Traversarea Baiului de la est (Valea Doftanei) la vest (Valea Prahovei)

06 Mai 2022 08:09 #4303 de emil1980
Dragi drumeti,
Devenită deja o traditie, sâmbăta, 14 mai, voi face din nou traversarea munților Baiului, de la est (Valea Doftanei) la vest (Valea Prahovei), la fel cum am făcut in ultimii cinci ani.

Spre deosebire de precedentele ture, de aceasta data, obiectivul traversării de primăvară, a munților Baiului este parcurgerea culmii Șteiasa.

Ca de obicei, punctul de plecare in traseu va fi valea Doftanei, de această dată la intrare, în Traisteni, imediat după podul peste râul Doftana.

Traseul va fi: Trăiesteni (800 m)-drum forestier Prislop-drum forestier Purcăreața-Culmea Șteiasa Mare-Vârful Șteiasa Mică (1625 m)-Muntele Șteiasa Mică-sub vârful Baiul Mare (1800 m). De aici, fie continuăm spre Piscul Câinelui (via vârful Drăgan) și apoi coborâre la Sinaia, fie urcăm pe vârful Baiul Mare (1895 m) și vom coborâ spre Sinaia pe Plaiul Tufa.

Din Trăisteni până sub vârful Baiul Mare, traseul nu este marcat, dar există marcaj forestier, prin pădure (pe Șteiasa), unde drumul merge mai mult pe culme, în timp ce la gol alpin, drumul se vede foarte clar, datorită traficului de vehicule off-road din timpul verii !

Timpul mediu de parcurgere a traseului este cuprins intre 9 și 10 ore (cu pauze cu tot). În luna noiembrie, cu ritmul meu (mediu spre încet) am parcurs acest traseu în 8 ore și 48 de minute ! Pentru tura din luna mai, am luat în calcul și pauzele pentru admirat&pozat peisajele, poze de grup, mai ales că ziua este lungă. Harta cu traseul este atașată acestui mesaj.

Gradul de dificultate: mediu (cu unele pasaje mai dificile, cum ar fi panta mare la capătul culmii Șteiasa, înainte de a se ieși în drumul principal de creastă-sub vârful Baiul Mare).

De ce este nevoie pentru această tură ?
Obligatoriu bocanci.
Recomandat: bețe de trekking, pelerina de ploaie, tricouri de schimb, lanterna, mancare pentru o zi, apa, etc.

Fiindcă este luna mai și ziua este lungă nu am mai pus plecarea cu noaptea-n cap de la ora 6.

Prin urmare sunt două variante:
-Plecare: Gara de Nord, cu trenul R 3021 (fostul R3001), la ora 6:15, sosire la Campina, la ora 8:00 ( www.infofer.ro ).
-Plecare: Gara de Nord, cu trenul IR 1631, la ora 7:08, sosire la Campina, la ora 8:03 ( www.infofer.ro ).

Eu voi veni cu trenul IR 1631. Ne vom întâlni în fața gării Câmpina, la ora 8:05 !

La fel ca si in turele precedente, vom avea un microbuz de 19 locuri (firma de transport Eliro SRL: campina.cylex.ro/firma/eliro+srl-991960.html ), care ne va aștepta la gara Campina, la ora 8:05. Costul total al călătoriei cu microbuzul de 19 locuri, de la gara Câmpina, la intrarea in traseu (Traisteni) este de 400 RON, acesta urmand a se împărți la numărul de călători. Dacă vom fi 19 drumeti, costul va fi de 21,05 RON/persoana, dacă vom fi 15 drumeti, costul transportului va fi de 26.67 RON/persoana.

Durata calatoriei de la gara Campina pana la intrarea in traseu va fi de aproximativ 30-35 de minute, ceea ce înseamnă ca cel tarziu la ora 8:40 intrăm în traseu, având toata ziua la dispoziție pentru excursie.

Cine dorește sa vina cu masina personala, poate sa o lase la gara Campina, si sa se intoarca cu trenul de la Sinaia la Campina, de acolo urmând să continue deplasarea cu mașina înapoi in București.

Ca si variante de întoarcere din gara Sinaia, avem trenul IR 1734 (CFR), care pleacă spre București la ora 18:08, sau trenul privat R-E 11536 (Astra Trans Carpatic) care pleacă la ora 18:31, sau trenul privat R 11038 (Regio Călători) care pleacă la ora 18:52, sau trenul privat R-E 11538 (Astra Trans Carpatic) care pleacă la ora 19:45 , sau trenul Regio 3032 (CFR) care pleacă la ora 19:58.

Traseul l-am mai parcurs până acum de două ori.

Va rog sa îmi confirmați cu 3-4 zile înainte de tură, pe adresa de email emilgeorgescu2013@gmail.com, ori la telefon (sau pe WhatSapp), la numărul meu 0740791800, daca vreți să participați in tură.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Mai Mult
Timp creare pagină: 0.251 secunde

Forumul respectă dreptul fiecărui membru la libera exprimare. Fiecare membru este responsabil pentru ceea ce scrie pe forum. Opiniile exprimate pe forum sunt personale şi nu reflectă poziţia Clubului Alpin Floarea de Colţ București sau a echipei de administratori / moderatori ai forumului. Citeşte aici Regulamentul forumului: floareadecolt.com/forum/despre-forum/265

NOTA BENE Unele trasee montane descrise pe site sau prezentate în albumele foto pot prezenta un risc important de accidentare gravă. Traseele pot suferi modificări în timp şi pot fi diferite faţă de cum sunt ele prezentate aici. Informaţiile oferite de autori se bazează pe propria lor experienţă; ei nu-şi pot asuma nicio răspundere dacă informațiile nu sunt exacte sau de actualitate. Folosirea oricăror informații prezentate aici se face integral pe propria răspundere. Autorii nu-şi pot asuma nicio răspundere pentru consecințele ce pot decurge din folosirea, în orice fel, a informaţiilor prezentate pe site. Deasemenea, participarea la drumeţiile propuse se face pe propria răspundere, fiecare având obligaţia să se autoevalueze corect vis-a-vis de ceea ce implică drumeţia pe munte.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor