Angela Vasilescu
Diana Şerban
Florin Lăcătuș
Marian Cupliu
Marius Radu
Ilinca Ionescu
Radu Antonescu
Gheorghe Nistoroiu
Anca Seceleanu
Cătălin Cicănescu
Gheorghe Nistoroiu

Raport de activitate al Consiliului Director pentru anul 2023

Potrivit art. 18 lit. e) și art. 21 lit. d) din Statutul Asociaţiei Club Alpin Floarea de Colţ București (în continuare, Clubul), "Adunarea Generală a Asociaţiei dezbate raportul de activitate al Consiliului Director pentru perioada anterioară" (https://floareadecolt.com/noi/documente/statut), iar conform art. 29 lit. e) din Regulamentul Clubului, "raportul se întocmeşte de regulă anual sau la solicitarea unei treimi din numărul membrilor activi ai Asociaţiei" (https://floareadecolt.com/noi/documente/regulament).
Având în vedere prevederile statutare mai sus menţionate supunem spre dezbatere și aprobare Adunării Generale prezentul raport de activitate pe anul 2023.

Actuala componentă a CD este rezultatul alegeri din 6-7 noiembrie 2021, validat la 31 ianuarie 2022. Din păcate, prin pierderea lui Gheorghe Nistoroiu, poziţia de vice-preşedinte a rămas vacantă, iar în ianuarie 2024 încetează mandatele a doi membri: Radu Ion Antonescu şi Florin Mihai Râciu Oprea. Următoarea adunare generală va reglementa noua componenţă a CD al Clubului.

Aceasta este (în ordine alfabetică)
1. Antonescu Radu Ion
2. Cozea Valentin, preşedinte
3. Cristea Adrian
4. Dumitru Diana
5. Francisco Andrei
6. Nistoroiu Gheorghe, vice-preşedinte
7. Preda Andrei
8. Radu Marius
9. Râciu Oprea Florin Mihai
10. Vasilescu Angela
11. Vouciuc Andrei
Emil Georgescu este membru supleant.
Ilinca Dana Ionescu este secretarul CD și al Asociaţiei.

1. Parteneriate

1.1. Pe baza vechiului parteneriat început în 2019 cu OK Center, am reusit să menținem deschisă colaborarea cu Fundația OTP Bank, și să obținem închirierea unei săli pentru prezentare în caz de urgență. In momentul de față, avem ca partener si COLEGIUL TEHNIC MIHAI BRAVU, cu sediul în București, șos. Mihai Bravu nr. 428, cu care am încheiat un contract de închiriere a unei săli (amfiteatru) pentru întâlnirile noastre.

1.2. Intâlnirile membrilor clubului se anunță pe site-ul clubului (https://floareadecolt.com) și pe pagina de facebook (https://web.facebook.com/floareadecolt) din timp.

1.3. Continuă parteneriatele cu magazinele de echipament sportiv Himalaya, Nootka, Montrek - cu reducerile respective de 10 % pe baza legitimației de club, vizată pe anul în curs.

1.4. Continuă parteneriatul cu Cabana Voina din masivul Iezer-Păpușa, unde, pe baza legițimației de club, se obține o reducere la cazare de 20%.

1.5. Se menține parteneriatul cu Asociația Clubul Alpin Român prin care se prevede sprijin reciproc în ceea ce privește promovarea educației montane, a drumeției și alpinismului. Concret, membrii clubului nostru beneficiază de acces la Căminul Alpin contra cost, iar membrii CAR pot avea la dispoziție sala noastră pentru prezentări. De asemenea, în virtutea protocolului de colaborare încheiat, membrii CAR vor sprijini membrii clubului nostru care doresc să se inițieze în alpinism.

1.6. Drepturile și obligațiile partenerilor sunt în conformitate cu cele stabilite în ședințele Consiliului Director.

1.7. Partenerii Clubului sunt promovaţi pe pagina de internet a Clubului, în materialele și acţiunile sale, pe prima pagină, unde sunt siglele cu legături la site-urile respective. Detalii despre parteneriate se găsesc pe pagina: https://floareadecolt.com/noi/parteneri

