Anul trecut nu am reusit sa facem partea de Buila a masivului, asa ca imi ramasese "un gind" pe acolo, si am planuit sa imi satisfac curiozitatea, gasind o echipa doritoare: Anca, Virgil, Svetlana, Andra. 5 am fost, cu Anca soferita -si a fost spre avantajul nostru pina la urma, am putut profita de cele 3 zile de weekend prelungit de sf Maria mica. eu tot in concediu, dar ceilalti muncesc. Pacat ca nu a iesit cu toata echipa planuita initial, dar trebuie sa recunosc ca au fost si avantaje.
Eu propusesem sa urcam din Pietreni (initial Barbatesti), desi habar nu aveam ce ne asteapta si nu aveam nici date de timpi de mers. Harta aveam, veche- nu mai corespunde realitatii din teren, respectiv noua, de pe net.
eram curiosi si de nou refacutul refugiu Piscul cu Brazi, dar ma gindisem sa ajungem la Curmatura Builei ca baza. La indemnul lui Virgil si de teama ca va fi plin... contrar parerii mele ca "nu va fi nici dracu'", am carat 2 corturi si tot harnasamentul necesar dupa noi.
La Pietreni, in timp ce incercam sa ne lamurim pe unde vine drumul si unde am putea lasa masina, o femeie ne-a dat indicatii pretioase. Unii au vrut sa ne trimita pe alt drum, dar eu aveam "un fix" cu Poiana Scarisoara, in ideea de circuit. Citisem si un articol al dlui Dinu Mititeanu despre o tura recenta pe acolo, tot cautind informatii- si aveam incredere in cele aflate de acolo.
Doamna respectiva ne-a trimis in sus, pe "valea Morii", ca era un punct de exploatare forestier chiar sub Poiana Scarisoara, "la fintina". Noroc cu masina de teren: am gasit noi locul cu busteni in drum, dar nu ne-am prins ca e acolo, mai ales ca atunci cind am vrut sa ne uitam, ne-a speriat un ciine foarte zgomotos. Am depasit locul si ne-am dat seama ca nu e bine, am oprit si am facut un picnic matinal, ca apoi sa revenim la ciine. Din fericire, acum a iesit si stapinul lui, si ne-a lamurit cum sta treaba, ba chiar ne-a spus sa lasam masina linga tractorul lor. Asa ca ne-am inhamat la datorie si am pornit in sus pe coasta, vreo 10 minute pina la poiana cu izvor (fintina!) -frumoasa Poiana Scarisoara. Am luat apa, si am continuat prin poiana pe triunghi rosu(deocamdata comun cu bulina galbena pe care planuisem intoarcerea). Drumul s-a dovedit a fi frumos si bine ales, ne-a surprins cu o zona stincoasa imediat in padure, un fel de brina. Apoi bifurcatia, si am inceput un urcus pe un vilcel pina la un drum de stine, intr-o creasta cu poieni succesive. O prima stina parasita, poteca gen drum de caruta, urcind destul de usor. Bun de mers cu casa in spate. Am iesit apoi din padure, la gol. O stina mare activa, ciobanii erau si ei pe acolo. Cred ca aveau si un izvor, dar noi nu prea ne-am apropiat, femeia spala ceva parca acolo. I-am intrebat de drum, si unde sintem - au spus "Piatra". Mi-am zis OK, e de bine, desi ma asteptasem la raspunsul Cacova. Drumul de acolo ar urca si ar mai merge de-a coasta, dar ei ne-au indrumat in sus si sa vedem cum urcam mai usor pe spinarea muntelui, urmind a ajunge in final pe linia de creasta, unde ne-au aratat niste turisti la distanta.
Mai incolo, intr-o sa, am gasit si marcajul punct rosu, si a aparut si un grup de "o zi", cu copii. Pe munte, mai spre Cacova, am vazut catarata si o masina, destul de sus, si o alta stina mare. Ciobanii veneau aici la stine de pe partea cealalta, cu masina.
Am parcurs muntele Piatra, si am urcat pina in punctul cel mai inalt de unde s-a deschis perspectiva spre Curmatura Builei. de aici eu deja stiam locurile, platoul carstic cu Tucla si lacul de dolina, si in fata cu Hornurile Popii.
Pe la ora 2 eram deja debarcati la refugiu, admirasem "hoardele" de excursionisti la o zi, apoi am ramas singuri pina spre seara. De la stina se mai cumpara si brinza, am zis ca poate si noi vom apela la sursa asta la sfirsitul sejurului noastru. baciul era un tinar, ciobani erau mai multi. Ciinii erau "toata ziua" calare pe noi, mai ales unul foarte obraznic, altfel frumusel, de care trebuia sa ai mare grija ca intra peste tine sau iti fura mincarea si din mina!
Refugiul are 2 camere, din pacate ce lipseste este o matura, si inevitabil ceva cetina si iarba tot bagi pe bocanci cind intri. Priciurile sint late, la o adica dorm si 2 pe un pat, sint pe 2 nivele, cite 6 (12 inghesuit) locuri pe camera-sau la noi cel putin, poate dincolo erau doar 4?. Fiecare camera are o fereastra cu oblon. In prima noapte a fost cam frig,si refugiul a fost ocupat in totalitate, la noi am fost 7(2 din alt grup), dincolo din 2 grupuri, unii mai localnici, altii de prin Tirgoviste.
