HAI LA PAMINT DE FLORI, PAMINT DE FLORI!...

Harmalaie necontrolata de ciini maidanezi; bataie ciineasca in toata regula. Din caruta sa, plina cu pamint negru, smoala, un om tuciuriu, la fel ca marfa sa, striga de vuiesc blocurile:"Hai la pamint de flori, pamint de flori!..."
DUMINICA, 04 09 2011. Nicy Lauda din Bucegi, adica Nea Nelu, un impatimit al ascensiunilor auto-montane (intr-o iarna, prin ianuarie, s-a impotmolit pentru scurt timp in zapada cu gipul sau la Babele si ne-a ajuns din urma, in drum spre Vf. Omul, cam pe la Releul de pe Costila, strigind: "Asteptati-ma fratilor, sa vin si eu!", de parca noi eram in masina si nu el) ne ridica de la Busteni si "Hai la drum!" cu directia Piatra Craiului. Trecem valsind pe serpentinele de la Piriul Rece, lasam in departari Cetatea Risnovului si Magura Codlei, apoi drumul uzinei electrice, de unde ia start de la bifurcatia cu Glajaria poteca marcata, ce urca la Malaiesti si in curind ajungem printre case, bine legate, spre Zarnesti. O Piranda frumoasa si imbracata ca-n povesti, duce la grajd, cu miinile delicate, un armasar negru, care calca docil , pe linga ea, avind grija parca sa nu-i murdareasca stapinei sale hainele de sarbatoare. Trecem pe linga troita din fata uzinei Tohan, alimentam in oras la un magazin, apoi, condusi de privirile crestinilor ce ies de la liturghia de duminica, ajungem la Fintina lui Botoroaga. Alerta maxima! Sintem pe munte! Urcam pe poteca puternic inclinata, care ingaduitoare uneori, ne lasa sa ne tragem sufletul. Regina nu se grabeste, bucurindu-se la fiecare pas de minunatiile regatului ei. Mergem incet si stind la taclale pierdem deseori poteca clara, ducindu-ne pe aratura. Ajungem pe uriasul platou si-n departare vedem pe mindrul Crai al muntilor, coplesitor de alb, ca un mire ce isi asteapta etern mireasa. "Bine ati venit in Piatra Craiului!", ne striga citiva brazi ratacitori, care vegheaza drumul privind falnici de sus sau dormind dea curmezisul intinderilor verzi din jurul nostru. Suna telefonul; Alex vrea sa stie unde e tatal lui si cum e acolo, "pe munte" Ii spun de bradutii verzi din drum si ii dau sa vorbeasca cu ei. Regina il face sa rida, explicindu-i ca ea este o braduta, care il asteapta sa vina pe acolo cind s-o face mai mare, apoi, semnalul cade si in jurul nostru se asterne linistea. Trcem de troita unde Dumnezeu ar vrea sa ne mai dea o povata, apoi refugiul Salvamont ne readuce cu picioarele pe pamint "Fratilor, vi se pare, nu sinteti in rai!" O locomotiva de piatra uriasa, ne face semn sa viram la stinga si ajungem "la gara" Cabana Curmatura. In jur e forfota mare, ca la o corida si-n aer plutesc cuvinte amestecate din limba spaniola. Pentru ca tot nu e clar unde am ajuns, mincam in viteza, cu un ochi la norii negrii ce se string deasupra capului nostru si cu un altul la frumosul ciine Saint Bernard. Ghidul da semnalul de plecare si rampa din jurul cabanei se linisteste lasind sa ajunga la noi imaginea cu plaiurile mioritice din vale. Coborim inutil pe banda albastra, apoi Coca si Mirela, din Ploiesti, urca brusc o panta inierbata, ajungind in drum pe triunghi galben, pe care il puteau aborda direct din pornire. Amindoua se pierd ca doua naluci prin Prapastiile Zarnestilor, strigind "Haideti, ca pierdem trenul!" Ne miscam ca doi melci uriasi, gindindu-ne ca, Nea Nelu, ramas in tabara de baza, nu ne va parasi oricum, asa ca ne apucam de o activitate placuta: facem poze. Neobisnuita cu arta fotografica, Regina explodeaza intr-un tirziu, dupa ce pierdem aiurea directia inspre chei. "Nu mai pozez! Mircea, parca lucrezi pentru Avon!" Ne pierdem in dantelaria stincilor si-n scurt timp ajungem la Izvorul lui Botoroaga.