2.Ture montane ale membrilor clubului / Acțiuni de voluntariat

2.1. Au continuat excursiile săptămânale de sfârșit de săptămână, cu precădere în munții Bucegi, Baiului, Postăvaru (cu trenul), dar și Ciucaș, Grohotiș etc. Au fost și multe excursii în zona de deal (Breaza, Câmpina, Comarnic), dar și în natura, în împrejurimile Bucureștiului (pe râuri / bălți / în păduri: Argeș, Cociovaliștea, Tânganu, Delta Văcărești, Neajlov), excursii 'botanice' la: rododendroni, narcise, ghiocei de baltă, brândușe galbene... (Călugăreni, Comana, Săbăreni, Pustnicu). Majoritatea excursiilor montane sunt organizate sâmbăta, mai rar / puțin duminica, dar și grupul de vineri condus de Serban Derlogea este foarte activ - cu ture mai ușoare în dealurile subcarpatice, dar nu numai.
În masivul Bucegi, în particular, au fost parcurse văi alpine: Valea Morarului, Coștilei, Albă, Pripon, Vânturiș; brâne: Portiței, a lui Raducu, Mare a Morarului, Brâul Mare al Costilei, Aeriana etc.
Au fost de asemenea ture de mai multe zile în masivele Retezat, Făgăraș, Cernei / Herculane, munții si podișul Mehedinți, Piatra Craiului, Leaota, Rodnei, Cheile Turzii, Via Transilvanica.

2.2. A fost organizată excursia în zona Buzăului, la chiliile rupestre, amânată din cauza pandemiei, și, în restul timpului, membrii clubului au participat la activități de grup inițiate de colegi. Din cauza dispariției din oferta CFR a cărții VSD, am avut de a face nu doar cu scumpirea călătoriilor cu trenul, ci și cu dificultăți de organizare a grupurilor, activitatea noastră fiind destul de grav afectată. Până la urmă ne-am adaptat noilor condiții, dar numărul participanților la turele saptamânale a mai scăzut sau a fost mai puțin constant.

2.3. Mai activi cu propuneri de ture și conducerea unor grupuri, la sfârșit de săptămână sau în excursii de mai multe zile, au fost în acest an Mihaela Dobrin, Serban Derlogea, Mihai Râciu, Mișu Drumea, Emil Georgescu, Dumitru Lepădatu, Diana Serban si Valentin Cozea si Artemiza Covrig (lista nu este exhaustivă), pentru care le mulțumim.

2.4. Cicliștii amatori ai Clubului și simpatizanții au fost de asemenea activi în ture cu bicicletele, săptămânal sau, în funcție de vreme, chiar mai des. Aceștia de regulă își stabilesc turele pe un grup de WhatsApp, inițiat de Mihai Râciu. Horia Buciuc este neobosit în organizarea acestor întâlniri.

2.5. Detalii despre unele dintre aceste excursii se regăsesc pe forum la secțiunea Cronica Săptămânală (https://floareadecolt.com/forum/cronica-saptamanala) și pe facebook. Excursiile săptămânale ale grupului de vineri sint adeseaori raportate (și) separat, la sectiunea dedicată Cronicii seniorilor. Veti regăsi aici și relatări ale colegilor care au fost și în destinații mai deosebite: Caminito del Rey, Dolomiti di Brenta, Irlanda, Bulgaria, Creta.

2.6. Acțiuni de voluntariat: Ilie Puiu, membru al Clubului nostru, a continuat colaborarea cu Asociația Montană Carpați, Delta Văcăresti, Salvamont Zărnești și alti voluntari. Mihaela Dobrin și Andrei Vouciuc au insoțit un grup de liceeni (profesor Monica Levința) pe traseul Gura Diham - Poiana Izvoarelor - cabana Diham - Gura Diham, în 7.11.2023.
 
3. Întâlnirile la sala de conferințe

Conferințele / întâlnirile la sală s-au desfasurat cu frecvență lunară, în perioada ianuarie - aprilie 2023, noiembrie 2023 - ianuarie 2024, majoritatea la sala de la Fundația OTP Bank (fost OK Center), pentru că a fost dificil să asigurăm un contract permanent cu o sală de conferință, chiriile crescând foarte mult. Citeva intilniri au avut loc sporadic la Colegiul Mihai Bravu.
Tematica acestor intilniri a fost:
28/02/23, Cantemir Ionescu: Patagonia și vecinii ei.
27/03/23, Emil Georgescu: Drumeții si trasee de Via Ferrata în Dolomiti și Alpii Iulieni, Mihai Râciu: Tură de iarnă Rasnov - Cabana Mălăiesti - Hornul Mare - Vf. Omu.
24/04/23, Mihai Cernat: Weisshorn - un vârf între vârfuri
20/11/23, Liana Popescu: O călătorie în California, o raită în Yosemite și San Francisco, Coasta de Vest - Nine Sisters.
12/12/23, Organizator: Diana Serban, Căciula de Aur.
15/01/24, Silvia Mărgineanu: Bhutan.
Decembrie, Organizator: Artemiza Covrig, Petrecerea de Crăciun, Restaurantul Păunita

4. Biblioteca

Cărțile din biblioteca se află în continuare în custodia lui Mihai Râciu. Detalii pentru împrumutarea cărților pot fi găsite pe site-ul clubului la secțiunea Despre Noi, unde se află și regulamentul bibliotecii. Tot la acestă secțiune se găsește o listă cu titlurile disponibile pentru împrumut.