Dimineata am adunat bagajele, dar le-am lasat acolo, grupate - si am plecat cu rucsaci mai usori spre creasta Buila Vinturarita- cu gind de a merge pe urmele lui Dinu Mitititeanu- eu eram capul rautatilor, recunosc, eram sigura ca voi nimeri coborirea spre Comarnice si ne vom intoarce pe sub creasta. Ma inarmasem si cu o cordelina, pentru pasajul acela cu horn(placa) ce imi daduse de furca data trecuta. eu eram singura care mai stiam traseul, ceilalti erau toti in premiera.
Uff, dar genunchii mei au avut manifestari neortodoxe deja le la Stevioara, din pacate...
Pe urma... in sensul acesta nu mai fusesem, am avut si ceva probleme de orientare, am cam cautat drumul pe portiuni, mai ales ca Andra o "caprea" de multe ori inainte si nu am nimerit din prima intotdeauna varianta corecta. Pe mine ma cam sagetau "cutite" in genunchiul drept, si Virgil imi tot zicea sa renunt daca e rau, dar nu ma lasa inima, macar pina la horn sa mergem, macar pina la virful pictat... de n-oi putea ne intoarcem de acolo... Balauream prin jnepeni, dar nu eram singuri, curind ne-am intilnit cu Andrei si Leti. Apoi, mai tirziu, au mai aparut si alte grupuri, citeva.
Am ajuns in virful "pictat" ca Vinturarita (Vioreanu?), de acolo urma o coborire prin jnepeni, si partea mai joasa si tot mai jnepenoasa a crestei. Acolo undeva ne astepta si hornul "meu", dar si zona acea salbatica cu bolovani imensi si arcada- tare as fi vrut sa le-o arat si celorlalti. S-a facut o mica pauza pe virf, eu am vrut sa continui dar curind am renuntat si m-am intors, chiar ajunsesem la limita, numai gindul ca daca nu trec placa si trebuie sa urc inapoi toata jnepeneala aia ma ingrozea. Si am zis gata, pina aici, desi imi parea tare rau pentru ceilalti. Pina la urma s-a dovedit ca a fost o alegere buna, inapoi se venea mult mai usor(pe sensul stiut de mine parca era si mai usor si mai la indemina) si veneau amenintari de furtuna cu grindina si descarcari electrice. Mai aveam un pic pina la virful Vinturarita mare (cel cu stilpul de marcaj) cind s-a dezlantuit ploaia cu grindina, ne-am adapostit sub niste jnepeni si am stat acolo pina s-a potolit ploaia. Niste baieti au mers mai departe, pe linga noi, pe furtuna, mie mi s-a parut un pic riscant- mergeau spre Oale si mai aveau destul.
Dupa ce a trecut ploaia devenise si un pic mai alunecos, si udeala in ierbotenii si jnepeni. Am revenit la saua Stevioara unde eu tot m-am ambitionat sa regasesc vechiul drum parasit punct albastru spre drumul de jos. Am gasit marcaje acoperite cu vopsea alba, si unul nevopsit, si intrarea in marea de jnepeni.
Voi ramine la parerea mea ca este o prostie renuntarea la acea varianta de legatura, doar pentru a lasa o scurta portiune de jnepeni sa acopere o poteca poate salvatoare mai ales in caz de vreme rea. Restul potecii ar fi relativ usor de mentinut, si nu inteleg din ce ambitie (prosteasca) a fost abandonata. de vreme ce tot se face oierit in Buila, tot circula oile si pe sus si pe jos, chiar era asa important sa se renunte la o bucata de drum de 20-30 min util! Ar face mai accesibil si mersul in circuit, altfel nu poti face decit drumuri mai lungi si obligatoriu cu bagaje mari si innoptat pe sus. Doar daca tocmai asta era ideea sa nu se mai mearga prin Buila...
Eh, asta e!
Am revenit apoi la creasta, am tropait inapoi peste Buila spre Curmatura, am mai prins o ploaie, alte descarcari electrice in zare, f alunecos pe coborire ca era zona unde circula oile si se face extrem de mizgos dupa ele.
In seara aceasta a venit un grup de "veterani" care a serbat o reuniune a lor de peste mari si tari cu un picnic si multa veselie, si au stat in camera cealalta a refugiului. de la ei am auzit povesti de cum erau locurile cu mai multi ani in urma.
Dimineata ne-am impachetat, am tras o "fuga" dupa brinza la stina, apoi o plimbarica pina la noul refugiu pe drumul poienilor de sub creasta (foarte frumos- ce bine ar fi fost sa fi avut posibilitatea de intoarcere ca o bucla). am revenit si am coborit pe cruce albastra la poiana Bulzului, la 15 min de Patrunsa, de unde urma sa tinem bulina galbena spre Scarisoara. Fetele au mers in vizita la Patrunsa, Virgil si cu mine am ramas cu bagajele la umbra la odihna.
Drumul de intoarcere ne-a mai rezervat un urcus neplacut si mai multe vilcele de trecut, ca in final sa ajungem conform planului sa plecam spre casa "pe la 4" din Pietreni.
A fost frumos, recomand cu caldura si altora vizitarea zonei de Buila din masiv, e chiar frumos, carstic, lapiezuri... surprize la tot pasul.
ceea ce reflecta un defect de-al meu, nu ma prea uit atent la oameni cind ma intilnesc cu ei in trasee, nu ma astept sa ma intilnesc cu cunostinte, desi am destui oameni de munte "pe lista". (am primit si observatii de la prieteni ca nu ii vad... scuze! si am si multe surprize cind lumea ma saluta/opreste pe munte si eu ma mir... asa a fost si in Fagaras, unde m-a salutat cineva care ma vazuse cu putin mai devreme in creasta PC.)