DRUMUL FAMILIAR

VINERI 6 IULIE 2012
Ajungem batuti bine in cap de soarele arzator la Dimbul Morii. Cumparam citeva fleacuri de la un mic magazin alimentar. Fetele fac poze cu florile de la intrare pastrate vii inca in citeva ghivece. Sintem la umbra unui copac urias incercind sa ne revenim din ameteala. Piriul cu apa invioratoare ne desparte grupul in doua. Incerc sa realizez citeva amintiri cu aparatul foto dar lumina prea violenta ma incurca. Pornim la stinga pe banda rosie spre Piatra Mare. Grupul e format din copii si oameni virstnici cu diferite afectiuni. Pentru acestia din urma muntele nu poate fii de cit o tentativa de suicid. Intram zgomotosi in padure si incepem urcusul. Ca de obicei vorbim despre ursi si tabieturile lor. Cristiana incet, incet cedeaza la gindul ca nu e singura in padure. Se uita peste tot tematoare, asteptind ca ursul sa cada de sus, de prin pomi. Lucru total posibil, deoarece am patit-o si eu intr-o zi cind coboram de la Poiana Regala. Incercam zadarnic sa explicam ca ... ursul nu este asa de periculos pe cit pare, dar... Copilei deja ii este frica dea binelea si nu mai este atenta pe unde calca. Aluneca cu sora ei pe pietrele minuscule din drum, gata gata sa-si rupa oasele sau sa se juleasca. Cristiana spune tremurind ca-i este frica. Mobilul o suna si discuta cu parintii despre ursi. Pare usor mai calma. O tenta albastrie apare sub tenul alb. E semn ca in maxim 30 de minute va ceda fizic. Iau rucsacul suroarei ei, dupa un protest inutil prin care aceasta incearca sa imi arate ca este puternica. Dupa nici doua minute se plinge de picioare. Ajungem la una din multele banci de lemn de pe traseu. Ne oprim cu gind sa mincam. Regina plecata in recunoastere revine in viteza si da alarma. Doi ciini ciobanesti mari si albi apar in virful potecii. Coboara rapid spre noi. Rucsacurile la control! Fetele abia urcate in picioare pe birnele de lemn se abtin sa nu tipe cind ciinii le adulmeca adidasii din picioare. Stam linistiti pina la terminarea verificarilor. Ciinii isi termina treaba si se departeaza usor, facind semn sefului sa coboare. Seful, un magarus cenusiu cu tente gri coboara incet, ca un adevarat imparat. Majestatea Sa ne saluta cu urechile lui mari si copii chiar il mingiie rizind. Apare si suita regala. Alti doi magari albi si un batrin inalt merg la vale. Trebuie sa alimenteze cabana cu cele necesare. Se intinde patura pentru un picnik ad-hoc. E tirziu. Trebuie sa ne reintoarcem. Ii dau Cristianei un fluier in dar si padurea se umple de tignalele ei. Pina jos nu mai vine nici un urs. Ajungem in poiana de la piriu. Caldura este mare. La fel si tentatia unei bai in apa rece. Fetitele se dezbraca rapid aruncindu-se in apa. E greu sa fii artist fotograf. Ma descalt si eu, imi suflec pantalonii cit pot si ma bag in apa ca sa le prind pe ratuste cit mai natural. Asteapta nerabdatoare sa alunec pe pietrele de pe fundul piriului, convise fiind ca, daca ma voi rasturna, sigur nivelul bazinului va creste cu jumatate de metru, devenind ... olimpic. Nu au parte de asa bucurie. Trebuie sa fugim la tren. Apuc sa ma bag in ghete si o luam la sanatoasa cu fetitele dupa noi ramase doar in chiloti. Cum sa mearga goale pe sosea? La intrebarea asta inutila raspunsul a fost cite o inghetata si o sticla uriasa de coca-cola rece, de la ghiata. Pina la tren s-au uscat in curentul provocat de masinile ce alergau in sus si in jos inspre Brasov. Trenul apare tiuind, dar la oprire pustoaicele sint deja imbracate civilizat. Urca demne, ca orice dominsoara si obosite adorm duse pe canapele.