5. Situaţia financiar-contabilă a Clubului, cotizații, cheltuieli și venituri

Art. 12 din Statut Clubului și art. 27 din Regulamentul Clubului menţionează veniturile acestuia și destinaţia cheltuirii lor în scopul bunei desfășurări a activităţii Clubului.
Veniturile clubului se constituie din cotizații, donații și sponsorizări.
Comisia de cenzori va întocmi Raportul privind gestiunea Asociației "Club Alpin Floarea de Colț" București, conducerea evidenței contabile și întocmirea bilanțului contabil și a contului rezultatului exercițiului la data de 31.12.2023.

5.1. Se păstrează cuantumul cotizației la 60 de lei/an, respectiv 40 de lei/an pentru pensionari, precum și criteriile pentru care nu se plătește cotizația. Detalii sunt date în art. 24 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Clubului la secțiunea "Despre noi"-"Documente". (https://floareadecolt.com/noi/documente/regulament)

5.2. Suma totală încasată din cotizațiile membrilor a fost în anul 2023 în cuantum de 5600 lei (din care 1400 prin transfer bancar) - 52.92%.

5.3. Donațiile pentru club sunt constituite parțial din sume recuperate de la membrii clubului, ca avans pentru contribuții la excursii și sponsorizări taxe (3.5% din impozitul pe venit). Sumele respective sunt 2150 (numerar excursii - 20.32%), 1120 (transfer bancar excursii - 10.59%), din taxe 1710.96 - 16.17%.

5.4. Totalul veniturilor a fost 10580.96 lei.

5.5. Sumele de bani cheltuite de Club în total au fost 11045.85 lei în 2023.

5.6. Cheltuielile în 2023 au fost făcute pentru:
- plata serviciilor bancare (381 lei - respectiv 3.45%)
- plata serviciilor de contabilitate (699 lei - respectiv 5.48%)
- achiziții de cărți, reviste (1104.03 lei - respectiv 9.99%)
- plata obiectelor promoționale - calendare, insigne (2014.70 lei - respectiv 27.29%)
- servicii web (628.04 lei - respectiv 5.69% )
- închiriere sală cu ocazia prezentărilor (2000.08 lei - respective 27.15%)
- contribuție la petrecerea de Crăciun (530 lei - respectiv 4.80%)
- servicii turistice (inchiriere autocar) (1789 lei - respectiv 16.20%)

5.7. Soldul sumelor de bani aflate în evidențele Clubului la data de 31.12.2023 a fost de 17572.70 lei (format din 485.97 lei în casa, 7086.73 lei în banca în contul curent, 10000 lei în banca depozit.
*notă: pentru diferența de sumă s-a folosit un sold pe care clubul îl avea la CDI din 2020 (excursie anulată din motive de pandemie)

6. Situaţia membrilor activi ai Clubului la data de 31 decembrie 2023

La 31 decembrie 2023 în Club erau înscrise 146 de persoane care aveau plătită cotizația de membru.
Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare din totalul de 146 membri activi ai Clubului au beneficiat de scutiri de la plata cotizației anuale 19 membri ai Clubului (2 scutiri de handicap, 2 scutiri pentru servicii deosebite aduse clubului, restul fiind scutiri pe bază de rudenie, în baza art. 24 alin (3) din Regulament).
În anul 2023 s-au înscris 5 noi membri și au renunțat la statutul de membru al clubului 12 de persoane prin neplata cotizației.
Cuantumul cotizației anuale a asociației pentru anul 2023 a rămas neschimbat - 60 lei angajați / 40 de lei pentru pensionari.

