TOTI PENTRU INFERN

Dumnezeu a ingaduit diavolului, ca in cartea lui Iov,sa ia totul oamenilor, dar sa nu se atinga de suflet. Si necuratul s-a supus: tara fierbe in calduri de peste 35 grade, asa ca scapa cine poate si mai ales, cum poate!
3001 opreste la Busteni si coborim inghetati bine. CFR-UL vrea sa ne simtim ca in Siberia. Sint curios sa vad cine era in tren, dar miopia de care sufar nu-mi ofera nimic asa ca plec hotarit spre Jepii Mici, singuratic, ca in atitea alte ture. Focul din cer ma impinge de la spate: mai repede, mai repede! Ajung la start Grupuri de tineri, majoritatea sinucigasi, se pierd in padure, intr-o zi de 10 07 2011. Toti vor la Cruce. Eu sper sa ajung sus, la cabana. Urc, incurajat de ei si toti ureaza "parizerului mobil" (adica mie), drum bun!, apoi se pierd grabiti.
"Ehe, daca ati fi urcat pe aci' acum 30 de ani! Pai asta e varianta soft a jepilor, fara risc, cu mult cablu otelit, peste care dai la tot pasul. No problem! Asta e dorinta Salvamont. Numai ca nu si a unui grup de patru baieti si fete, care o cauta cu luminarea. La primul popas, acolo unde marcajul cruce albastra isi schimba directia, sarind pe partea cealalta, cei patru dau cu tifla salvamontistilor si o iau dea dreptul prin caderile de apa si stinci de pe firul vaii. Ii privesc de sus si chiar descopar ca, una din fete, cu un fizic adecvat, ar fii o alpinista de viitor. "Eu, spune ea, dupa ce i-am convins sa se intorca pe traseul turistic, nu am fost niciodata pe munte, dar vad ca e frumos si usor!" Ce comentariu sa mai fac? Am indrumat-o sa vina la clubul nostru, ca sa ia lectii de catarare. I-am regasit mai sus, balacindu-se in apa marii cascade de sub peretele cabanei.
Sint depasit de toti cei care intra pe traseu. La Briul lui Raducu vreau sa ma joc cu focul si sa scurtez din drum pe o varianta laterala a micului horn; zadarnic! Trei milimetrii de "sorici" nu-mi permit sa trec pasajul, asa ca ma reintorc cuminte la drumul oficial: bine ca nu am busit! Nu-mi pare rau; asta-i virsta. Filozofez ca un rac fiert printre stinci. Ce este viata omului? La tinerete, jepi, apoi antrenamente si alpinism, apoi iar jepi si finalul, inevitabil, drumetii la Predeal...Ma gindesc, sa las cu limba de moarte, ca pe ultimul drum, sa ma duca pe la intersectiile cu toate traseele din Bucegi, pe unde am fost! Incerc sa ma amuz de ideea asta, dar uriasul rotisor in care sintem copti, nu-mi da pace. Cu chiu, cu vai, ajung la cabana, mergind cu stingul, aidoma lui Petre Picior de Lemn, din povestile copilariei...
Fata de la bar ma primeste cu un zimbet salvator, doar tocmai am iesit din infern "ce mai faceti, domnu'?" Fericit ca am invins, cer un pepsi la gheata. As vrea sa stau un pic, dar ceasul ma anunta ca "vine trenul", asa ca o iau din loc. Pe platou descopar ca "lemnul meu" e de esenta tare si ca ar fi bine sa-mi iau gindul ca voi ajunge mai devreme de ora 24 acasa. Coborirea pe Jepii Mari accentueaza drama si toata valea rasuna de strigatele mele de razboi: "IOI !". Ascunsi prin boscheti, ursii se strimba de ris si ma lasa sa ajung la Silva, aproape pe intuneric.
Sint acasa si rosia de pe masa din bucatarie, ma priveste invidioasa pe culoarea pielii mele. Am inteles ca nu voi putea dormi de usturime, asa ca m-am pus pe scris. Noapte buna !