ars de poze. eu speram sa ajungem si sa depasim casa de vinatoare cit mai repede, si de acolo sa fie usor de alergat la vale. Eh, am ajuns la coltul Culmii carierei, acolo Mitica a vrut sa o taie spre Tamina, ca el nu stie pe unde vreau eu. Eu am zis ca ii arat eu reperul si ca nu merg spre Tamina, ca nu am fost niciodata si informatiile mele sint ca NU AI CE CAUTA pe acolo. in niciun caz nu fara urme, cu zapada si cind se apropie noaptea.
Din pacate dupa ce am cotit-o si am trecut si de primele cazaturi din poteca, poteca nu se mai putea ghici si nu prea am reusit sa tinem curba de nivel. Am coborit prea jos, si de citeori vroiam sa "trag spre dreapta", pe vreun traverseu "spre muchia urmatoare", nu aveam prea mult succes. Am tot coborit, mai pe o vale, mai am tras iar spre o culme, eu tot o tineam ca trebuie mers mai mult in dreapta, si sa interceptam muchia si sa mergem pe ea. sigur ca eram mai jos, deci nu ma asteptam sa recunosc drumul si zapada mai era, din loc in loc chiar deranjant de multa. dar era si pamint... frunze/ace.
Din pacate valea era inca departe. de bine de rau am reusit sa ajungem IAR in drumul Horvatcai, interceptind valea (ultima portiune unde poteca ce urca la casa de vinatoare-cind intra pe vale) venind pe un afluent lateral (e unul acolo, cine isi aminteste). m-am bucurat ca am vazut si niste urme, dar... erau de urs. In vale era iar zapezica mai groasa si cind am vrut sa urc pe unde urcasera si unele dintre urme(si unde cred eu ca era poteca), m-am lasat (am gresit) convinsa sa raminem pe vale, ca e mai lumina. Mie instinctul imi zicea ca pe vale poate veni mai rau, dar era mai lumina-adevarat- si, in plus, poate ca ajungi mai repede jos. desi... daca ar fi fost bine pe vale de ce n-ar fi fost drum pe vale si era pe culme??? mie de vai mi-e mai frica decit de culmi- doar atit ca stii clar incotro cobori!
Deci, am gresit si am ramas pe vale. am coborit o buna bucata pe vale, de bine de rau mergea, apoi a devenit tot mai rea, cascade, trepte, versanti uriti- pante. Nici o perspectiva incurajatoare, nici pe stinga, nici pe dreapta.
Luna era la locul ei, in curind va conta. Am iesit -fortati- pe dreapta, am traversat iar spre o culme, am mai gasit ceva poteca vaga, am mai mers pe o culme... care s-a "terminat" cu niste stinci. M-am dus in recunoastere, nu se putea ocoli- si am decis sa incercam sa trecem spre muchia urmatoare. panta era probabil spre 50-60 de grade (dupa unii autori 70... n-am avut raportor!), pamint, cazaturi -dar nu se prea mai vedea. nu-ti venea nici sa urci, dar traversarea era prea periculoasa deja, din cauza pantei. asa ca am mai urcat putin tot cautind o trecere spre muchia urmatoare. Cum venisem pe valea aceea, muchia urmatoare era plauzibil sa fie cea a piciorului Horvatca... daca nu cumva era o alta "limba" care se termina ca cea anterioara intr-o stinca. mai mult patrulabind si luptind cu crengi -mi-am mai facut curaj spre o linie care imi sugera o posibila poteca (macar de animale) in usoara urcare spre culmea din dreapta. nu am avut curaj sa spun ca este poteca nici cind am mers pe ea inainte sa vad ca nu dispare. Ca nu se prea mai vedea mare lucru. dar era EA, poteca!
Cind a intrat in culme STIAM ca sintem pe drumul bun, se pare ca Mitica nu m-a crezut pina cind am ajuns jos in sosea. Atit cit lumina luna am vazut la racordarea potecii pe culme o mica bifurcatie pe care o remarcasem intr-una din excursiile mai recente in care urcasem Horvatca. (Nu mai stiu cind, poate anul trecut, tin minte ca eram si cu Margareta, Roxi, Andrei- cred ca n-a fost cea mai recenta Horvatca, daca ma gindesc bine totusi.)
Am inceput atunci sa "povestesc" ca trebuie sa fim atenti ca la un moment dat va trebui sa parasim culmea si mergem o buna bucata prin dreapta, apoi spre sfirsit se "impute" treaba dar iesim cumva jos, sint mai multe variante, vazind si facind.
Poteca se ghicea binisor, cu ajutorul lunii. Trecuse de ora 9 cind am "gresit" poteca ("imputita"), am balaurit un pic, dar am coborit cu curaj mai departe pe un culoar si am dat de drumul acela mai lat (il uitasem), care te coboara in drumul forestier din valea Piatra Mare. Si in citeva minute eram la "pajiste", citind tablele postate la intrarea pe vale (nu faceti foc, nu aruncati... etc... eu tot vroiam sa vad daca scrie cum ii zice vaii, ca eu ziceam ca e ceva cu Piatra, nu Horvatca). de acolo inca un pic, si curaj la "ia-ma-nene". Nu prea vroia nimeni sa ne ia, de acu era spre ora 10 seara. Cind ne-am oprit sa luam apa de la izvor, Mioara a reusit sa opreasca o masina. Si ne-a dus pina acasa!!!
Sper ca nu i-am murdarit masina cu bocancii nostri, ca din noi curgeau ace si frunze de peste tot in urma balaurelii prestate.
A urmat baia, rind pe rind si Mioara si Mitica au incins si un gatit/festin de s-a facut miezul noptii. Eu doar ceai, aspirica, si nani.