7. Dezvoltarea paginii de internet a Clubului, reflectarea turelor montane și a celorlalte drumeţii pe pagina de internet

Pagina de internet https://floareadecolt.com/ integrează și forumul unde sunt reflectate prompt atât de mult așteptatele ture ale membrilor și simpatizanţilor Clubului.
Pagina cuprinde 8 domenii: Acasă, Despre noi (subdomeniul Documente), Ture (subdomeniul Propuneri), Articole, Foto, Contact, FB, Forum.
In anul 2023 a apărut 2 articole noi pe pagină, dar secțiunea Forum are actualizări frecvente, cel puțin săptămânale, la Cronica- noutăți apar și la secțiunile de Propuneri sau Jurnale.
Pagina de internet a Clubului conţine informaţii despre prezentările la sală, întâlnirile membrilor Clubului, date privind contul bancar, adresa de e-mail a Clubului, CUI, sigla și unitatea bancară unde Clubul deţine cont bancar.

8. Grupurile de comunicare pe WhatsApp

Sunt mentinute în continuare grupurile WhatsApp de comunicare rapidă, informală - Floarea de Colţ (cu tematică mai diversă), respectiv Ture FdC (rezervat propunerilor de ture și eventual unor comunicări scurte 'la cald' asupra condițiilor de tură). Ele sunt administrate / moderate de membri ai CD.
Regulamentele lor de funcționare se regăsesc pe pagina internet a Clubului la secțiunea Documente (https://floareadecolt.com/noi/documente/regulament-whatsapp).

9. Concursul de fotografie Căciula de Aur / Calendarul foto 2024

In decembrie a fost reluată organizarea concursului tradițional de fotografie Căciula de Aur. Diana Serban s-a ocupat de organizare. Din juriu au facut parte Cristian Gal, Laurențiu Târcomnicu și Angela Vasilescu. Au fost decernate diplome și mici premii simbolice (calendare, cărți).
Marius Radu s-a ocupat și anul acesta de realizarea / tehnoredactarea calendarului Clubului: Anotimpuri în Carpati 2024 și a organizat selecția fotografiilor primite de la contributori.

10. Obiectivele Consiliului Director pentru anul 2024

- Incurajarea membrilor la organizarea excursiilor montane ale clubului sau altor activități. Nu este necesară deținerea unei poziții oficiale în cadrul clubului pentru a avea inițiative și a le derula în cadrul clubului. Sprijinirea și stimularea membrilor ca organizatori individuali de excursii, la o zi sau la mai multe zile.
- Atragerea și fidelizarea doritorilor la excursiile de sfârșit de săptămâna cu trenul pe munte sau - în general - în natură.
- Anunţarea din timp a unor ture ale membrilor pe site / facebook sau grupurile de WhatsApp prin indicarea traseului posibil, a dificultăţii sale, a necesarului de echipament, a numărului de participanţi, a celorlalte condiţii necesare pentru desfășurarea în siguranţă a drumeţiilor.
- Continuarea parteneriatelor existente și încheierea altor înţelegeri benefice pentru membrii Clubului cu magazine de echipament sau alte organizații;
- Continuarea concursului de fotografie Căciula de Aur;
- Obţinerea de finanţări externe pentru activităţile Clubului;
- Desfășurarea unor acţiuni de ecologizare și remarcare trasee turistice;
- Alte oportunităţi identificate pe parcursul anului.

În final, membrii Consiliului Director doresc să mulţumească tuturor celor care și-au adus contribuţia sinceră, gratuită și altruistă la funcţionarea Clubului și să își exprime credinţa că spiritul voluntar al Florii de Colţ, dragostea pentru natură și pasiunea pentru munte și drumeţie vor asigura continuitatea Clubului și a activităţilor sale în bune condiţii, cu implicare, înţelegere și bună-credinţă.

HAI CU NOI Dacă iubești muntele și vrei să ieși în weekend la o drumeţie în natură, în sălbăticia Bucegilor sau în zonele învecinate, te așteptăm sâmbătă și duminică în Gara de Nord la trenul Regio 3021, ora 5:40, primele două vagoane. Nu uita bocancii, rucsacul cu mâncare pentru o zi și hainele de ploaie. Te așteptăm cu drag la o tură pe poteci cunoscute sau mai puțin cunoscute! Ai ocazia să faci mișcare, să te bucuri de natură și să întâlnești oameni noi. Potecile muntelui sunt primitoare indiferent de anotimp. Vezi Cronica săptămânală

Pentru ture mai scurte şi mai uşoare, potrivite şi pentru începători, te invităm la drumeţii alături de SENIORI vineri în gara Basarab la trenul Regio 3023, ora 7:55, vagonul 2 la etaj. Vezi Cronica seniorilor

PARTENERI

Floarea de Colț BucureștiNootkasportHimalayaMontrekClubul Alpin Român Asociația Montană CarpațiFloarea de Colț București