VINERI 29 06 2012
Ajung impreuna cu Regina la Busteni. Este 9.30 si orasul pare ca abia se trezeste. Bustenarii merg la biserici. Azi e sarbatoare crestineasca mare. Incarcam peturile cu apa ca gheata de la "adapatoarea turistilor" din dreptul garii si o luam alene spre Caminul Alpin, cu gindul la fasolea ce se serveste la Cabana Malaiesti. Sint decis azi sa-mi dobor recordul de portii de anul trecut: 3 farfurii pline ochi. Trecem pe linga gradinile de pe limga casele localnicilor. Dintre pitici de ghips, o babuta ghipsata cerseste mila. Mai sus e un afis impunator pe care scrie cert: DE VINZARE. Zici ca e tirg imobiliar in aer liber. Trecem de Caminul Alpin, locul unde in tinerete, intorsi din turele alpine de la Refugiul Costila sau Valea Alba ne inecam lacrimile de crocodil in multe sticle cu bere, mintindu-ne ca:"azi am scapat cu viata, dar nu mai mergem sa facem alpinism niciodata". Minciuna tinea pina cind aburii berilor inghitite dispareau, lasind loc planurilor de catarare pentru weekendul urmator. Acum Caminul Alpin este numai pentru membrii Clubului Alpin. Adica, daca te prinde noaptea prin Busteni si ai nefericita idee sa mergi sa te cazezi aici, din lipsa unei amarite de legitimatii de membru al clubului, vei dormi inevitabil ca un ciine in fata prispei. Senila idee. Ajungem pe Munticelu. Intram in padure la binefacatoarea umbra si viram dreapta, pe un drum clar. Cistigam astfel ceva timpl. Spre Gura Diham soarele ramas stapin absolut ne sparge caramizi fierbinti in cap. Nori negrii tin la racoare inaltimile, dindu-ne de inteles ca s-ar putea sa ploua. Ajungem topiti pe Panta Prostului, din spatele cabanei Gura Diham si incet scapam de dogoare in umbra copacilor. La Poiana Izvoarelor se vede mai clar ca trebuie sa renuntam la fasolea de la Malaiesti si sa ne punem pofta in cui. La pauza de masa, intre mici cu mustar si o ciorba de perisoare, incercam sa ne intelegem cu Thomas, un ceh care bintuie cum putea prin Romania. Daduse gata in trei zile tot masivul Bucegi si vroia sa mearga la Malaiesti si sa urce iar la Virful Omul. Vorbim toti trei o engleza de balta din care intelege fiecare ce vrea. La desert avem nori negrii din plin,in dar de la Bucsoiu. Regina imi face semne pe romaneste ca ciorba de perisoare se maninca cu smintina. Nu am incotro. Eu nu las nimic la masa in urma mea, asa ca rontai un ardei iute murat si crocant cu smintina. Din cind in cind il sting cu fanta in hohotele de ris ale Reginei, care imi prevestesc ca voi trai clipe cumplite peste citeva ore. Nu imi pasa. Urcam ca vai de noi panta spre Gura Diham. Pentru ultima oara in ziua aceea mai apucam sa vedem Coltii Morarului, apoi intuneric. Uf, nu mai ploua odata! Ajungem la cabana, unde descoperim ca trebuie sa mergem inapoi pe "la antene", daca vrem sa coborim in Azuga pe Valea Grecului. Stilpul indicator ne arata semnul de triunghi galben direct spre poarta unitatii militare. Urcam la ea. E inchisa. Nu intelegem nimic. De aici nu mai este semn. Avem noroc. Din curtea unitatii vine in tromba un 4x4, condus de un cioban neaos cu clop pe cap. Si-au schimbat astia de la vinatori de munte uniformele si noi nu stim? Imi spune ca dam de semne daca mergem pina in capatul curtii. Ne despartim cu ordin de la tovarasul comandant cu clop sa tragem dupa noi zavorul imens de la poarta sau sa trecem pe sub ea! Inchid portile de tabla dotate cu tot felul de lacate sofisticate puse sa sperie prostii si incepem vizita. Linga noi apare si Thomas, decis sa plece spre Bran. Santinela, un ciine ciobanesc ne ureaza "bine ati venit" uitindu-se chioris si fara sa se ridice. O duduie vorbeste tare la telefonul mobil si ne spune ca habar nu are de marcajele turistice pentru ca nu este de pe acolo. Le gasim pe linga gardul de sirma ghimpata de linga noi. Urcam citeva minute bune o poteca sfidatoare. Incepe coborisul. E un traseu cumplit, fara poteca, dar cu semne de triunghi galben pe toti copacii. Coborim in picaj alunegind ca porcii prin noroi. Doamne fereste-ne de mai rau! Ruga nu este primita asa ca la un derapaj ramin "rastignit" cu palma bine infipta intr-un pom. Urlete, singe, pansamente. Thomas e singurul care se bucura de coborirea violenta, dar era mai bine la Malaiesti. Ajungem la gara cu frinele rupte. Regina are timp sa-si fac provizii cu flori de soc. Trenul ne duce inapoi la casele noastre. Pe la Busteni urca si Coca de la Buftea cu Irina. Le fac semne ca sint si eu in tren. Ele nu inteleg cine sint, asa ca spasit ma ases la locul meu cu un singur gind: sint de nerecunoscut. Probabil ca arat rau!
