SFINXUL BUCEGILOR

Azi este 03 07 2011. Pentru prima oara anul acesta sint in 3011. La Nord, multi de la club se inghesuie in trenul invecinat, mai rapid ca al nostru, dornici sa ajunga repede in ploaie. E una mocanesca, deocamdata, asa ca adorm rapid in ghete, raminind cu citiva de la Floare, raspinditi prin vagoane, si care nu doresc sa ia in seama prognoza meteo de pe net.
La ploiesti se urca si "secretara mea", Coca, bucuroasa de revedere: nu ma mai vazuse din decembrie. Stabilisem la telefon ca vom urca Jepii Mari, asa ca ea porni sa mai caute amatori. Gasi un tinar dornic de aventura, nou pripasit pe la club...
Toti se framinta: e clar, prin geamul plin de picuri se vede ca vremea nu se indreapta. Fiecare coboara pe unde apuca, gindind ca azi norocul nu le suride. La Busteni toarna cu galeata, dar nu ma dau batut si fac o ultima incercare: " haideti pe jepi, ii rog eu!", dar sint privit siderat. Sint nevoit sa-i explic tinarului:
-Mai, tata, daca vrei sa te feresti de accidente pe munte sau sa pornesti in ascensiune pe un drum greu, cind ploua fara de nici o scapare, trebuie sa sti sa-ti dai prognoza meteo locala. Nu e necesar sa te uiti din tren sa vezi ce format si ce culoare neagra sau gri au norii, cum fac meteorologii, ci trebuie sa fii aidoma "Stapinului Animalelor" si sa vezi ce-ti spune Natura din jur. Tine minte: cind ploua, iar aerul in jurul tau e cald, e semn ca vremea se indreapta. Daca auzi pasarile cintind vesele, e semn ca intr-o jumatate de ora ploaia inceteaza si urmeaza sa apara soarele...
"Acum, cinta pasrile! conchise el de sub pelerina si-si privi ceasul. Sintem prin dreptul primariei.
La intrarea in padure ploaia devine amintire. Singurele picaturi care ne mai uda sint cele aruncate spre noi de miscarea copacilor impinsi de vint sau care se scurg de pe plantele montane. Urcam printre aburi, ca in jungla, sub un cer negru. La intersectia cu Valea Seaca dintre Clai, luam cu noi citiva turisti sinucigasi (fara echipament, fara hrana, fara apa) sa-i ducem la Piatra Arsa. Ajungem la confluenta cu Valea Urlatorilor. Voalul alb de ceata dispare si Natura straluceste plina de culori. Le arat tinerilor ca mai avem putin pina la refugiu si de acolo vom privi pe deasupra Claii Mari un peisaj minunat, care le va indulci oboseala din picioare. Acum sintem pe podetul din lemn, dar recompensa e o ceata groasa, ca la mama acasa.
-Mirceo, iar ai urcat pe racoare? Tu nu te uiti in buletin? E Vasile de la Piatra Arsa. Ne stim de peste treizeci de ani. El ne-a dat la toti sa sugem cu biberonul, laptele Bucegilor. Sta ca vecinul sau de la Babele, Sfinxul, neinduplecat sa coboare "pe pamint" si putin incaruntit.
Trebuie sa o luam din loc. Vasile se uita putin incruntat la "sinucigasi" si le hotaraste soarta: "Daca vreti sa ajungeti vii la Snaia, mergeti cu Dezbracatu' !" Asa a si fost, dar am pierdut personalul...